În urmă cu trei decenii, şeful suprem al URSS, Mihail Gorbaciov, visa la un sistem socialist mai performant economic şi mai uman din punct de vedere social, aşa-zisul "socialism cu faţa umană" prin reformele cunoscute sub denumirea de "perestroika" (restructurare economică) şi "glasnost" (deschidere politică), fac posibilă destrămarea Uniunii Sovietice şi, odată cu aceasta, distrugerea întregului sistem socialist.

După căderea sistemului comunist european, ţările şi popoarele ieşite din acest sistem şi-au pus mari speranţe în edificarea unei orânduiri sociale democrate, care să asigure oamenilor o viaţă demnă, lipsită de mizerie şi umilinţe, precum şi realizarea visului lor cel mai arzător - libertatea. În România s-a instaurat, într-adevăr, democraţia, dar aceasta este încă precară, dependentă de voinţa unor partide politice sau de împrejurări nestatornice, de conjuncturi etc., ceea ce o face vulnerabilă. Libertatea individuală, adică dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei şi care nu poate fi încălcat decât pe baza unei dispoziţii speciale, libertatea de conştiinţă, adică dreptul fiecărui cetăţean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate, libertatea cuvântului şi libertatea de gândire, adică dreptul de a-ţi exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii, precum şi libertatea de acţiune, adică dreptul de a acţiona, în anumite împrejurări, după propria voinţă sau dorinţă sunt departe de a deveni nişte deziderate realizabile, atâta timp cât, de la înălţimea funcţiilor, politicienii şi conducătorii ţării nu lucrează în interesul cetăţenilor care i-au votat. Deşi practica a dovedit că democraţia şi libertatea, necorelate cu responsabilitatea şi cu răspunderea faţă de faptele şi acţiunile oamenilor, duc la anarhie şi degradarea umană, dezinteresul faţă de aceste probleme fiind vizibil, ceea ce a dus la voluntarism şi anarhie în societatea românească în aceşti ani de "tranziţie nesfârşită". În ceea ce priveşte visul românilor că, după revoluţia din decembrie 1989, vor duce o viaţă demnă, fără mizerie şi umilinţe, acesta a fost spulberat la puţin timp după revoluţie. Nesăbuita şi păguboasa privatizare a industriei româneşti a lăsat fără locuri de muncă milioane de români, care au fost nevoiţi să-şi părăsească familiile şi să pribegească prin ţări străine, să îndure mizerie şi umilinţă, pentru o bucată de pâine, pe care în ţara lor n-o mai puteau câştiga, în timp ce conducătorii şi politicienii ţării se îmbogăţeau fără ruşine. La fel ca industria, şi agricultura românească a fost "abandonată" într-o mare proporţie, tot în mâinile străinilor, care au găsit aici "raiul pe pământ", îmbogăţindu-se pe seama neputinţei statului de a transforma agricultura românească într-o "forţă" ce ar fi putut salva România de la sărăcie şi umilinţă, de la depopularea masivă a satului românesc. Incapacitatea conducătorilor noştri şi preocuparea lor de a nu avea griji şi responsabilităţi sunt principalele motive de sărăcire a ţării. Retrocedările abuzive, adevărate jafuri bazate pe acte de proprietate false, au constituit o altă sursă de îmbogăţire a samsarilor şi misiţilor (intermediarilor în afaceri dubioase), care au reuşit să pună mâna pe mari suprafeţe de pământ şi pe sute şi mii de imobile cu care neam de neamul lor n-au avut nici cea mai mică tangenţă, astfel că, dacă se va merge în ritmul acesta, ţara chiar că va trebui recuperată de la cei ce, prin mijloace frauduloase, au pus stăpânire pe ea. O altă metodă de deposedare a statului român de sume uriaşe de bani o constituie aşa-numita "cumpărare de drepturi litigioase" la preţuri infime care, după reevaluări măsluite, cresc exponenţial şi intră în buzunarele largi ale escrocilor, sub nepăsarea sau cu contribuţia largă a autorităţilor. Cum este posibil ca statul, care deţine structuri destinate a-l apăra în faţa samavolniciilor mafiote, să se lase învins de acestea?! Un fenomen cu importantă contribuţie la prăduirea bugetului naţional îl constituie evaziunea fiscală, care, spre deosebire de corupţie, poate avea ca şi cauză obiectivă fiscalitatea excesivă, împovărătoare, ceea ce îi face pe contribuabili să caute subterfugii, mijloace prin care să ocolească scurgerea averii lor în "sacul fără fund" (bugetul), pentru a nu da faliment, pentru a-şi putea prelungi agonia. Dar, la falimentarea în lanţ a agenţilor economici contribuie într-o măsură semnificativă şi Legea Insolvenţei, care trebuie regândită, astfel încât să nu mai provoace falimente în lanţ. Iată deci un lanţ de racile care au îngropat economia românească post-comunistă şi i-au condamnat pe români la sărăcie şi umilinţă.

P.S. Oare cum ar fi arătat România, dacă n-ar fi fost jefuită în toţi aceşti ani de după comunism?