Eterna problematizare a crizei economice tinde să omogenizeze la nivelul percepţiilor realităţile economice europene. Acest fapt convine de minune guvernanţilor noştri, care se ascund după umbrela crizei. Dincolo de alibiul contextului general pe care România l-a folosit mereu, ori că era în bazinul comunist sau că e în marea criză europeană, există realitatea din ograda noastră care depinde doar de noi.

Această realitate e reflectată în mai toate domeniile, prin stagnare, încremenire, lipsă de proiect. Însă unde altundeva se vede cel mai bine această pasivitate decât în zona iniţiativei economice. Acum ar fi uşor pentru toată lumea să dea vina pe criză, dar nici în perioada boomului economic, românii n-au făcut mare capitalism. Construcţii, imobiliare, speculă, toate acestea sunt vorba unui bancher vedetă: bani din nimic. Sigur că şi acest blocaj îşi are multiple cauze: inerţia mentalităţii comuniste, a angajatului căldicel, povara fiscală şi administrativă mare, alături de lipsa unor politici publice adecvate, toate acestea ne ţin departe de independenţa financiară. În consecinţă, datele vorbesc de la sine. â Românii au sub 30 de firme mici şi mijlocii la mia de locuitori conform Cartei Albe a IMM-urilor din România 2011, care se bazează pe datele din 2009. În 2001 existau doar 18 firme la mia de locuitori. Media europeană este de 42 de întreprinderi mici şi mijlocii la 1.000 de locuitori. Decalajul privind alte state membre, în privinţa micilor afaceri, e unul destul de mare. Spre exemplu, în Suedia şi Spania există 58 IMM-uri la mia de locuitori, iar în Portugalia numărul acestora se ridică la 81, dublu faţă de media UE, în timp ce cehii au 86 IMM-uri la 1.000 de locuitori, conform datelor Comisiei Europene. De remarcat că unele dintre aceste ţări sunt lovite năpraznic de criză. Situaţia la noi e una lamentabilă, excepţia fiind, ceea e oricum prea puţin, Capitala, acolo unde există o concentraţie mare de activităţi economice. Dar asta nu ridică prea mult nivelul IMM-urilor, atât timp cât în Bucureşti sunt 67,82 de IMM-uri, în timp ce în alte oraşe există doar 9,18 mici afaceri. Dincolo de explicaţiile de natură sociologică şi istorică privind un anumit blocaj al iniţiativei private există şi cauze obiective. Chiar dacă statul continuă să condiţioneze CAS-ul ridicat de plata pensiilor e greu de crezut, având în vedere investiţiile aiurea, de la patinoare, la terenuri de sport sau firme de stat care parazitează financiar, că altfel nu se poate, decât condamnând mediul privat la strangulare sau cel mult la o activitate anemică. Această povară fiscală de pe umerii patronului, care trebuie să plătească un CAS enorm, plus alte măsuri incomode pentru mediul de afaceri, gen impozitul pe profit trimestrial, nu anual, ca înainte, creează premisele unui deşert economic. Se mai adaugă la toate acestea şi instabilitatea legislativă, modificări interminabile ale Codului Fiscal. Toate aceste auspicii fac din România de azi un mediu irespirabil, pe de o parte, un stat slăbit, unde angajatul e ameninţat permanent, iar pe de altă parte, lipsa alternativei mediului privat.