Expresia „români verzi” a fost și este folosită, uneori în derâdere, pentru românii patrioți dispuși să se sacrifice intereselor naționale. Și nu doar în vorbe, ci în fapte. Asta înseamnă a munci pentru propășirea neamului, chiar să-ți dai viața pentru pământul Țării. Aceste imbolduri interioare, întregite de cinste și moralitate, au fost cultivate în mintea și sufletul copilului și tânărului matur încă din familie, apoi în școală, în stagiul militar, de opinia publică responsabilă, chiar de o parte a lumii politice. Astfel, românul a trecut de-a lungul veacurilor peste greutățile și necazurile curente, chiar peste greșelile făcute de unii conducători vremelnici, marcați de furtul din avutul țării, chiar de trădare.

Desigur, această caracterizare a românului patriot poate părea, astăzi, desuetă, mai puțin acceptată de generațiile tinere, formate profesional și moral în învălmășita societate postdecembristă. Îndrăznesc să cred că procentul celor care își iubesc Țara, inclusiv cei pe care vremile actuale i-au obligat să-și câștige traiul în afara ei, este încă majoritar. O spun ca dascăl în contact, încă, cu tinerii elevi, mai ales studenți.

Lecturând presa românească și străină, de la cea sportivă, economică, culturală sau politică găsești exemple, atât de tineri, cât și de bătrâni „îmbătrâniți în rele” care refuză ostentativ să răspundă chemărilor Țării, sau chiar cu atitudini politice la limita trădării naționale. Deși lor și părinților lor Țara le-a dat o șansă în viață, s-au născut în România sau rădăcinile lor familiale sunt în România.

Pentru moment vreau să mă opresc la câteva cazuri din lumea sportului zilelor noastre. Dacă majoritatea sportivilor noștri de performanță, după câștigarea unor titluri și medalii internaționale, vorbesc de „sentimentul de a fi român” când tricolorul se ridică pe catarg și se cântă Imnul, au început să apară câțiva „țângăi” (puști fără minte, imaturi, încă valori de perspectivă) formați în țările Occidentului, care refuză convocările la naționalele României.

Este adevărat, majoritatea sunt din lumea fotbalului, unde, se știe, nivelul de cultură generală este cam la piciorul broaștei de înalt. Ați auzit de imberbii Andrei Coubiș (AC Milano-U19), Cătălin Cârjan (Arsenal –U21), Daniel Boloca (Frosinone-U21)? Nici nu au răspuns la telefoanele și e-mail-urile antrenorilor care îi solicitau la loturile naționale. Născuți în Țară sau străinătate, din părinți români, s-au supărat pe România, au ales naționalele țărilor adoptive. Motivul: nu au fost căutați mai des sau nu au fost convocați pentru că nu aveau meciuri „în picioare”, adică nefiind în formă la echipele străine unde erau legitimați, antrenorii „i-au ținut pe bancă”. Au îmbrățișat dictonul latin „Ubi bene, ibi patria”. Totuși, până la „ibi patria” au un drum lung de parcurs, ca să ajungă în naționalele mari ale țărilor adoptive. Până atunci ar avea de învățat de la staruri confirmate, cu dublă cetățenie, care au ales țara de origine a părinților - Ghana, cazul fraților Boateng, deși aceștia joacă în Germania, ș.a.

Un caz special este Ladislau (pardon Laszlo) Bölöni. Afirmat ca mare jucător în România, originar din Târnăveni (fostul Diciosânmartin), ardelean, cetățean român de etnie maghiară. Până nu demult a fost recunoscător țării sale de pe buletin și pașaport, chiar lui Valentin Ceaușescu.

De o bucată de timp, după ce s-a afirmat ca antrenor în străinătate, Țara de origine l-a numit, la un moment dat, chiar antrenor al naționalei mari. După câteva rezultate bune, în plină campanie de calificare la un campionat european, a lăsat-o baltă, semnând un contract cu Sporting Lisabona. Desigur mai bine plătit. Cum poate fi calificat gestul: avariție? Capitulare? Trădare? El face gesturi mai puțin onorante față de țara de origine. Trăind, multă vreme, departe de România, nu cunoaște, nu vrea să cunoască sau cunoaște cum vrea sufletul lui de român de etnie maghiară și ia decizii în consecință. Nu vede substratul politic al investițiilor Ungariei în sportul din Covasna-Harghita, nu vede de ce a greșit susținând echipa Ținutului Secuiesc la un auto Mondial al Minorităților, alături de Catalunia, Corsica, Țara Bascilor, provincii cu mișcări secesioniste puternice din Spania și Franța, condamnate de UE, ale căror lideri fac pușcărie sau trăiesc în exil. Acolo, au mai fost prezente și câteva triburi africane. Se zice că împreună au slăvit secesionismul și au băut pălincă secuiască. Marele nostru jucător și antrenor a fost mâhnit că la împlinirea vârstei de 70 de ani Federația Română de Fotbal nu i-a transmis o felicitare. Poate pentru că Burleanu și ai săi au ajuns în funcții și cu sprijin politic, deci au înțeles gesturile politice ale lui Bölöni. În orice caz, „Gazeta Sporturilor”, cel mai avizat și citit cotidian sportiv din țara noastră, a trimis la Metz, doi ziariști care i-au luat un amplu interviu, publicat în două numere consecutive. Deci „românii verzi” nu sunt naționaliști extremiști. Chiar dacă domnul Bölöni agreează un „alt tip de verde” și în altă compunere tricoloră. Să fie sănătos și „La mulți ani” și din partea noastră!

Pentru aceste cazuri din lumea sportului, poate și pentru altele pe care nu le-am pomenit sau care vor mai apărea în următorii ani, vreau să închei cu un citat din spusele lui Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor și unul dintre cei mai cunoscuți în istoria mondială a acestui sport: „n-are importanță dacă te-ai născut la Babadag sau la Paris, având sânge românesc, e obligatoriu să ți-l pui în mișcare sub tricolorul patriei strămoșilor tăi”. (cf. “Gazeta Sporturilor”, 15 martie 2023, p. 12). Este un îndemn pentru tinerii fotbaliști rebeli și nonconformiști de origine românească din străinătățuri.

Lui Bölöni Hagi încă nu i-a dat nici un sfat. Au fost buni colegi de club și națională. Îl menajează în derapajele lui politice, Hagi machedonul din al cărui neam s-au ridicat și au suferit mulți patrioți români.