Satele noastre, toate, vor fi electrificate?!
Consilierii judeţeni s-au reunit ieri într-o şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se două proiecte de hotărâre. Primul proiect viza aprobarea unei liste care cuprinde 52 de proiecte propuse pentru finanţarea în cadrul programului "Electrificare 2007-2009".
Marţi, o comisie de la nivel central se va reuni şi va analiza toate propunerile trimise de consiliile judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor spune că a adresat invitaţii tuturor celor 101 administraţii locale, însă doar 52 dintre ele şi-au trimis studiile de fezabilitate cu investiţiile pe care doresc să le realizeze. Pe lista aprobată de aleşii judeţeni, se numără extinderea reţelelor electrice în Oradea, Paleu, Aleşd, Beius, Valea lui Mihai, Marghita, Săcădat, Nojorid, Sântandrei, Sânmartin etc. electrificarea unor colonii de romi din Roşiori, Oşorhei, Săcueni ori în localităţi izolate cum ar fi cătunele Huta şi Rugea din comuna Boianu Mare. Unele propuneri de finanţare au ridicat câteva semne de întrebare consilierilor judeţeni. Astfel, consilierul PSD Mihai Bar s-a arătat mirat de faptul că în Marghita mai există 10.000 de locuitori care nu au curent. Problema a fost repede rezolvată, directorul tehnic al CJ Bihor, Filip Cheşeli, precizând că aici s-a strecurat o greşeală, fiind vorba despre electrificarea viitorului Centru balnear care ar avea peste 10.000 de beneficiari. În schimb, Ionel Avrigeanu, consilier PD-L, a contestat oportunitatea asigurării de reţele de curent electric a unor capele din Tăuteu, Chiribiş şi Ciutelec.
Tot ieri, aleşii judeţeni au mai hotărât achiziţionarea unui teren de 2.691 mp pentru extinderea Centrului Medico-Social de la Popeşti. Preţul de cumpărare a fost stabilit la 8.000 de lei, banii urmând să fie alocaţi de Centru. Terenul va fi achiziţionat de la un cetăţean, aici urmând să fie amenajat un bloc alimentar, respectiv o morgă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.