Prefigurând marile evenimente ale secolului XVIII (Constituţia SUA adoptată în 1787 la Philadelphia şi Revoluţia franceză din 1789), gânditorul francez Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu), dezvoltă în opera sa "De l esprit des lois" (Despre spiritul legilor), publicată în 1748 teoria conform căreia puterile guvernului trebuie separate şi echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Se năştea astfel "principiul separaţiei puterilor", care avea să se consacre ca o esenţă a democraţiei constituţionale din toate statele moderne. Plecând de la teoria lui Montesquieu s-a afirmat ideea că autoritatea statului se exercită la nivelul a trei puteri: executivă (Guvernul), legislativă (Parlamentul) şi judecătorească (instanţele de judecată competente să înfăptuiască justiţia în numele legii). Realitatea zilelor noastre, mai ales în România în care trăim (vorba unui clasic în viaţă: "... şi asta ne ocupă tot timpul"), tind să contrazică această teorie, care aproape două secole şi jumătate a fost considerată infailibilă. Plecând de la celebrul scandal "Watergate" din deceniul opt al secolului trecut (care a dus în cele din urmă la demisia celui mai puternic om al planetei - Preşedintele SUA, Richard Nixon), tinde să se nască o nouă autoritate, venită din afara administraţiei, şi care, din păcate, se află la mâna unor grupuri de interese nelegitime (denumiţi de "cel mai votat român de la Congresul al XIV-lea încoace" prin termenul "oligarhi"). Ne ferim să susţinem că această supraputere este presa, întrucât esenţa acesteia este cu totul alta decât aceea de a fi un instrument aflat la îndemâna unor potentaţi financiar spre a le permite acestora să schimbe lumea după bunul lor plac. Reciteam zilele trecute un articol apărut în cotidianul "Scânteia" (cel mai puternic organ de presă al momentului) din 18.12.1989 intitulat: "Câteva sfaturi pentru cei aflaţi în aceste zile la mare" (era în "dricul iernii", oare cine făcea plajă în acele zile, mai ales între orele 05.30 - 07.30?). Ulterior a fost mult comentat acel pseudo-anunţ, fiind apreciat ca mesaj criptat către cei care aveau să fie protagoniştii (teroriştii fără chip) evenimentelor tragice din următoarele două săptămâni. Mai aproape de zilele noastre, într-un mare oraş transilvănean, un titan al administraţiei publice locale (ales primar de trei ori la rând, în condiţii de alternanţă a forţelor politice la nivel central) n-a mai fost ales în 2004, fiind victimă a unei campanii mediatice fără precedent finanţată de către cei care n-au reuşit să-l înduplece ca pe mulţi alţii (însuşi Întâiul Om din Stat face ore suplimentare citindu-le petiţiile... după ora stingerii). Îmi vine în minte şi un reputat savant din Gorj (cu titlu de doctor şi mai multe cărţi publicate), care a reuşit să paralizeze complet orice curent de opinie care-i era potrivnic, cumpărând unica tipografie din judeţ şi îngrădind apariţia oricărei publicaţii ce i-ar fi fost împotrivă. Despre marile trusturi de presă din Capitală vom vorbi pe îndelete cu alt prilej, ne mărginim să amintim doar despre faptul că fiul unuia dintre cei despre care se spunea că se află pe una din "listele lui Adrian Severin" (cea cu agenţii străini aflaţi în postură de directori de mari publicaţii), fără să fie un politician de mare anvergură, a ajuns deputat de Tulcea. O fi şi pe la noi prin Bihor "d alde astea", că doar n-om fi noi pe altă planetă! Citind în unele dintre publicaţiile locale interviuri ample realizate cu personalităţi de anvergură, am remarcat nu o dată o acurateţe deosebită în gândire şi exprimare din partea celor intervievaţi, deşi respectivii abia reuşeau să lege două fraze inteligile la diverse manifestări publice sau în faţa camerelor de luat vederi. De pamflete "cu dedicaţie" şi zvonuri tendenţioase la adresa adversarilor incomozi pentru cei care îşi permit să ofere publicitate avem parte aproape non-stop, mai ales în săptămânalele care, vorba ceea, fac orice să se vândă. "Am văzut însă una şi mai nevăzută", cum zicea nemuritorul Mărin Juvete din Băileşti, duminică, în jurul oreleor 11.30, ascultând Radio Cluj. Adoptând un ton deosebit de hâtru, un domn Mircea (foarte familiar doamnelor din studio) susţinea că prin hotărâre judecătorească s-a stabilit că, prin voinţa Consiliului Local Oradea, s-a creat oraşului Oradea un prejudiciu de aproximativ 1 milion de dolari, iar acum acei bani trebuie recuperaţi de la aleşii locali. Chiar a hotărât vreo instanţă aşa ceva? Domnia sa îşi exprimă, însă, convingerea că se va găsi ceva ("platfus al grefierei" - exemplifica dânsul) ca să nu se pună în executare ceea ce a hotărât instanţa. Vorbind despre consilierii locali (despre care spunea că gândesc cu picioarele, vrând să spună şi altceva, dar fiind oprit de realizatoarea emisiunii), respectivul domn (n-am auzit de la început corespondenţa respectivă şi nu i s-a spus decât prenumele în timpul cât am ascultat eu) se întreba, citez: "... nu înţeleg cum s-au putut aduna atâtea nulităţi într-un singur loc?...". Chiar acceptă cu uşurinţă oare toţi (unii erau făcuţi profitori, iar ceilalţi incapabili cărora... "le curge veşnic sânge din nas") cei pe care îi putem vedea la televizor în jurul mesei ovale din Sala "Traian Moşoiu" calificările care li s-au dat pe această cale, doar pentru că votul lor n-a fost la un moment dat pe placul unor... surse de publicitate?