Agresivitatea puterii de la Budapesta a devenit o trăsătură specifică. De fapt, nici Uniunea Europeană nu biruie în a sancţiona derapajele anti democratice ale guvernului Orban. Aşa că aroganţa lor, prin care sfidează o Europă întreagă, îi face să se comporte faţă de vecini ca-n faţa unor cantităţi neglijabile.

Tot tărăboiul din jurul lui Nyiro Iozsef, de care nu ştia nimeni dacă nu-l sculau din mormânt, ai lui, denotă ofensiva nucleului naţionalist extremist maghiar, care circulă pe ruta Budapesta - Transilvania. Nimic din ceea ce fac politicienii maghiari din România nu este străin de Budapesta. Însă nu există nicio subtilitate ale acestor acţiuni ofensatoare. Măcar să fie scoase la înaintare tot felul de organizaţii de secui îndrăciţi, un Csibi Barna călare pe măgar. Nici vorbă de aşa ceva, toate aceste acţiuni se bucură de susţinerea făţişă a statului ungar. Fapt care trădează ascendentul pe care şi l-au creat în timp, faţă de puterea de la Bucureşti, mereu concesivă şi capitulardă. Altfel nu se explică declaraţii ca aceea a preşedintelui Parlamentului Ungar, făcută recent la Odorheiul Secuiesc. "Noi am planificat nu numai o reînhumare, ci şi o celebrare a reîntoarcerii acasă a lui Nyiro Jozsef. A fost surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni acasă, în pământul natal. Suntem acuzaţi în mod ruşinos şi noi şi Nyiro şi a existat o adevărată vânătoare după urna cu cenuşă din partea Guvernului, care a depăşit limita comicului". Dar de data aceasta puterea de la Bucureşti n-a mai fost şovăielnică şi laşă. De fapt, asta înseamnă să nu mai ai UDMR-ul la guvernare, încep să se vadă roadele. Iar majoritatea care se conturează la toamnă oferă iarăşi garanţia guvernării fără politica şantajistă a UDMR-ului. Aşa că, în loc ca unii să cârcotească vizavi de-o majoritate prea largă, care ar slăbi democraţia, mai bine ar gândi punând în faţă interesul naţional. Doar că atât clasa politică, cât şi mulţi români s-au obişnuit să gândească şi să trăiască în afara interesului naţional. Însă această poziţie categorică, a guvernului de la Bucureşti, ar trebui să fie un precedent în acest sens. Iar ea va deveni atitudine constantă, în momentul în care vor fi sancţionate toate abuzurile iredentiste, nu doar cele care îi au ca subiect pe foştii nazişti hortyşti, pentru că în acest caz intervine şi forţa uriaşă a centrelor evreieşti de monitorizare şi combatere a antisemitismului. Spectrul iredentismului maghiar este unul mult mai larg, iar dincolo de nume şi evenimente, care comemorează răul făcut românilor, trebuie sesizată agresivitatea şi tenacitatea propagandistică a corifeilor politici maghiari, care duc o adevărată politică de îndoctrinare a copiilor secui şi maghiari, din România. E grav când acelaşi preşedinte al Parlamentului Maghiar, Kover Laszlo, ajunge să transmită îndemnuri de instruire fanatico-extremistă, familiilor conaţionalilor săi: "Fiecare părinte secui, fiecare părinte maghiar să pună în mâna copiilor săi cărţile lui Nyiro Jozsef. Aceasta este fidelitatea noastră, fidelitatea maghiarilor de azi faţă de Nyiro Jozsef. În Secuime creşte noua generaţie de Nyiro Jozsef. Ei vor scrie pentru posteritate cum a fost lumea atunci cand Apostolul secuilor s-a întors acasă". Toate acestea aduc a vremuri hortyste, de tristă amintire. Dar un început de reacţie românească promptă a existat, iar important este ca această atitudine să devină un act reflex.