PSD ar fi decis ca măcar 30% dintre candidaţii pe care îi va propune la alegerile din toamnă să fie femei. Şi bărbaţii?! Ei speră să meargă la guvernare, să se joace la butoane.

 

* În urma unei ascensiuni pe care a făcut-o pe vârful Negoiu s-a aflat că Iohannis ar avea unele probleme la genunchi. Nasol! Dacă şeful statului şchioapătă, ţara merge prost! * Tăriceanu se şi vede în Parlament. I-a cerut lui Dragnea vreo cinci ministere şi un post de vicepremier. Cu milionu’ luat pentru Deltă şi-ar putea cumpăra nişte jucării mai simpatice. * Dacă până acum parlamentarii s-au salvat de justiţie cu lacrimi şi tămâie, Oprea a încercat cu SMS-ul. În ziua votului privind trimiterea sa în judecată, fostul ministru de Interne a trimis zeci de mesaje prin care îşi îndemna colegii să-i scape pielea. Şi după aia a avut tupeul să spună că el nu fuge de justiţie. Tot e bine că, până la urmă, l-a ajuns ruşinea şi a demisionat. * Întrebat de procurorii DNA ce căuta fostul comisar şef de la Bihor, Liviu Popa, în maşina lui, Vasile Blaga a spus că bolidul, fiind alimentat cu motorină, trebuie plimbat din când în când. Ca să vezi! Deci comandantul poliţiei bihorene este un fel de şofer al copreşedintelui PNL. De la tamponarea asta i s-a tras lui Popa şi demiterea. Dacă n-a fost destul de înţelept să rămână la demisia depusă anterior... * Bogdan Diaconu a anunţat că PRU îşi va face campanie susţinându-l pe Victor Ponta, chiar dacă acesta va candida pe listele PSD. Democraţia noastră originală este un nesecat izvor de nerozii. Adică, dacă votezi cu PRU, votezi cu Ponta. Doar că Ponta e în altă parte, anume pe listele PSD. Se sparie gându’. * Taman în aceeaşi zi, fostul premier anunţa că el nu va juca „la două echipe”. Atenţie! Această declaraţie nu exclude ipoteza că două echipe vor juca pentru el. * Camera Deputaţilor a decis, prin vot, că Petre Roman se poate întoarce la muncă. Dat afară, acum un an şi jumătate, pe caz de  incompatibilitate, Roman revine, în ciuda celor de la ANI care o ţin, sus şi tare, că decizia Camerei e ilegală. La noi parlamentarii sunt mai tari ca legea şi asta nici măcar nu e o noutate. La fel cum nu e nou nici faptul că lupta împotriva corupţiei se tot poticneşte la Casa Poporului. * Hopa! Tăriceanu a aşteptat trei ore să fie audiat la Înalta Curte. Deci e clar, poate să stea la coadă! * Senatorul Andrei Voloşevici demisionează din PNL. Cică „partidul nu mai are nevoie de el”. Poate că nici el nu mai are nevoie de partid, fiindcă, pe vremea cât a fost primar la Ploieşti s-a învârtit destul de bine dacă acum a ajuns în vizorul DNA. * Udrea s-a ţinut de cuvânt. S-a înscris la Teologie, însă au primit-o numai la master. E un fel de noviciat. Dacă era încă la putere, sigur era altă socoteală, o băgau la Doctorat, poate chiar în anul doi. Cică ar face Asistenţă Pastorală... Cine o fi „păstorul” încă nu se ştie, dar e deja clar ce fel de ispite îl vor încerca. Acu’ mai rămâne de văzut dacă, cu noul control judiciar, va putea să se prezinte la cursuri. Prevăzător, din partea Bisericii, ar fi să-i amâne măcar un an de studiu. Nu se ştie niciodată; dacă vin ăia de la DNA cu ideea că spală banii lui Băsescu la cutia milei? * Cum campania e aproape, nu trece săptămâna fără cel puţin câte o propunere mai sărită de pe fix. Cică fiecare cuplu proaspăt căsătorit ar urma să primească o „primă de instalare” în valoare de 15.000 lei. E clar, cel puţin în viziunea iniţiatorului, deputatul Iacob Puşcaş, ex-UNPR, şi căsnicia a devenit o corvoadă, dacă mirii trebuie recompensaţi pentru asta... * Tulai! Cozma, liderul minerilor, vrea să fie preşedinte. Va candida la alegerile din 2019 şi îşi propune să împartă România în zece provincii. Opt pentru el şi restul pentru ortaci. Asta, desigur, dacă va fi disponibil, adică liber, atunci. * Bursa „cotizaţiilor” parlamentare. Un loc eligibil costă între 50 şi 70.000 de euro, în funcţie de partid şi de cameră parlamentară. Politichie şi cămătărie. Plăteşti acum, dai înapoi pe urmă. Dublu, triplu... Unde mai pui că trebuie să-i rămână şi „negustorului” ceva. Clar, politică cinstită nu se poate! * Organizaţia de femei a PSD Bihor frecventează cursurile de autoapărare organizate de una dintre doamnele social-democrate, centură neagră, patru dani. Doamne, ce campanie ne aşteaptă! Femeile cu apărarea, bărbaţii cu atacul. * Iohannis are toate şansele să treacă drept primul sportiv al ţării. Şi-a ales bine domeniul, că despre ăştia se ştie că nu vorbesc prea mult. După ce a urcat Negoiu, s-a dat şi cu bicicleta, pentru o cauză umanitară. Dar tot cu coloana după el... * Prin PSD bântuie paranoia. Fără să-i treacă prin cap că ar putea redeschide discuţia cu ofiţerii acoperiţi, Ponta a spus clar că unii dintre colegii săi „toarnă” la DNA. Dragnea l-a luat foarte în serios şi a dispus ca, începând chiar de azi, să se ia măsuri de securizare a sediului PSD. Culmea ironiei e că informaţia a „transpirat”, înregistrată, taman din şedinţa Consiliului Naţional al partidului. „Duşmanul ascultă”! Mai ales când e în interior. * Băsescu e în război cu DNA. Că o hărţuiesc pe Udrea e una, dar s-o frece pe Ioana i se pare inacceptabil. Aşa că fostul preşedinte şi-a amintit că el i-a crescut pe Kovesi şi pe Coldea. Asta-i viaţa. Nu ştii niciodată pe cine ţii la suflet. Până nu creşte destul de mare. * Fostul ministru Daniel Barbu le-a spus colegilor din ALDE că viaţa politică este „mai periculoasă ca misiunea unui soldat în Afganistan”. Poveşti! În ceea ce-i priveşte pe politicieni, înrolarea nu e obligatorie şi, mai mult, rata de supravieţuire e de sută la sută. Ceea ce, în cazul lor, e chiar păcat. Însă, dacă nici aşa nu le place, pot cere oricând să fie lăsaţi „la vatră”. * Şoc şi groază! Manelistul Florin Salam apare într-un sondaj cu posibilii candidaţi ai romilor pentru Parlament. Celebrul refren „O, viaţa mea” va deveni „Oooo, ţara mea!”.