Relaxarea fiscală şi creşterea economică

Indiferent de indicatorii sintetici care se iau în considerare la aprecierea creşterii economice, importantă este găsirea acelor factori care, puşi în diferite combinaţii şi legături, să asigure o sporire continuă, constantă şi de lungă durată a venitului naţional (VN), sau a produsului naţional brut (PNB), cum ar fi: volumul investiţiilor, forţa de muncă productivă, nivelul de organizare şi conducere a proceselor economice, în ansamblu şi a proceselor de producţie, în special, nivelul de instruire şi educaţie al oamenilor, nivelul productivităţii (randamentului) muncii, de deciziile individuale agregate ale agenţilor economici, de condiţiile fundamentale (sociale), politice, economice, juridice, de mediu etc.) în care se desfăşoară activitatea economică şi, nu în ultimul rând, de nivelul progresului tehnic la care s-a ajuns. Este indubitabil că factorul determinant al creşterii economice îl constituie investiţiile, atât cele publice, cât şi cele private.

În investiţiile publice depind de rata de acumulare, adică de procentul din venitul naţional (VN) alocat fondului de acumulare, iar investiţiile private depind de cota alocată din profitul fiscal (impozabil) fondului de dezvoltare, de fondul de amortizare, de valoarea materialelor rezultate din dezmembrarea fondurilor fixe scoase din funcţiune ( ce nu trebuie prădate) şi din sumele rezultate din reducerea impozitului pe profitul reinvestit. Condiţia de bază este ca investiţiile să fie eficiente, adică să se recupereze (amortizeze) din profitul suplimentar obţinut într-o perioadă de timp dată.

Un grad mare de ocupare a forţei de muncă înseamnă un volum de producţie mai mare, dar şi venituri din salarii mai mari şi contribuabili la buget mai mulţi, iar creşterea productivităţii muncii înseamnă reducerea costurilor pe unitatea de produs şi, implicit, creşterea profitului producătorului. Aceste reduceri ale costurilor putându-se reflecta şi în reducerea preţurilor de vânzare cu amănuntul, ceea ce înseamnă creşterea consumului care, la rândul său, va determina creşterea producţiei, acest ciclu reluându-se mereu pe o scară tot mai largă, prin aceasta având loc, de fapt, creşterea economică.  La fel, gradul de instruire, de educaţie şi de pregătire profesională a forţei de muncă constituie astăzi un factor de producţie deosebit de important, recunoscut ca atare de către economişti şi oameni de afaceri. Cunoscându-se că atât PIB-ul, cât şi PIN-ul reprezintă expresia în bani a producţiei de bunuri şi servicii create în decursul unei perioade (de obicei un an) de agenţii economici, rezultă că, de fapt, creşterea economică este determinată de creşterea producţiei de mărfuri şi de creşterea serviciilor. Dar volumul şi structura producţiei sunt determinate, în afara resurselor materiale şi umane, de volumul şi structura consumului, consumul fiind „motorul" producţiei deoarece producţia fără consum nu are sens, în relaţia producţie-consum rolul determinant avându-l producţia, consumul fiind, în schimb, barometrul care o ghidează.

La rândul său, consumul depinde de puterea de cumpărare a populaţiei, adică de veniturile reale ale acesteia (ceea ce se poate cumpăra cu salariul nominal, precum şi de preţurile mărfurilor şi serviciilor şi de nivelul impozitelor şi taxelor care grevează asupra veniturilor, afectând puterea de cumpărare a populaţiei, respectiv consumul care, la rândul său, va afecta producţia).

De aceea, apreciem că măsurile de relaxare fiscală (şi în mod deosebit de reducere a TVA-ului), paralel cu creşterea echilibrată a salariilor în sectorul bugetar şi, prin consecinţă, şi în sectorul privat, se vor reflecta în creşterea consumului care, la rândul său, va determina creşterea producţiei de mărfuri şi a serviciilor, ceea ce înseamnă, de fapt, creşterea economică reală.

(va urma)