SUB ÎNDATORIREA MEA DE BIHOREAN, TE CERT! Se vede treaba că nu-ţi aminteşti de loc poveţele alor tăi din primii şapte ani. Cum altfel aş putea înţelege eu, şi ca simplu cetăţean, şi ca om cu oarece experienţe izvorâte din izul confruntărilor politice, când tu, zis dar şi făcut, nu dovedeşti scrupule în făţărnicia cu care pătezi adevărul, cum ?! Ei bine, cunoscându-mi mult prea bine viţa, eu, Mihai Bar, nu pot să tac, şi te voi înghesui, cu fiece zi lăsată de la Dumnezeu, până ce te voi determina să înţelegi ce înseamnă şi vorbă şi faptă cu picioare scurte. Este de neacceptat să te pot lăsa în pace! este înjositor să te las să dormi liniştit! din moment ce, şi nu încape discuţie, nu se vede la tine puterea înţelegerii, şi, iminent, înţelepciunea faptei. Băi, omule, Petrică, dom?le, oi fi tu primare, oi fi! nu zic ba, dar trebuie să te conving să ai mai multă decenţă şi mai puţină infatuare când te prezinţi în faţa noastră, a bihorenilor, care vorbă dreaptă îţi cerem matale. Da-matale?! Boemă şi boemă, plimbare la braţ printre oameni, dar ea cu părerea în toate cele, văxuirea realităţii, aducerea copiilor în văzul lumii, chipurile, pentru că lor şi nu nouă, sau şi nouă să ne fie de folos împlinirea timpului ce-l trăim. Arunci invective asupra străduinţelor guvernării de a ajuta comunitatea, maculând cu ifosele tale de cocotă aceste străduinţe. Vii pe pereţii sticlei cu fel şi fel de hârtii, unde accesul ochiului de analiză este împiedicat să ajungă. Ori, şi aici depăşeşti orice limită a accepţiei că ai fi un om la înălţimea blazonului socialmente administrativ încredinţat, spui în dreapta şi în stânga despre comunicarea cu cetăţeanul, despre informarea cetăţeanului, însă eu, Mihai Bar, cum să tac şi să nu te cert pentru că în convieţuirea cu Cetăţeanul, tu, fie şi primare peste Orade, trebuie să-l consulţi pentru cele lui primenitoare, cum?! Cum, când tu, băi, Petrică, te fandoseşti cu poziţia ta, privind de sus, realmente de sus! lupta cu oamenii care au cutezat să spună bihorenilor că şi ei au o anumită viziune asupra celor întâmplătoare în viaţa lor, ca ansamblu comunitar, cum ?! Ba mai arunci şi pisica în curtea altora pentru cele de tine încurcate ? cazul ANL spre pildă! Sunt multe de răzuit pentru a fi scoase la iveală compromisurile ţie personal folositoare, dar poate că nu azi este momentul să o fac! Ori poate este strategia mea şi a celor mie aproape să nu dăm acum totul pe faţă, ci să o facem cu toate pârghiile la îndemână, poate şi doar pentru farmecul de a te vedea că nu mai ştii pe unde ai să scoţi cămaşa. Nu te face, băi, omule, că nu înţelegi ce înseamnă o relaţie perfectă cu Bucureştii în cazul unei formule administrative lor apropiate! Nu este o chestiune de imoralitate să te ai bine cu ai tăi în primul rând, iar bihorenii s-ar putea să ştie din bună simţire cât de important este un canal sigur de comunicare şi conlucrare Oradea-Bucureşti, să fii sigur de asta, Petrică, să fii sigur! Nu încerca să stai la adăpostul unor bihoreni peste care întâmplător, şi numai întâmplător! ai ajuns suprapozabil nu încerca! Oamenii aceştia ştiu sigur că suntem altfel la nivelul concepţiei, la nivelul simţirii, la nivelul obligaţiei pe care o avem faţă de înaintaşii care ne-au lăsat o ştafetă de cea mai puternică încărcătură morală. Oradea, măi, Petrică, este o vatră care nu cu una cu două poate fi antrenată în modificări care să-i schimbe substanţa! Şi noi ştim infinit mai bine decât tine treaba asta, noi, bihorenii! Nu trebuie să ni se spună de două ori pentru a înţelege orice despre noi şi aşezarea noastră, dar este bai când nu suntem consultaţi! Şi este bai pentru că, şi ţi-am mai spus-o, avem o mândrie a noastră pe care nimeni nu o poate atinge, nimeni! Ascultăm şi părerile altora, ne interesăm de cum simt alţii în raport cu cele ale noastre fireşti, dar măsurile radicale noi le luăm, noi ne asumăm răspunderea faţă de copiii noştri! Nu pot accepta nici măcar eu ca tu să dai cu piciorul la câteva sute de locuinţe pentru copii de-ai noştri, şi nu de-ai tăi! Ori, poate tocmai neînţelegând acest aspect, legat de copii de-ai noştri! te-ai făcut că eşti împiedicat să obţii fondurile necesare. Lucrurile sunt mai complicate tocmai pentru că oamenii ştiu prea bine că este ceva mai mult de tine legat, de puterea ta de a înţelege şi nu de a accepta, că trebuie să transpiri ceva mai mult când este vorba de lucruri şi lucrări pentru Cetate. Pentru copiii din Cetate! Este infernal să te aşezi pe poziţii de ordin asupra obştii! şi tu, Petrică, să nu iei seama la frustrările la care-i supui pe bihorenii Cetăţii. Măi, omule, nu te juca cu focul! Măi, omule, Petrică, ţine cont nu de sfatul meu, repet: eu, Mihai Bar, nu sfaturi îţi dau ţie, ci eu te cert! te cert sub îndatorirea mea de bihorean de a nu sta cu mâinile-n sân în faţa imposturii, a jocurilor imposturii! Eu, Mihai Bar, n-aş avea conştiinţa curată dacă nu aş arăta lumii orădene că umai un bihorean ştie cu un pas înainte ce trebuie făcut pentru dezvoltarea obştii, pentru spornicia muncii noastre şi pentru bucuria unei vieţi mai bune pentru locuitorii comunităţii. Este simplu de încercat să atragi parteneriate, dar cum se reflectă asta în impunerile pe care tu, ca primar, şi Sfatul ales de Comunitate, le stabilesc fiecărui contribuabil ? Aici este rostul unui om al locurilor noastre, care să ştie precis cu ce să vină în întâmpinarea aşteptării oamenilor.Nici tu, Petrică, nici aşa-zişii tăi apropiaţi nu aţi făcut asta, ceea ce mă îngrijorează peste măsură, şi mă îngrijorează pentru că nu bune intenţii sesizez aici. Asta m-a şi făcut pe mine şi pe apropiaţii mei să ne fim coşmarul visurilor tale! Iar când eu, Mihai Bar, şi ai mei vom încredinţa Cetatea că merităm să-i diriguim destinul, nu ne vom lăsa până ce nu te vom face să dai socoteala pentru cele făcute, dar şi pentru cele nefăcute. Oradea, 24 mai 2004 Fără nici un pic de ură, Mihai Bar