Premierul Tăriceanu vrea să transforme România în a şaptea putere economică din Europa, o abordare utopică atâta vreme cât statistica nu dă curs dorinţelor exprimate de şeful Guvernului, întrucât PIB-ul României reprezintă sub 1% din cel al UE şi o treime din economia Belgiei, a şaptea din blocul comunitar. Prezent în faţa primarilor veniţi la Bucureşti pentru a participa la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor, şeful Guvernului a arătat că suntem a şaptea ţară în Europa ca număr de locuitori, şi, pe cale de consecinţă, declarându-şi „ambâţul” de transforma România în a şaptea putere economică din Europa. Oricât de ambiţioase ar fi dorinţele premierului, datele statistice plasează discursul său mai degraba în zona mesajului politicianist decât în realitatea economică. Deşi a crescut accelerat în ultimii ani, economia României este încă departe de nivelul de dezvoltare al statelor din UE, astfel că ar fi necesari vreo 15 ani de dezvoltare într-un ritm mediu anual de 8% pentru a ajunge din urmă economia Belgiei din anul 2005. Chiar şi aşa, România ar urca pe locul 7 doar dacă economia Belgiei va stagna în tot acest interval. Mai mult, potrivit datelor Eurostat, anul trecut, PIB-ul României a ajuns la aproximativ 97 miliarde de euro, în timp ce economia Belgiei, ţară cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, totaliza aproape 300 miliarde de euro în 2005. A şaptea mare ţară din UE, cu 21,6 milioane de locuitori, România devansează în clasamentul economic doar ţări cu cel mult 5 milioane de locuitor (Slovacia), ocupând poziţia 18 în rândul celor 27 ţări din blocul comunitar. Comparaţiile cu Germania, Marea Britanie Franţa sau Italia sunt aproape forţate, dimensiunea acestor economii depăşind 1.000 de miliarde de euro. Raportat la nivelul economiei UE din 2005, de 10.817 miliarde de euro, PIB-ul României reprezenta 0,7% în 2005, respectiv 0,9% în 2006. Ferit probabil de patima microbistului, premierul n-a avut ocazia să se gândească la egalul cu Olanda, a şasea mare economie din UE. Scorul economic este în prezent de 5-1 în favoarea olandezilor...