„Profesorul Putin” – prima carte despre ce îi învață Statul Rus pe tineri la școală

Foto: Cartea „Profesorul Putin”: politică și curriculum identitar în Rusia postsovietică / Radu Cupcea. – București : Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”, 2023.

Ion I. C. Brătianu, unul din marii lideri politici ai românilor, al cărui nume îl poartă Institutul de Științe Politice al Academiei Române, ar fi declarat după anul 1920, că politica externă a României „trebuie să aibă întotdeauna în vedere Rusia” și intențiile sale. Apoi, ca urmare a răspândirii discursurilor sale, acesta ar mai fi spus: „Ştiu că şi alţii fac sforării ca ruşii să ne recunoască graniţa dinspre Răsărit; le-am făcut şi eu. Nu zic că e rău, dar nu e nici bine, fiindcă această recunoaştere obţinută, ne vom culca pe roze şi vom uita de eterna primejdie rusească”. Primejdia s-a manifestat și a rămas până în prezent. Rusia, prin Marea Neagră, este în continuare vecinul nostru și nu avem relații amicale cu ea. Dar, mă întreb, ne-am culcat cumva pe o ureche sau „pe roze”, cum susținea Brătianu? Ce știm noi despre ruși? Ce gândesc ei despre noi? Ce intenții au? Tinerele generații din Rusia ce învață la școală, despre istoria lor și cea regională? Gândește tineretul rus în termeni revanșiști? Susțin războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina? Chiar sunt ei gata să se sacrifice pentru țară și vor să lupte cu NATO?  

Răspunsuri la toate aceste întrebări putem găsi prin intermediul datelor din sondajele de opinie cele mai noi și din cea mai nouă carte apărută la Editura ISPRI, cu titlul „Profesorul Putin”: politică și curriculum identitar în Rusia postsovietică.

De la începutul agresiunii împotriva Ucrainei, întreaga lume a fost ocupată cu întrebarea dacă marea majoritate a rușilor sprijină cu adevărat acest război neașteptat și nedrept. Cum datele sociologice sunt destul de controlate și cenzurate în Rusia, majoritatea sondajelor publicate pur și simplu nu pot fi de încredere. Vladimir Putin nu suportă ca occidentalii să aibă acces la date de acest gen și a preluat, prin oamenii săi din administrație, controlul asupra sondajelor de opinie. Acesta este aproape total. În consecință, sociologii, analiștii, specialiții ruși sau occidentali, au fost nevoiție să se adapteze și au adoptat diverse trucuri pentru a obține răspunsuri cât mai apropiate de ceea ce cred cu adevărat cetățenii din Federația Rusă.

Bătrânii declară război. Dar tineretul este cel care trebuie să lupte și să moară. (Herbert Hoover)

Toate sondajele de opinie realizate și publicate în Rusia după luna februarie 2022, rezultă că peste 60% din populație susține războiul din Ucraina. Nimic deosebit în asta. Bănuim cu toții că cei care îl susțin și votează pe Vladimir Putin, susțin și ce spune și face „țarul” de la Kremlin. Numai că și în aceste condiții există diferențe. Susținerea din partea tinerilor pentru război e cea mai mică dacă o comparăm cu alte categorii de vârstă sau cu media generală pe țară. Conform celor de la FOM (Фонд «Общественное мнение» trad. fundația opiniei publice) în data de 22 martie 2022, la întrebarea „dacă decizia de a conduce o operațiune specială în Ucraina este corectă sau greșită”, 59% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani ar fi spus că este o decizie corectă, 24% ar fi catalogat-o drept greșită, iar 17% au refuzat să răspundă. Populația generală ar fi aprobat decizia invadării Ucrainei în proporție de 73%, conform aceluiași sondaj. Aceste rezultate nu ne garantează adevărul, însă cum suntem nevoiți să lucrăm cu ce avem, vom compara perioadele și dacă s-a modificat ceva de la un sondaj la altul.      

