Înainte de a intra în subiect rememorez două lucruri. Primul era un banc atunci cândva, cu visul lui Ceauşescu. Acesta visa ca un economist român să ajungă preşedintele SUA. Acesta prin "competenţă" ar distruge economic SUA şi astfel capitalismul ar sucomba. Dar soarta a făcut ca nici un economist român să nu ajungă preşedintele SUA, în schimb, "economiştii" conduc de aproape un sfert de veac România şi rezultatul este cel care este.

Se întâmplă acest lucru deoarece au fost incapabili să înţeleagă faptul că o societate nu este numai economie, că dacă vor ajunge să dicteze terorizant principiile economice se vor concretiza. Şi îmi aduc aminte ceea ce am văzut în Japonia, ţara cu un imens venit, prin muncă, ţara unde nu se risipeşte nici o frunză. Ei bine, în ţara în care nu există nici un emigrant, de nici o culoare, care să aştepte cu biberonul în gură laptele şi mierea, am văzut ceva ce iniţial m-a uimit. La nişte lucrări de canalizare pe o stradă, într-un oraş puţin circulat, pe o distanţă de 50 de metri erau trei bărbaţi, cu vestele de recunoaştere tipice, care îţi arătau cu mâna să ocoleşti locul. Însemnele existau şi ele, deci nu ar fi fost nevoie de nici unul dintre cei care "dirijau" (muncitori, nu poliţişti!). Ştiind firea economă niponă, m-a intrigat imaginea şi am căutat explicaţii, iar acestea mi-au dat de înţeles cât de stupid îngustă este concepţia economiştilor diriguitori români. "Păi, dacă nu ar avea de lucru, ar fi şomeri, ar muri de foame, sau ar fura şi poate ar ajunge la puşcărie. Dacă ar fi şomeri, am cheltui cam tot atâta, dar atunci ar fi nişte oameni frământaţi, obosiţi, iritaţi şi complexaţi. Aşa au un serviciu, se scoală şi nu le stă gândul la rele, nu se dezobişnuiesc cu orarul de muncă şi stau cu fruntea sus între ceilalţi, "au un serviciu", li se păstrează demnitatea. Dacă s-ar apuca să fure, am avea nevoie de mai mulţi poliţişti, jurişti etc., deci paguba ar fi mai mare. Dacă ar ajunge în puşcărie, i-am înrăi definitiv, şi-ar pierde demnitatea, nu ar mai putea fi niciodată ce au fost şi ne-ar costa mai mult. Am înţeles că economiştii diriguitori japonezi înţeleg prin ştiinţele economice o economie socială şi nu o economie imbecil contabilă, care nu vede decât de la buric la bombeu, ci o economie ale cărei ţinte sunt mult dincolo de buric şi de bombeu.  Adevărata economie nu se rezumă doar la bilanţuri contabile şi finanţe, decât în mintea repetenţilor. Societatea este un sistem în care economia este o rotiţă, este adevărat că esenţială, dar doar o rotiţă. În societate, exact ca într-o familie, priorităţile nu sunt dictate şi ierarhizate totdeauna financiar sau doar financiar. Ceea ce s-a întâmplat la noi în ultimii 23 de ani a fost o spirală a absurdului în numele contabilităţii, de tipul: "nu ai suficienţi călători, deci pentru eficientizare vei creşte preţul biletelor, dar crescând preţul biletelor ai şi mai puţini călători şi tot aşa până la faliment". Adică, raţionamentul pasului economic punctual nu se înscrie într-un raţionament sistemic. Au fost atât de proşti încât s-au crezut deştepţi. Dar, nu mai este vorba doar despre gândire redusă şi greşită. Am ajuns prin cancerizarea birocraţiei în domeniu la absurdităţi greu de crezut pentru orice minte normală şi totul în numele primatului şi rigorii financiare. Voi da un exemplu punctual. Curtea de Conturi îşi face datoria cu un zel stahanovist. Zilele trecute o parte însemnată dintre medicii prescriptori de reţete au fost somaţi în urma verificărilor Curţii să returneze nişte diferenţe de preţuri la reţete, diferenţe derivate din diferenţa între drepturile cu acte ale bolnavilor şi drepturile găsite de Curte. Sumele sunt absolut ridicole. S-a primit somaţie pentru o diferenţă de valoare a reţetei de 0,08 lei (citiţi bine - zero virgulă zero opt lei). Adică un funcţionar care are un salariu cel puţin mediu a pierdut câteva zile pentru a depista această diferenţă. Apoi cineva a scris hârtii, nişte curieri le-au dus la CAS, CAS a scris alte hârtii, pe care prin curieri le-a transmis spitalului, acesta prin alţi curieri le-a distribuit doctorilor. Cât costă? Hârtia, nu munca, nu salariile! Ce principiu economic? Nu cumva este vorba de rigoarea prostiei? Într-o ţară în care s-au furat miliarde de euro, s-au furat munţi, păduri, mări, oceane, subsoluri, adâncuri şi văzduhuri etc... tu foloseşti funcţionari, care să demonstreze "ce bine păzit este banul public". Dar, atenţie! Programul Curţii de Conturi, pe care îl folosesc pentru a baleia programul CAS-ului este la rândul lui plin de greşeli, iar funcţionarii care operează programele mai fac şi ei ceva greşeli, fiind oameni. Şi tot ce se adună de aici este pus în cârca doctorilor, care "sunt vinovaţi şi de patimile Mântuitorului". Zilele trecute am scris o reţetă. Când să fie trecută din carnet în calculator, aici, în datele CAS, figura moartă. Bolnava era la 3 m distanţă. Ei bine, cum i-aţi comunica dumneavoastră bolnavei că nu poate primi reţeta, deoarece oficial este moartă? Bolnavii vin cu adeverinţe de asigurat sau cu diverse adeverinţe de handicap, pe care ei le au în mână, fiind eliberate de CAS, dar pe care ulterior programul aceluiaşi CAS nu îl recunoaşte ca atare, la ei figurând altceva. De penalizat sunt penalizaţi doctorii, care nu fac pe jandarmii hârtiilor eliberate de alţii. Nu credeţi cumva că părintele teatrului absurdului, Eugen Ionescu, s-a născut în România? Şi toate cele de mai sus, în numele principiului economic, în numele rigorii financiar-contabile. Ce aveţi cu şmecherii care nu lucrează? Legaţi-vă de cei care lucrează! Doar cei care lucrează pot fi vinovaţi. Ce aveţi cu hoţii de miliarde? Legaţi-vă de improbabile abateri de 0,08 lei. Ce intuiţie a avut Ceauşescu! Doar că, din nefericire, s-a întors împotriva bietei Românii.