Cuvântul identitate vine din latinescul identitas, care la rându-i era un cuvânt din familia lui identitem însemnând mereu, tot timpul, fără încetare, aşa cum l-a folosit Cicero şi Iulius Cezar în scrierile lor şi în cuvântările lor. Să reţinem deci că una dintre semnificaţiile noţiunii de identitate, este cea de continuitate, de mereu acelaşi, de fără încetare.

Noţiunea este înrudită cu cea de entitas (esenţa, existenţa unui lucru, conţinut de sine stătător). Această entitas a dat în limbile moderne pe cea de entitate (cuvântul din română), dar cuvântul entitas era din aceeaşi familie cu entis însemnând existenţă. Toate provin din substratul vechi indoeuropean. Aristotel, unul din cei mai mari gânditori ai tuturor timpurilor folosea cuvântul entelekheia în sensul de activitate, scopul lăuntric care ar sta la baza dezvoltării oricărei entităţi. Noţiunile de identitate şi entitate sunt de fapt noţiunile: a) definitorie (prima) şi b) descriptivă (a doua) a oricărei fiinţări ca unitate de sine stătătoare, fie ea vie (plantă, un animal etc...), fie moartă (piatră, etc...). De la om s-a extins la multe din cele omeneşti: grupuri, etnii, ţări, produse omeneşti imateriale gen cultură etc. Iată, deci, nivelul de generalitate maximă a noţiunilor de identitate şi entitate, moştenite de toate limbile europene de la romani. Ne-a mai rămas de la romani dificila dar necesara definire a entităţii omului şi omenescului. Abia ulterior după aproape două milenii s-a înţeles că noţiunea de identitate este cu mult mai profundă decât au intuit anticii. Spre exemplu, ea este fundamentală în formarea omului, a fiecăruia. Primul proces psihic, cel care pune bazele oricărui psihism este cel al delimitării eului de restul lumii de ceilalţi: „Până aici sunt eu, de aici încolo este altceva". De aici începe totul. Atunci când aceste limite sunt pierdute ne scufundăm în schizofrenie. Această delimitare permite autoidentificarea şi concomitent formarea conştiinţei de sine. În continuare ne formăm copiind modele, în primul rând părinţii. De aici importanţa celor 7 ani de acasă. Iar cine nu are părinţi, sau au pierdut legătura cu ei, copiază ce are în jur. Este un fenomen obligatoriu în devenirea umană. Rolul parental în formarea identităţii individului şi a conştiinţei de sine este fundamental. Să reţinem deci rolul fundamental al reperelor în procesele de autoidentificare şi de formare a conştiinţei de sine. Ei bine, procese similare au loc şi în gândirea colectivă, prin procesele de autodelimitare, de autoidentificare şi de formare a conştiinţei de sine a popoarelor. Gândirea individuală şi gândirea, mentalul colectiv, au o parte dintre procese similare, iar cele bazale de care vorbeam sunt similare, doar că locul părinţilor ca repere valorice, de autoidentificare sunt luate de marile personalităţi istorice, culturale, ştiinţifice, dacă vreţi şi sportive şi evenimetele istorice, toată moştenirea sa. De aceea, ştiind aceste lucruri, toate valurile de internaţionalişti au băşcălit, minimalizat şi negat, spurcând aceste repere naţionale. Luaţi unui popor miturile şi reperele umane valorice şi acel popor va dispare. Reţineţi vă rog că discursurile cu faptul că naţiunea este vetustă, se adresează doar unor popoare mici, niciodată chinezului, rusului, englezului, germanului sau evreului etc. De fapt nici nu au curajul să înceapă aşa ceva, pentru că ar încasa replici pe măsură. Acum, în legătură cu entitatea popoarelor ele sunt numite uneori etnii, alteori naţiuni, în funcţie de modelul şi interesul politic. Ele au existat întotdeauna. Orice imperiu, în final, s-a spart în etniile şi teritoriile lor. Comunismul sovietic a încercat cu disperare să şteargă specificurile popoarelor constitutive! Ce s-a ales? În final o baie de sânge. Actuala integrare europeană pornind din altă direcţie, cu alte scopuri geopolitice şi socio-economice este paralelă fostei Uniuni Sovietice. Nu este deloc sigură soarta şi o putem compara cu U. Sovietică, ce părea la un moment dat eternă. Fiţi siguri că dacă UE se va dezmembra, atunci când se va produce, va curge mult sânge pentru delimitările teritoriilor popoarelor. Karl Jaspers spunea că „Orice împlinire în lume suscită imediat o insuficienţă. Ceea ce apare în timp, trebuie până la urmă să şi moară". Popoarele nu mor. Ele pot dispărea prin asimilarea de către alte popoare. Pentru asimilare este necesară atrofierea conştiinţei de sine şi inducerea complexului de inferioritate, prin haos, sărăcie şi negare oricărui simbol al mândriei de sine, în final prăbuşirea demnităţii. De aici începe dorinţa naturală a individului de a fi altceva, de a se identifica cu cel superior. Hipotrofierea conştiinţei de sine cu promovarea complexului de inferioritate, alături de prăbuşirea demografică prin infertilizare şi emigrare şi cu deznaţionalizarea pământului de sub picioare, sunt cele trei, cele mai grave probleme ale poporului român la ora actuală. Rămânând la problema indentitară fiecare român conştient şi responsabil are datoria de a-şi apăra istoria, reperele valorice (personalităţile) naţionale şi demnitatea naţională.