Captură foto cu sondajul FOM din martie 2022. Sursa www.fom.ru

Un alt sondaj realizat și publicat două luni mai târziu, în mai 2022, de data aceasta de altă instituție de casă a Kremlinului pe nume VȚIOM (Vserossiiskii țăntr izucenia obșestvennovo mneniia), rezultă faptul că „89% dintre ruși cred că astăzi Rusia ar trebui să trăiască după propriile reguli, fără a privi înapoi la țările occidentale”. La întrebarea dacă „susțin sau nu decizia de a conduce o operațiune militară specială a Rusiei în Ucraina?”, entuziasmul a fost cel mai mic la tineri și cel mai mare la persoanele în vârstă, care sunt mai conservatoare, se informează masiv de la televiziuni și nutresc prejudecăți vechi față de Occident. Ponderea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 de ani care dezaprobă invazia este puțin mai mare decât a celor care o aprobă. Până aici nicio schimbare. O explicație la îndemână ar putea fi că tinerilor le era frică să nu fie înrolați sau implicați direct în războiul lui Putin în Ucraina. În același timp, vedem că 38% susțineau invazia armatei țării lor în Ucraina în luna iunie 2022. Noi estimăm că cifra nu este atât de mare și se situează pe la 30%. Și totuși, majoritatea populației ruse a sprijinit constant intervenția militară din Ucraina în ultimul an și jumătate, iar peste 30% dintre tinerii ruși educați după preăbușirea Uniunii Sovietice susțin în continuare acest război chiar dacă SUA, UE, Ucraina, nu le-a făcut nimic rău vreodată și nu le-a declarat război niciodată după încheierea Războiului Rece. Este, așadar, iluzoriu să ne imaginăm că tineretul rus se va ridica împotriva războiului și a regimului politic actual, dacă nu vor simți dificultăți majore de ordin financiar. De asemenea, o parte semnificativă din tinerii cu studii superioare din mediul urban, care nu au fost de acord cu războiul, au emigrat din Rusia.

Captură foto cu sondajele VȚIOM, pe categorii de vârstă, în anul 2022

Tinerii care au rămas în țară, din datele sociologice pe care le-am consultat, sunt împărțiți în două mari tabere. Prima o constituie persoanele care susțin războiul și urmăresc cu mare atenție desfășurarea lui, iar cea de-a doua pur și simplu nu este interesată de politică și de război. În sondajele care nu au fost făcute publice, această tabără a declarat că nu o interesează războiul și nu urmărește informațiile legate de război. Conform site-ului Meduza, care a citat un sondaj pregătit pentru Kremlin în iunie 2022, din grupa de vârstă 18-24 de ani, 56% erau pentru încheierea războiului și doar 19% pentru continuarea lui. Dintre rușii cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani, 43% susțineau încheierea războiului, iar 41% continuarea ostilităților (Sursa aici).  

Conform explicațiilor sociologului rus Denis Volkov, „anunțul mobilizării parțiale de la sfârșitul lunii septembrie a produs un șoc mai mare decât începerea „operațiunii speciale” (în Rusia)(Denis Volkov, Forbes). Societatea rusă a experimentat un stres extraordinar, susține expertul. Toate evaluările celor de la Levada arătau o deteriorare puternică simultană a bunăstării sociale, cum nu a fost observată în întreaga istorie a măsurătorilor sociologice din această țară. Cu toate acestea, ciudat este că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 de ani nu s-au numărat printre persoanele cele mai stresate, conform datelor sondajului presupus independent.

Grafic realizat de „Centrul Levada”, în perioada 24-30 noiembrie 2022, pe categorii de vârstă, unde respondenții au răspuns la întrebarea „Ce ați putea spune despre starea / dispoziția dumneavoastră din ultimele zile?”. Sursa aici.

Din graficul de mai sus reținem că doar 20% dintre tineri s-au declarat stresați sau speriați (portocaliu și roșu). Restul, 78% din totalul celor până în 24 de ani, au declarat o stare excelentă sau normală. Am putea vorbi despre inconștiență și necunoaștere din partea celor tineri, dar nu poate fi doar atât. Noi credem că atitudinea tinerilor se explică mai degrabă prin faptul că ei au continuat să folosească surse online de informare și s-au lămurit mai repede care sunt regulile mobilizării. Persoanele în vârstă, în schimb, continuă să se informeze masiv de pe canalele oficiale, de la televiziuni în mod special, iar acestea au intensificat propaganda pro-război și numărul știrilor despre mobilizare în acea perioadă.  

Rușii își păstrează optimismul în pofida faptului că armata, mândria țării, s-a cam împotmolit în Ucraina

Mai mult, privită în ansamblu, societatea rusă, conform sondajului realizat de către cei de la „Levada” la finalul anului 2022, se prezenta încă destul de optimistă cu privire la situația din țara lor. 63% dintre respondenți au declarat că direcția în care se îndreaptă Rusia este corectă, 24 % considerau că direcția este greșită, în timp ce 13% nu au putut da un răspuns. (Sursa aici). În iunie 2023, datele erau aproape neschimbate, potrivit datelor aceluiași centru de sondare.

