Două premise stau la baza a cea ce vreau să transmit. Prima este aceea că nimic nu se poate edifica durabil social dacă nu ai o privire pe termen lung. O adevărată dezvoltare trebuie să aibă un plan de dezvoltare, care să-ţi fixeze ţinte cât mai îndepărtate în viitor.

Planificarea este unul din aspectele care face deosebirea dintre om şi animale. A te cantona strict în zona prezentului sacrificând trecut şi viitor pentru prezent înseamnă a te pune la cheremul conjuncturalului. Prin comparaţie diferenţa dintre o societate cu program de dezvoltare pe termen lung şi o societate care răspunde strict solicitărilor momentului este asemănătoare cu diferenţa dintre zilierul care vine zilnic în piaţă aşteptând să-l cheme cineva la lucru şi angajatul care ştie în fiecare zi unde se duce şi când se va pensiona. Cu alte cuvinte cea ce faci astăzi trebuie să depindă de cea ce vrei să faci mâine şi poimâine, dar nu invers cea ce vrei să faci mâine să fie afectat de cea ce faci eronat astăzi. Ei bine toate guvernele postdecembriste s-au comportat ca nişte zilieri, fără ca măcar să-şi pună problema zilei de mâine în nici un caz poimâine. România şi-a neglijat viitorul şi a ajuns unde a ajuns din cauza unei clase politice bună de gură, dar incapabilă să gândească performant. Un exemplul, dacă se va da drumul la proiect în formula propusă, este Roşia Montană. Vor veni „canadienii" (poţi spune şi dalmaţienii), vor angaja 200-300 de oameni, vor goli de aur muntele în 16 ani şi vor pleca. Ce vor face cei ce vor rămâne? Vor stoca cianurile în lacuri protejate de baraje înalte de 180 de metri (cu cât mai înalte cu atât mai vulnerabile), care vor rezista (au valabilitate) câţiva, puţini, zeci de ani, dar murdăria otrăvitoare va rezista multe sute de ani. Ce vor face pe urmă? Vor aloca anual bani ca să întreţină barajele? De infiltrarea otrăvii nu te poate apăra nici un baraj. Prin explozii straturile de roci se vor clinti, vor exista condiţii de infiltrare. Există o singură metodă de a împiedica infiltrarea - congelarea terenului în adâncime, an de an, dar această congelare ar costa anual peste un miliard de dolari. Pentru ce ar trebui să plătim un tribut anual de peste un miliard de dolari? Noi am rămâne datori vânduţi şi cu un pustiu toxic pe o parte din ţară, iar pătaţii şi-ar umple buzunarele. Asta în legătură cu gândirea pe termen lung.

A doua premiză, orice societate este definită de către forma de proprietate: de stat, privată a unei persoane, privată a unei familii, structurată pe acţiuni, a localnicilor, a unui colonialist ce stă în metropolă, a unei multinaţionale într-un stat democratic şi independent, a unei multinaţionale într-o colonie fie ea şi sub perdeaua lozincilor cu rol de anestezie etc. Ce înseamnă să fie ceva proprietatea unui pământean? Însemnă că tot ce va stoarce din ea, sau majoritatea, va consuma în ţară, îşi va construi în ţară, va investi în ţară etc. Ce înseamnă să fie proprietar un străin de loc? Precum arabul cu puii de la Călăraşi şi Buzău. Va stoarce tot ce va putea, va înşela cât va putea fără nici o urmă de reţinere statul, va sta departe de proprietate, va duce banii pe care îi va consuma şi investi la el acasă, departe. Aşa a înflorit Anglia şi altele pe seama coloniilor. Aşa huzuresc ţările care promovează cu arma în mână şi cu servicii performante interesele multinaţionalelor de pe teritoriul lor. Ce au multinaţionalele cu dezvoltarea pe termen lung a ţării în care au activitatea? Ce a făcut Nokia? Când ţi-e lumea mai dragă te trezeşti în izmene în drum. Concluzia de impune de la sine. Trebuie să avem o politică de dezvoltare pe termen lung. Ziceţi-i planificare dacă vreţi, iar planificarea nu a fost iniţiată de comunişti, dar a fost respectată. Această planificare nu este posibilă decât punând la bază proprietăţile românilor, favorizându-le pe orice cale, aşa cum fac toţi  în lume. Trebuie promovată înmulţirea şi dezvoltarea proprietăţilor pământenilor. Altfel vom rămâne definitiv colonie.

Apropo de Roşia Montană. O proprietate a unui holding de investitori români sprijiniţi direct de stat, practicând mineritul aurului aşa cum s-a făcut, păstrând natura şi situl arheologic inexprimabil în bani, ar asigura mai mult de 200-300 de locuri de muncă peste 200 de ani şi ar promova turismul în regiune. Este doar un exemplu.  Eu am vrut să subliniez teza unei politici de stat care să favorizeze nedemagogic dezvoltarea României. Dar întorcându-ne la averea publică şi la democraţie, pentru orice politician ar trebui să fie clar, indiferent de rang, că averea publică nu vine din cămara părinţilor săi şi nu are voie la asemnea mize să dispună de ea fără votul poporului. Asemenea înstrăinări, cum a făcut M.R.U. în efemera-i domnie cu moştenirea Gojdu şi cu gazele de şist, dacă nu sunt făcute cu acordul poporului sunt oricând dovedibile ca trădare de ţară.