La țară, în satele noastre, din ce în ce mai puțină lume bea apă din fântâni. De vină e poluarea: infiltrarea pânzei freatice cu nitriți și nitrați, proveniți din excesul de îngrășăminte chimice, practicat în agricultura cooperatistă înainte de 1990. De vină sunt, probabil, și ploile acide, cauzate tot de poluare. Dar de vină sunt uneori și sătenii noștri, care nu-și mai curăță și nu-și mai îngrijesc fântânile, în condițiile în care multe case sunt părăsite. Pare mult mai ușor, deși e costisitor, să bei apă îmbuteliată în sticle de plastic și cumpărată cu baxurile de la magazin. E uimitor câți saci cu flacoane se adună în fața porților de la sate în ziua în care serviciul de salubritate adună acest gen de gunoi.

În plan global, apa comercializată, îmbuteliată în flacoane de plastic, e o soluție salvatoare  în condițiile crizei mondiale a apei potabile. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie acționat pentru  protejarea și utilizarea surselor naturale directe (fântâni ș izvoare).

Satele noastre folosesc ca ambalaj enorm de mult plastic. Oare nu se poate face ceva în sensul întoarcerii la apa din fântână, acolo unde nu este poluată și acolo unde e posibil? Nu se poate să fie atât de mare dezastrul încât chiar peste tot să nu se mai poată bea apă din fântână! Ar fi necesar un program sistematic de analiză a apei din fântânile de la țară. Direcția de Sănătate Publică (DSP) face aceste analize la inițiativa cetățeanului, numai că ele costă foarte mult: analiza microbiologică - 284 de lei; analiza chimică - 293 de lei; deci, aproape 600 de lei. Puțini săteni își permit această cheltuială. Iar analizele se recomandă anual sau după inundații în zonă, când și fântânile pot fi afectate, ceea ce se întâmplă în fiecare primăvară sau vară. Aici e loc pentru un sprijin (o subvenție), printr-un program administrativ special, la nivel local sau județean.

Sigur, există alternativa aducțiunilor comunale de apă, realizate prin diverse forme de finanțare, la nivel național sau regional. Cred că toate satele, cel puțin cele din Bihor, sunt alimentate cu apă printr-o rețea comunală. Numai că nimeni nu bea apă din aceste conducte! Pentru că nu prezintă siguranța potabilității sau nu au cetățenii încredere. Apa din rețeaua comunală e folosită în orice alte scopuri decât pentru băut! Uneori, din cauza clorinării excesive, nu se recomandă nici pentru udatul grădinii. E de făcut o investigație în acest sens, pentru a avea o imagine exactă a stării de fapt. Se cheltuie fonduri imense pentru utilități modeste.

Se pot imagina fântâni și în perimetrul orașelor, cu amenajări speciale, care să asigure protecția surselor de eventuale intruziuni nedorite. Ar fi alternative benefice la apa de la robinet. O inițiativă orădeană ar fi salutară în acest sens. Un proiect ar putea lua naștere după studii de fezabilitate, după explorări ale pânzei freatice urbane, după consultarea Direcției de Sănătate Publică, după un forum cetățenesc cu exprimarea opiniilor celor interesați, adică locuitorii orașului.

E evident că nu se mai poate renunța la apa cumpărată din magazin. Nici nu vom putea spera într-o diminuare a consumului, în favoarea apei din fântâni. Apa comercializată (în flacoane) și apa naturală (luată direct de la sursă) trebuie ținute într-o dreaptă cumpănă. Nu de alta, dar să nu uităm de apa din fântână, cum suntem pe cale de a uita de cozonacii și pâinea tradițională din cuptorul cu lemne. E și asta o tradiție care trebuie păstrată, alături de tăiatul porcului și de colindat.

Să nu vină vremea când apa de izvor o vom număra printre... antichități, adică printre amintirile străbune.