Cluj - Galaţi - Bucureşti nu este ruta vreunui microbuz, ci doar oraşele care au redevenit nişte "ghetouri" pe harta fotbalului european, după ce patru din cele cinci echipe care au încercat să cucerească Europa s-au văzut eliminate la primul pas.

După două sezoane în care a şi-a depăşit condiţia, fotbalul românesc a revenit la starea de mediocritate în care a lâncezit ani de-a rândul. Visele de preamărire au fost spulberate încă din faşă. Cu siguranţă, cea mai mare dezamăgire a produs-o legiunea portugheză de la Cluj. Practic, CFR-ul este ultima echipă de pe lista ruşinii a echipelor româneşti eliminate din cupele europene. Această formaţie multinaţională s-a văzut umilită de ciprioţii de la Anorthosis Famagusta. Şi când te gândeşti că vroiau în Liga Campionilor... Succesele din ultimii ani au fost binevenite, dar împotriva firii. Împotriva a tot ceea ce se întâmpla şi se mai întâmplă în fotbalul românesc. Practic, ne-au luat minţile şi am ignorat faptul că semifinalista de acum doi ani a Cupei UEFA vine dintr-un campionat în care...
- pentru a scăpa de plata unor sume la bugetul de stat, patronii cluburilor înfiinţează alte societăţi, iar de la cele vechi preiau totul, mai puţin datoriile;
- pentru aceeaşi vină, două echipe primesc sancţiuni diferite (vezi cazul retrogradării Sportului Studenţesc
- transferurile se mai încheie contra a câteva zeci de kilograme de carne, chiar dacă este vorba de eşaloane inferioare;
- aproape un sfert din echipele de primă ligă nu au instalaţie de nocturnă;
- nici măcar echipa naţională nu are un stadion la standarde europene;
- rezultatele unor meciuri se mai stabilesc în afara gazonului;
- schimbările se fac, prin telefon, de la tribuna oficială
Ne-am revoltat atunci când unii oficiali germani au reacţionat vehement după ce au văzut ascensiunea furibundă a României în clasamentul coeficienţilor. I-am luat şi peste picior. Ne ajutau rezultatele. A fost un protest normal într-o lume normală, unde se investeşte în infrastructură, în politici de management şi marketing şi în niciun caz o calificare în grupele Ligii Campionilor sau ale Cupei UEFA nu este transformată în obiectiv de interes naţional. Adică, nu îşi amână meciurile din campionat ca să pregătească o partidă de cupă europeană. În Occident se joacă după un calendar foarte bine stabilit. Şi nimeni nu se vaită. În ultimii doi ani ne-am hrănit cu iluzia că am ajuns pe cai mari şi, în sfârşit, suntem capabili să ne luăm la trântă cu granzii Europei, dar Real, Lyon, FC Sevilla şi, mai nou, Arsenal ne-au trezit la realitate. Până şi Elfii de la Elfsborg ne-au pus la respect. La doi ani de la rezultatele care ne-au făcut să uităm de fotbalul din care provenim, lucrurile au reintrat în normal. Dovada cea mai clară este că, în ultimele şapte meciuri pe teren propriu, echipele româneşti au câştigat doar două: Steaua cu Zaglebie şi BATE Borisov. În rest, 0-0 la Oţelul - Lokomotiv, 2-2 la Rapid - FC Nurnberg, 1-3 la CFR - Anorthosis Famagusta, 1-2 la Dinamo cu Elfsborg şi 0-1 la Steaua - Arsenal. Nu este întâmplător că Steaua a uitat gustul victoriei pe teren propriu în faţa unui adversar de renume de la meciul cu Valencia, disputat într-o mocirlă care i-ar fi făcut invidioşi pe amatorii de lupte în noroi. De când şi-a pus gazon de nivel european, victoriile răsunătoare ale Stelei au fost înlocuite cu umilinţe (1-4 cu Real, 0-3 cu Lyon, 0-2 cu Sevilla. După ce a cochetat doi ani în grupele Cupei UEFA şi a cucerit un titlu en-fanfare, Dinamo a revenit la statutul de looser. "Tradiţia" eliminărilor ruşinoase, începută de Mircea Lucescu cu 17 Nentori şi continuată de Cornel Ţălnar, cu pescarii de la Knattspyrnufelag Reykjavik, este continuată cu succes de Walter Zenga.

Din cele cinci "mândre" ale fotbalului românesc, a rămas doar una. Şi aceea merge ca o gloabă. Rămasă fără Rege, imaginea Stelei continuă să fie un finanţator-preşedinte-războinic-urs-antrenor.