În toată perioada de după atentatele din Franţa, majoritatea vajnicilor formatori de opinie au clamat libertatea de exprimare până la Dumnezeu şi  înapoi. Taman ei care intraseră în gaură de şarpe înainte de turul doi al alegerilor, pregătiţi să intre sub cupola statului islamic psd-ist. S-ar fi închinat la toţi imamii politici, ca să nu mai vorbim de cel care urma să ajungă  Ajatollah.

Unii mai modeşti, care urlă azi în numele liberalismului occidental,  s-ar fi mulţumit  şi cu nişte shaorme. Acest „Je suis Charlie" venit din partea unora care au atentat la deontolgie, arată ca o şarlotă stricată în luptă cu kebabul.  Acum, ei privesc cu jind din ţarcul lor strâmt şi rece, unde nici norocul şpăgii nu-i mai petrece,  la libertatea absolută pe care o furnizau nişte caricaturişti, atunci când îl prezentau pe Dumnezeu tatăl  sodomizat de Isus Hristos. E adevărat că hulirea simbolurilor creştine a cam căzut în derizoriu, creştinismul fiind ofilit după unii sau ajuns la o matură toleranţă după alţii.

Controversele  dintre  culturi vor fi mereu aprinse şi ireconciliabile, un singur  exemplu  fiind grăitor; europenii îi acuză pe musulmani de umilirea femeii prin văl şi unele interdicţii, ceilalţi răspund cu umilirea dată de femeia porno creată în spaţiul nostru. Un ping pong interminabil întrerupt din când în când de nişte gloanţe. Iar aici e marea problemă a lumii arabe care finanţează aceste reţele, recrutându-şi  tot soiul de orfani ai sorţi,  dezabuzaţi capabili de orice. Tocmai de aceea e şi foarte greu de combătut  atentatul,  pentru că este o acţiune individuală. Chiar dacă pot fi atacate  anumite  reţele teroriste, rămâne surpriza şoc pe care o produce atentatorul şi care poate fi greu de dejucat. Ce va urma în continuare la nivelul politicii europene poate duce la o ameliorare  a  siguranţei, dar securitate absolută nu există. De aceea legea Big Brother, care a prins vânt din pupa după aceste atentate, nu rezolvă problema. Nu-i putem oferi  lui Sebastian Ghiţă  plăcerea de-a se uita după perdea la noi, doar pentru că există ameninţarea teroristă. Fără mandat de la judecătorie, orice interceptare este un abuz colosal la adresa a ceea ce mai înseamnă viaţă personală, într-o lume din ce în ce mai controlată. Cât priveşte repercusiunile asupra noastră, ca ţară, se pare că trenul Schengen nu va mai opri la noi în gară. Controlul la frontiere va redeveni o prioritate. Sigur, dacă eram deja în Schengen am fi avut o cu totul altă poziţie, dar au avut grijă „teroriştii" în vara lui 2012 să ne rezolve cu MCV-ul şi cu tot ce însemna imagine externă.

De remarcat, cu ocazia marşului de la Paris, că noul pisicuţ reinventat pentru noul stăpân a ales să nu mai ia faţa, aşa cum obişnuia în trecut. Poate e prima dată când pisicuţul nu mai e duplicitar, nu mai e motan zbârlit  afară şi pisicuţ  înăuntru. Acum, ca să-şi salveze blana jerpelită, e dispus să toarcă cuminte ca să-l adoarmă pe noul stăpân.