Relaxarea fiscală şi creşterea economică

Pe de altă parte, relaxarea fiscală ar putea aduce mai mulţi bani la buget prin reducerea evaziunii fiscale, a muncii la negru, a falsurilor în acte contabile, a firmelor-fantomă etc. Un nivel ridicat al fiscalităţii, care nu reflectă posibilităţile reale de plată ale contribuabililor (persoane fizice sau juridice) îi determină pe aceştia să apeleze la subterfugii (şiretlicuri), care îi pot pune în conflict cu legea, ceea ce nu este dorit nici de contribuabil şi nici de stat, deoarece recuperarea prejudiciilor este un proces greoi şi lent. În acelaşi timp, relaxarea fiscală va contribui şi la asanarea (salubrizarea) mediului de afaceri de gâlceava în care se zbate de ani de zile.

În concluzie, relaxarea fiscală, coroborată cu creşterea salariilor - care sunt departe de a acoperi „costul vieţii" apreciat în funcţie de cheltuielile zilnice, lunare, anuale (de întreţinere, de cumpărare de bunuri de folosinţă-îndelungată, de îmbrăcăminte, încălţăminte, chirii, cultură, educaţie, refacerea capacităţii de muncă etc - la cel puţin 2.000 de lei lunar, va determina o creştere substanţială a consumului, motorul indubitabil al producţiei, respectiv al creşterii economice, cu reflectarea directă în PIB, în PNB şi PNN (venitul naţional). Întregul mediu privat strigă în cor că noul Cod fiscal reprezintă un adevărat „balon de oxigen" pentru revigorarea economiei, doar preşedintele Iohannis (novice în materie) şi, surprinzător, omul care n-a scos o  vorbă în timpul dezbaterii acestuia, îşi arată dezacordul şi „îngrijorarea", dar abia după ce a avut o întâlnire tet-a-tet cu guvernatorul BNR şi după ce, probabil, a primit „semnale" din străinătate, de la cei ce, chipurile, nu ne vor decât „binele" - trinomul FMI, BM şi CE, ale căror recomandări s-au potrivit ca nuca în perete specificului şi particularităţilor economiei româneşti, care, cu tot „sprijinul dezinteresat", se zbate de ani de zile să iasă din suferinţă. Toată lauda pentru strădania guvernatorului BNR de a ţine sub control inflaţia şi cursul valutar, dar rolul BNR nu se rezumă numai la aceasta, ci şi la găsirea unor soluţii viabile prin care băncile comerciale să sprijine capitalul autohton (aşa cum procedează băncile străine cu capitaliştii lor), prin credite cu dobânzi rezonabile, suportabile, care să contribuie la creşterea economică şi nu la falimente în lanţ ale agenţilor economici împovăraţi de credite neperformante, înrobitoare. Politica noastră economică nu mai trebuie să fie dirijată din afară, politicile impuse din afară nu şi-au arătat, până acum, roadele ei, dimpotrivă, ne-am încurcat şi ne-am transformat în datornici pentru multe generaţii de acum înainte. Este cazul să nu ne mai chinuim în această stare de lâncezeală, aşteptând de la alţii „miracolul", şi să ne luăm soarta în propriile mâini, căci ţara noastră are potenţial economic (resurse materiale şi umane) invidiat de alţii, dar nu are conducători care să pună în valoare acest potenţial. Oare PNL-ul care, cu atâta râvnă, îşi doreşte să ajungă la guvernare va fi soluţia providenţială şi salvatorul României?! Vom trăi şi vom vedea, dacă vom apuca acele vremuri în care acest popor să nu mai fie batjocorit şi umilit prin ţări străine şi care nu dispun de potenţialul nostru, dar au cap, adică conducători cu cap.

P.S. 1). Alta ar fi fost soarta României şi a românilor, dacă cei care ar fi trebuit să apere avuţiile ei nu ar fi manifestat nepăsare, incompetenţă, rea credinţă şi toleranţă faţă de cei ce au jefuit-o fără milă, îmbogăţindu-se pe spinarea poporului, care a rămas sărac şi obidit. Toate guvernele, fără excepţie, ar trebui să răspundă pentru acest lucru. La fel şi preşedinţii, parlamentarii şi alte instituţii ale statului care au închis ochii la aceste jafuri fără precedent.

2). Patriotismul nu poate fi, în niciun fel, considerat drept naţionalism îngust, atâta timp cât respecţi libertatea şi naţionalitatea altora.

3). Gradul scăzut de încasare la impozite şi taxe poate însemna că acestea depăşesc capacitatea de plată a contribuabililor.