În schimb, am remarcat în concluziile lui Lev Gudkov cu privire la acest sondaj că „68% dintre tinerii ruși cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani ar dori să înceteze ostilitățile și să înceapă negocieri de pace”. Conform sociologului rus, „gruparea continuării războiului” o depășește în continuare numeric pe „cea a negocierilor de pace” – 49/43%. (Sursa aici)

Conform unei cercetări realizate de Institutul pentru studierea copilăriei, familiei și educației al Academiei de Științe a Federației Ruse, studiu care a implicat 150 de mii de tineri de peste 14 ani de pe tot cuprinsul Rusiei, „68% se consideră patrioți ai Rusiei”, iar „59% dintre tineri susțin acțiunile Rusiei față de Ucraina, 36% vorbesc despre un fel de „atitudine neutră”, 3% nu aprobă „operațiunea specială”, iar alți 2% le este greu să răspundă”(Sursa aici). O parte din analiștii din Rusia sunt nemulțumiți de rezultate. Pentru noi, în schimb, ele sunt șocante. Intuim că unele cifre au fost umflate, dar chiar și peste 40% dintre tineri dacă ar susține acțiunile Rusiei în Ucraina, tot ar fi mult. De ce susțin acești tineri războiul pe teritoriul altui stat?

Cum a reușit administrația lui Vladimir Putin să-i aducă în acest punct?

Putin către tineri în 2023: „Faceți ceea ce aduce beneficii statului și poporului nostru”

Administrația de la Kremlin și din Belîi Dom din Moscova a acționat prin intermediul agenților socializării de bază care, pe lângă familia ai căror membri au fost socializați în fostul imperiu sovietic, acești agenți reprezintă școala, grupul de prieteni, diferite instituții (economice, socio-culturale, politice) și mass-media. Autoritățile ruse au avut grijă să utilizeze educația de masă ca pe o „pârghie principală de a inculca acele valori acceptate sau tolerate de guvernele și grupurile de interese care dețin puterea politică în Rusia”. Cum s-a petrecut acest proces vedeți în carte. Redau, fără să intervin, un fragment din ea:

„În timpul preluării puterii de la Boris Eltîn, Vladimir Putin a dat de înţeles că Rusia avea nevoie de un stat puternic, care să impună ordine unei națiuni ce arătase cât putea să fie de greu de strunit în absenţa autocrației (Sixsmith, 2017: 532). Al doilea lider postsovietic nu a acordat nicio şansă democrației liberale în Federația Rusă. În primul său mesaj de Anul Nou, o tradiție sovietică continuată şi de noile administrații, Vladimir Putin a rostit răspicat că ,,nu va exista nici un vid de putere şi oricine va încerca să acționeze neconstituțional va fi stopat cu cea mai mare fermitate” (Putin, 2000). Noul preşedinte rus îşi propusese să redreseze țara din punct de vedere economic, militar şi identitar. În esenţă, propunerea sa consta în reinstalarea autocrației și reambalarea nonmarxistă a principiului sovietic conform căruia rușii (etnici) ar trebui să joace rolul principal în procesul de ,,fuziune şi apropiere” a tuturor celorlalte grupuri entice, iar limba rusă să joace rolul de liant între etnii, la fel cum s-a dorit în ultimele două decenii în URSS.

În mod tradițional, statul rus – şi mai târziu cel sovietic – s-a bazat pe o abordare imperială a chestiunii naționale: loialitate față de stat şi de dinastie/Partidul Comunist, mai degrabă decât față de o comunitate etnică (Pål Kolstø, 2016: 13), fie ea şi cea rusă. Destrămarea Uniunii Sovietice nu a schimbat imediat acest lucru. În timpul URSS, până în al Doilea Război Mondial şi imediat după el, etnicii ruşi au reprezentat ,,coloana vertebrală” a aşa-zisului popor sovietic. În pofida străduințelor aparatului de stat de a coagula o naţiune sovietică în jurul victoriei din Marele Război pentru Apărarea Patriei, cum îl numesc oficialii ruşi, în care fiecare individ a luptat fără să țină cont de propria identitate în numele ,,poporului sovietic”, conform miturilor sovietice lansate ulterior, obiectivul nu a fost atins. Dispariţia URSS a provocat o anxietate în rândul societății ruse cu privire la capacitatea de a-şi tine unită Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, teritoriul național rus, care a rezultat în urma independenţei celorlalte state. Revendicările minorităților, în special ale celor din Caucazul de Nord în timpul conducerii lui Boris Elțîn, au impulsionat administraţia de la Kremlin să marginalizeze frontierele „eului” etnic al ruşilor, făcând posibilă reinterpretarea acestuia ca ceva mai restrâns în privinţa „sinelui” şi mai larg decât corpul cetăţenilor noului stat, care era constituit din 80% etnici ruşi şi 20% minorități naționale.

