Un fenomen interesant este acela în care mari gânditori români au pătruns în adâncul mentalului românesc, descoperind părţi din schema matrice a fiinţei  româneşti,  dar fără ca asta să-i conducă spre un discernământ critic.

În multe cazuri, ceea ce ei au găsit nu le-a provocat spiritul critic şi din conformism sau oportunism.  Aşa că au preferat să se aşeze cu fundul pe vatra românească.  E şi cazul lui Nae Ionescu,  gânditor talentat, căruia Mihail Sebastian, în desele evocări din "Jurnalul" său, îi reproduce la un moment dat următoarea idee:  

"Străinii nu vor înţelege nimic din România, dacă  vor  voi  să o judece  după criteriul  libertăţii  individuale.  E o valoare pe care nu o cunoaştem, pe care am împrumutat-o de aiurea şi peste care evoluţia organic, firească a neamului românesc trece nesocotind-o obligatoriu."  Nae Ionescu era un autohtonist absolut. La un moment dat propunea utopic, decablarea României  de la  circuitul economic european, iar statul român să devină eminamente agrar. Un naţionalism izolaţionist care a fost confiscat mai apoi şi de către comunişti, Ceauşescu  fiind purtător de stindard. În general, noi românii avem tradiţie în practicarea naţionalismului izolaţionist, vezi legionari, comunişti, cât şi în alte forme mai puţin dure, gen pamflet sau talk show.  Neavând acces la naţionalismul  expansionist  specific marilor puteri, a trebuit mereu să ne mulţumim cu acest naţionalism  auto-flatant pe moment şi păgubos pe termen lung.   

Dar  de ce este atât de important acest principiu al libertăţii individuale?  De ce nu e el un simplu concept, aşa cum poate părea, un moft intelectual? Pentru că din absenţa sa derivă foarte multe dintre înapoierile noastre.  Fără să fie un adept al acestui principiu, fiind promotorul logicii colectivismelor, Nae Ionescu intră cu briciul minţii într-o zonă nodală a fiinţei româneşti. 

În lipsa acestui  principiu al libertăţii individuale nu poate exista o democraţie autentică. Criteriul libertăţii individuale, de care vorbeşte Nae Ionescu, nu atinge zona libertăţilor facile, e vorba de ceva adânc, ce găseşti în ţări ca Franţa, Anglia, Germania, acolo unde individul are putere socială. E inserat în celula profundă  a ţărilor civilizate, acest principiu al libertăţii individuale, fiind fundamentul democraţiilor liberale vestice. În felul acesta putând fi posibilă democraţia şi nu oligarhia ce atrage după sine şi polarizarea claselor, tipică ţărilor pseudo democratice. De la nivelul societăţii până la relaţiile interinstituţionale, totul poate fi afectat de această carenţă elementară, calea spre abuz fiind larg deschisă.

Ieşind din zona teoretică şi venind în ziua de azi, putem constata că acest deficit constitutiv este perpetuat cu mare succes la noi. Consecinţele sunt: o societate fără forţă, un stat mafiot, oligarhic,  o  populaţie sărăcită, ţinută în sclavagismul pomenilor date de stat. Acest spirit de turmă, bine întreţinut de politicieni, conservă privilegiile oligarhiei. Libertatea individuală, drepturile civile, toate acestea sunt principala ameninţare pentru cei care nu vor să lase cătuşele cu care ţin legată o populaţie, precum sunt legaţi între ei cu lanţuri, deţinuţii duşi la muncă, pentru a nu putea fugi.

Aceste date de profil  creează mediul favorabil şi pentru alţi viruşi, precum socialismul populist.  Viaţa românească  putând fi curentată oricând, având în vedere că la orice palier al societăţii  domină supuşenia linguşitoare, instinctul gregar,  absenţa spiritului critic, laşitatea de-a  fi tu însuţi şi de a-ţi exprima personalitatea.

Din păcate, e posibil ca Nae Ionescu să fi jucat rolul de profet, pentru că la aproape  80 de ani, de atunci, vorbele sale au actualitate şi acest principiu al libertăţii individuale pare a fi în continuare  nesocotit de către neamul românesc.