Recepţia s-a făcut, problemele abia acum apar
La mai puţin de zece luni de la recepţia lucrărilor efectuate pe strada Gutenberg, calitatea proastă a manoperei îşi spune cuvântul. De-a lungul întregii străzii, montarea rigolelor de scurgere lasă mult de dorit. Pişcoturile folosite se clatină la fiecare pas, multe dintre ele sunt fisurate, iar pe la margini a început să crească iarba.
Anul trecut Primăria Oradea a încredinţat firmei Construct Mod lucrările de modernizare a străzii Gutenberg. Proiectul prevedea realizarea canalizării pluviale, execuţia de rigole de scurgere şi asfaltarea străzii, valoarea lucrărilor ridicându-se la peste 2 milioane lei. Lucrările au demarat în cursul lunii mai a anului trecut, iar procesul verbal de recepţie a fost semnat pe data de 19 decembrie 2007. Din comisia de recepţie au făcut parte fostul primar, Mihai Groza, fostul director al Direcţiei Tehnice, Dumitru Fildan, actualul director executiv al acestei Direcţii, Aurelia Ţenţ, Leontin Pătcaş, şef Serviciu Urmăriri Execuţie Lucrări. În urma verificărilor în teren, comisia a admis recepţia cu recomandarea de a fi rectificate "zonele necorespunzătoare ale stratului de uzură aferente trotuarelor şi carosabilului", fără însă a face măcar o minimă remarcă cu privire la modul în care s-au executat rigolele. Acum, la nici zece luni după ce angajaţii Primăriei şi-au dat avizul că lucrarea este conformă cu normativele, riveranii de pe stradă se plâng că acele calupuri montate deasupra rigolelor încep să se fisureze. O simplă inspecţie pe strada Gutenberg a scos la iveală faptul că pişcoturile se clatină, ele nefiind montate, aşa cum prevede un normativ în vigoare, pe un pat de mortar. Unele dintre ele au început să se sfărâme pe la capete, neavând stabilitate, iar printre spaţiile goale începe să crească iarbă. Totodată, din punct de vedere estetic, modul în care au fost aranjate nu este deloc plăcut ochiului. Reclamaţiile cetăţenilor nu se opresc aici, la intersecţia străzii Gutenberg cu Corarilor, bordurile care mărginesc rigolele au fost montate mult mai sus decât era normal, aşa că orice traversare cu maşina este o aventură. Totodată, rigolele nu respectă niciun aliniament, iar calupurile de deasupra nu sunt rostuite.
Sesizaţi în legătură cu aceste nereguli, o echipă a Direcţiei Tehnice a ieşit ieri pe teren şi a confirmat cele reclamate de riverani. "Am luat legătura cu firma Construct Mod şi au promis că vor lua măsurile de aliniere a calupurilor şi de completare a marginilor rigolelor cu mortar. De asemenea, unde există trepte la intersecţia străzilor, se va dispune nivelarea", ne-a declarat Leontin Pătcaş, şeful Serviciului Urmărire Execuţie Lucrări.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.