La începutul primului mandat al lui Vladimir Putin, patriotismul de stat s-a aflat la o scădere istorică, aşa cum a subliniat în lucrarea „The New Russian Nationalism” Pål Kolstø. În timpul guvernării lui Boris Elțin, populația rusă s-a luptat să se împace cu pierderea imperiului şi cu nevoia de a-şi alinia identitatea cu noul stat rus. Din motive evidente, administrația Elțîn a trebuit să se distanţeze de trecutul sovietic concentrându-se, în schimb, pe istoria Rusiei înainte de 1917, pe post de bază istorică a noului stat. Putin era de altă părere. Noul preşedinte a decis că poporul este incapabil să decidă corect, de aceea poate fi periculos dacă e lăsat fără ghidaj. Nu trebuie, aşadar, lăsat de capul lui, pentru că ar aduce la putere sau comunişti nereformați, sau fasciști, sau trădători de patrie. Autocraţia este restaurată ca mod de guvernare care întrerupe orice dialog cu cei pe care îi stăpâneşte. Istoria, subiectul nostru, este readusă în domeniul politicii de stat. Ea a devenit parte a politicii lui Putin de „a ridica Rusia din genunchi” şi de a prezenta turbulenţele anilor 1990 ca o consecință de slăbiciune geopolitică, cauzată într-o mare măsură de Occident (Prus, 2015, 1).

Fotografie din cartea „Profesorul Putin”: politică și curriculum identitar în Rusia postsovietică, București, 2023.

Principalele priorități ale politicii educaționale de stat a Rusiei în domeniul modernizării educației şcolare au fost formulate în discursul preşedintelui Vladimir Putin la şedinţa Consiliului de Stat al Federației Ruse din 29 august 2001. Acesta a îndemnat audienţa la discuții ,,sincere şi transparente” (Putin, 2001). Noul lider a criticat faptul că discuţiile despre reformă au durat nepermis de mult timp, dar a evitat să critice sistemul. Dimpotrivă, Putin a calificat sistemul rus de învăţământ ca fiind „superior în multe privinţe față de cel al omologilor străini” (Idem). Ruşii erau sătui de valurile critice care au inundat spațiul public timp de zece ani. Noul preşedintele nu a făcut referire nici la istorie în acel moment. Administraţia sa i-a pregătit terenul pentru o intervenție decisivă în anii următori”. „Profesorul Putin” a decis să se implice direct în rescrierea manualelor de istorie, cu o istorie integrată și, după cum s-a exprimat, „fără gunoi ideologic”. A urmat o tranziție care a urmărit să educe cetățeni loiali statului rus și veșnic recunoscători celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.  

 În manualele lui Vladimir Putin, Iosif Stalin joacă un rol aparte. El nu mai este prezentat ca pe vremea lui Nikita Hrușciov sau ca în timpul conducerii lui Boris Elțîn. Tinerii ruși învață lucruri noi despre dictatorul sovietic. În manualele școlare din clasele VI-IX se regăsesc, cum era de așteptat, mai multe informații despre ucraineni și bieloruși decât despre români. Despre români, elevii ruși află din manualul de clasa a IX-a, unde este menționată anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, că „La presiunea lui Napoleon, care a promis că-l sprijină, sultanul turc s-a străduit să reîntoarcă Crimeea pierdută și o parte din Georgia. Cu toate acestea, sultanul nu și-a putut atinge țelul. În 1807, trupele ruse au respins ofensiva turcilor în Caucazul de Vest și în Balcani. În același an, flota rusă sub comanda amiralului D.N. Seniavin a obținut victorii majore în bătăliile navale din Dardanele și Athos, zdrobind definitiv flota turcă. Rezultatele au constat în Pacea de la București din anul 1812 și intrarea în componența Rusiei a Basarabiei (teritoriu între râurile Nistru și Prut)”.

Foto: Tineri cadeți ruși la conferința științifică „Patriotismul tineretului rus: tradiții și modernitate”, din orașul Kuban, Federația Rusă (Sursa aici)

Pentru mai multe detalii, studiul necesită parcurs în totalitate. În același timp, dacă ar fi să tragem câteva concluzii astăzi, în timp ce datele se schimbă, în baza analizei pe care am realizat-o timp de mai mulți ani, putem spune că generațiile postsovietice din Federația Rusă nu au parte de o educație istorică generoasă a erei sovietice și a totalitarismului rus. Nu există o istorie obiectivă și completă a celui de-al Doilea Război Mondial în acest stat, iar politica Moscovei față de țările din Europa Centrală și de Est, împărțirea Europei și crearea lagărului socialist rămân, strict vorbind, în atenția câtorva istorici, sociologi și jurnaliști. Rușii tineri, care au studiat sau studiază din manualele editate sub comanda lui Vladimir Putin sunt atașați de țara lor într-o proporție majoritară, nu au devenit chiar ce și-ar fi dorit Putin să devină, dar nici nu se apropie de cum am dori noi să fie. Procesul continuă.

Radu Cupcea - doctor al Universității din București și cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.