Momentul pe care îl traversează administrația politică a României e dătător măcar de perplexitate, dacă nu de revoltă, atât de hipertrofiată la nivel civic. Dincolo de măsurile fiscale binevenite pentru mediul antreprenorial, vedem un corn al abundenței bugetare pe care nu-l bănuiam. 

Deși au tot fost pomenite măsurile darnice, ele au devenit un cârnat care se lungește acum spre a ajunge la cât mai multe guri. Merită enumerate pentru a vedea mai bine cum arată acest pomelnic al pomenilor. S-a început cu pensiile speciale pentru militari, funcționari parlamentari și diplomați, evident a existat un consens politic deplin. A urmat apoi creșterea deșănțată a salariilor pentru 69 de înalți demnitari, în frunte cu șeful statului, premierul, consilierii prezidențiali și șefii serviciilor secrete. Odată pornit, bulgărele nu s-a mai oprit. Simțind palida opoziție publică, și-au scuipat țărănește în palme și s-au năpustit spre recolta mănoasă (taxele cetățenilor), astfel că, de la începutul lui iulie, s-au majorat cu 70% salariile funcționarilor Guvernului și Administrației Prezidențiale. Ulterior, s-au mai dat bani pentru servicii și pentru bugetul Președinției, care e mai mult în balon în jurul lumii, dar din păcate tot în balon e și când nu se deplasează.

Drept răsplată că n-au cârtit față de aceste îmbuibări li se promite și bugetarilor o majorare treptată de 70%. Ea este la fel de riscantă ca și cele de dinainte, chiar dacă nu poate egala privilegiile castei conducătoare, care și-a majorat dintr-un singur foc și cu 350%. Marea înfruptare e la nivel de sus, iar când vom da din nou în gard, peste un an sau doi, tăierile vor fi resimțite mai dureros tot de bugetarul de rând, pe când casta conducătoare nu va resimți semnificativ niște mici ajustări ale propriilor venituri, pe care oricum le va decide doar ca să pară solidară de formă. Nu în ultimul rand, aflăm din statistici că siguranța și ordinea publică cheltuie 6,3% din buget, în timp ce în UE media este de 3,7%. În acest sens unii consideră că e mai bine că acum ne conduc instituțiile de forță, chiar dacă democrația are puțin de suferit, pentru că doar așa putea fi politicul dresat, știut fiind că atunci când a fost de capul lui a fost un dezmăț total. Dar e doar o iluzie că cele două sunt despărțite, mai ales că vedem că multe din funcțiile cheie în stat sunt și după 25 de ani tot în mâna vechilor securiști. Revenind la acest dezmăț bugetar, el este și mai inoportun decât cel din perioada lui Tăriceanu, când măcar a existat un boom economic al economiei mondiale. Nimeni, cât de cât responsabil, nu-și permite acum, în lume, cheltuieli hazardate, dar probabil că unii mizează pe repetarea scenariului 2010, prin care, dacă o să-i livrezi din nou românului ură și propagandă din televizor, numai bine se va îmbulzi la urne ca la sfintele moaște. Suntem condamnați să rămânem o turmă tributară pomenilor politice și religioase, cu o țară care e proprietatea celor mult votați.