Iuliu Maniu, supranumit "Sfinxul de la Bădăcin", a fost una dintre cele mai influente personalităţi politice ale Transilvaniei şi ale României din prima jumătate a sec. XX, în jurul său creându-se un adevărat mit, o adevărată legendă, având în vedere rolul său decisiv în unirea Transilvaniei cu România.

După dispariţia fizică a lui Avram Iancu, marele conducător al transilvănenilor la 1848, în acest ţinut românesc s-a creat un "gol politic", astfel că s-a simţit nevoia umplerii acestuia, prin constituirea, în 1869, a "Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria" pentru ca, în februarie acelaşi an, să ia fiinţă, la Miercurea Sibiului, "Partidul Naţional Român". În 30 aprilie - 2 mai/ 12-14 mai 1881, la Conferinţa Cercurilor Electorale ale Românilor din Transilvania de la Sibiu, cele două partide se unesc sub denumirea de "Partidul Naţional al Românilor din Ungaria şi Transilvania". La 10 octombrie 1926, ia fiinţă "Partidul Naţional Ţărănesc" ca rezultat al alianţei făcute de Maniu cu Partidul Ţărănesc al lui Mihalache (5/18) decembrie 1918, sub preşedenţia lui Iuliu Maniu. După Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, se constituie "Marele Sfat Naţional Român" cu atribuţii de "Parlament" al Transilvaniei şi "Consiliul Dirigent" cu funcţie guvernamentală, sub conducerea lui Iuliu Maniu, care a elaborat proiectele de legi pentru reforma electorală şi agrară şi a studiat procedurile de unire şi de integrare în România.

După moartea regelui Ferdinand (1927), Iuliu Maniu se implică în campania favorabilă revenirii lui Carol Caraiman (Carol al II-lea) pe tron, dată fiind "chemarea spontană" a naţiunii, cu ocazia mitingurilor de la Cluj şi Bucureşti (18 martie 1928), unde "Regenţa" este somată să predea puterea lui Carol II, cu intenţia de a-l proclama rege, la Alba Iulia, pe data de 10 mai, acelaşi an. În anul 1929, Parlamentul României (în care ţărăniştii deţineau majoritatea) este "presat" să voteze un tratat cu Vaticanul, cunoscut sub numele de "Concordat", prin care se acordau cultului catolic privilegii care veneau în contradicţie cu legile ţării, dar care erau justificate de condiţionarea recunoaşterii Marii Uniuni de către Vatican, fiind semnat, în secret, la 10 mai 1929, la Viena, la stăruinţele regelui Ferdinand. Pe baza acestui Concordat, Biserica Romano-Catolică a obţinut de la Statul Român averi imense: zeci de mii de hectare de pământ, sute de imobile şi alte proprietăţi pe care astăzi le revendică din nou, astfel că România are în continuare problema proprietăţilor cu Biserica Romano-Catolică, în urma compromisurilor pe care România a fost nevoită să le facă afară ca, de altfel, şi astăzi, faţă de marile puteri ale Europei. Mitul din jurul lui Iuliu Maniu începe să se "construiască" după anul 1941, mai precis după decizia lui Ion Antonescu de a trece Nistrul, decizie la care Iuliu Maniu s-a opus, el fiind un important agent de influenţă al puterilor anglo-saxone în România, având rolul de a constitui o opoziţie democratică la regimul progerman al lui Ion Antonescu.

Orientarea anglo-saxonă a lui Iuliu Maniu şi a partidului său de la "stânga" la "drepta" îl aşează pe acesta în rândul personalităţilor politice ale "Dreptei" româneşti, iar martirajul său în închisorile comuniste au fixat imaginea sa de legendă, beneficiind astăzi de un elogiu bine meritat. În cursul celui de-al II-lea Război Mondial, Iuliu Maniu a ţinut, prin reprezentanţii săi, strânse legături cu Aliaţii, cărora le-a cerut garanţii cu privire la menţinerea regimului democratic în România şi la integritatea sa teritorială, dacă acesta se desprinde de Germania, dar, din păcate, nu a primit răspuns favorabil din partea acestora, ceea ce a făcut să întârzie decizia de înlăturare a regimului antonescian exagerat de mult, când, deja, era prea târziu pentru ca România să nu suporte consecinţele nedrepte şi exagerate de la sfârşitul acestui război. După 23 august 1944, devine unul dintre cei mai de temut lideri ai opoziţiei anticomuniste, motiv pentru care, în iulie 1947, împreună cu alţi lideri ai PNŢ, este arestat şi, după un simulacru de proces, Iuliu Maniu este condamnat la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată în temniţă grea pe viaţă, confiscarea averii şi plata sumei de 50.000 lei, cheltuieli de judecată. La 5 februarie 1953, Iuliu Maniu moare în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, trupul său fiind aruncat într-o groapă comună.

Cu urcuşurile şi coborâşurile inerente în politică, acest mare om politic şi patriot merită, cu prisosinţă, recunoştinţa noastră, a tuturor, pentru marea sa contribuţie la unirea Transilvaniei cu patria-mamă de la 1 decembrie 1918, precum şi pentru actele sale politice de după această dată, până la marea lovitură de stat de la 23 august 1944, la care şi-a adus o importantă contribuţie, împreună cu alte partide, sprijinindu-l în această acţiune pe regele Mihai I.