În general, agenda publică din România e construită în aşa fel încât să se vorbească  exclusiv despre jocurile politicianiste. Aste e pofta politicienilor şi implicit a televiziunilor de partid. Problemele cetăţenilor nu există decât dacă aceştia sunt membri de partid, restul să se descurce cum pot sau să o întindă în Vest. 

Ceea ce se şi întâmplă spre jubilaţia secretă şi impotentă a politicianului român. Măcar a scăpat de cei care îl urau. E clar că cei care pleacă sunt mai degrabă absenteişti, oameni scârbiţi de societatea românească în ansamblul ei. Aceşti cetăţeni reprezintă o realitate paralelă cu propaganda electorală non-stop. Singura ocazie când e mediatizată migraţia românească pe piaţa muncii din Vest, e tot în avantajul politicienilor. Care, chipurile, mari patrioţi, se luptă cu xenofobia politicienilor occidentali. Trag totul pe spuza lor, neasumându-şi eşecul guvernării proaste care generează emigrarea în masă. Realitatea dramatică începe însă dincolo de demagogia politică. Cei care ajung în Vest, în bună măsură ajung să lucreze subcalificare. E un fenomen care cuprinde şi alţi estici, nu doar pe noi românii. Potrivit studiului Institutului German pentru Studii Economice, o bună  parte din românii şi bulgarii sosiţi în Germania începând cu anul 2007 prestează munci cu mult sub pregătirea lor. În funcţie de metoda de calcul, procentajul celor supracalificaţi este situat între 40 şi 58 la sută. În decembrie 2012, 53 la sută dintre est europeni câştigau mai puţin de două treimi dintr-un salariu mediu. Dintre germani, numai 20 la sută acceptă asemenea slujbe. Nu ne încălzeşte cu nimic că şi alţii sunt în situaţia noastră, la fel cum faptul că Ucraina e în flăcări, nu înseamnă că România e o  oază de stabilitate. Şi-n acest caz avem de-a face cu o realitate paralelă cu agenda  românească. Ministerul nostru de Externe, care este cvasi-mort, nu s-a dovedit deloc activ în perioada aceasta, când la graniţa noastră e un război civil început.  În primul rând, că miniştri sunt şi proşti şi escroci, dovadă condamnările, dosarele penale şi paralizia ministerelor în situaţii de criză, vezi tragedia din Apuseni sau chestiuni de gestionare defectuoasă a aparatului adminstrativ - economic. Probabil că singurul criteriu după care sunt evaluaţi miniştri, la fel ca şi europarlamentarii români, nu este activitatea conformă cu fişa postului, ci doar politruceala şi propaganda. Atâta ştie să facă şeful lor, doar asta trebuie să facă şi ceilalţi. Această realitate falsă a dramoletei politice dâmboviţene este complet paralelă cu debusolarea unei populaţii paupere, care e blocată între sărăcia din ţară şi perspectiva  unor  munci  prost plătite şi subcalificare în Occident. Nemaivorbind că vecinii noştri în Ucraina luptă pentru libertate, iar nouă ne arde de scandal politic ieftin. Aşa că rămânem în continuare condamnaţi de o clasă politică iresponsabilă la vârful ei, care creează realităţi artificiale, paralele cu adevărata realitate.