Pentru Traian Băsescu, orice prilej este bun să-şi flambeze anticomunismul pe care-l exersează noaptea la Cotroceni, la ceas de taină, alături de marii deontologi ai ţării. Nu o dată, atunci când a fost luat la unsprezece metri, ba de-un reporter, ba de-un cetăţean, preşedintele i-a catalogat abil pe toţi ca fiind comunişti. Recent, mergând să constate inundaţiile ca să facă o baie de mulţime udă şi să asculte păsul oamenilor, Băsescu s-a ales el cu eticheta de comunism. Şi pe bună dreptate.

A te bate cu comunismul, după 19 ani de la pseudo revoluţia din 1989, a rămas o manevră politică încă eficientă. Ajutat de slugoii din jur, intelighenţia de dreapta, Băsescu, prin repetiţie, a ajuns să se identifice la modul cel mai demagogic cu putinţă, cu imaginea de cruciat anticomunist. Ne întrebăm de ce se consideră Traian Băsescu anticomunist? Să fie faptul că PD-ul lui Roman s-a desprins din FSN? Acesta să fie marele act de disidenţă, pe care se sprijină anticomunismul lui, Băsescu? De fapt, aceasta este disidenţa caricaturală al lui Traian Băsescu. Toţi aceşti oameni, începând cu Băsescu, care s-au jucat şi se joacă in continuare pe timp de democraţie şi libertate de-a disidenţii şi anticomuniştii, sunt nişte şarlatani politici, care nu numai că nu sunt pe cale de dispariţie, ba, dimpotrivă, se reproduc şi se reciclează în permanenţă. Traian Băsescu este profitorul principal al acestei idei anticomuniste. Pe lângă el însă, a apărut liota de căţei, care după ce au lătrat pro Băsescu până au răguşit au început să-şi primească tainul. Cătălin Avramescu ajuns consilier prezidenţial şi-a anunţat candidatura din partea PDL la uninominale. L-a urmat Sever Voinescu, ziarist la Cotidianul, şi lista nu e închisă încă. Traian Radu Ungureanu, fost utecist înflăcărat, acum anticomunist înverşunat, aşteaptă şi el cu gura holbată să-i pice osul în gură. Aceştia sunt generaţia de juniori ai intelighenţiei, pentru că bătrâni crocodili anticomunişti, Pleşu Liiceanu, Patapievici, au o digestie mai grea, după cât au înghiţit de la marele Zeus. Cu toate acestea, atunci când va fi nevoie vor ieşi din balta caldă cu noroi în care se lăfăie. Domnul Patapievici, de exemplu, care ne-a mărturisit că dânsul este paşoptist, şi că ceea ce au făcut paşoptiştii pentru ţară încearcă şi domnia sa să facă, nu va putea sta pe tuşă, după ce s-a pricopsit cu un post bugetivor la Institutul Cultural Român. Nu ştiu dacă paşoptiştii ar trebui să reprezinte reperul esenţial al istoriei naţionale, pentru un român. Dar să zicem că mergem pe mâna lui Patapievici. Păi prin ce slujeşte cultura naţională acest domn cu papion, care aduce a adolescent întârziat dintr-o scenetă de Caragiale? Prin susţinerea unor manifestări culturale homosexuale? Se pare că da. Anul acesta, Institutul Cultural Român a finanţat o delegaţie de homosexuali, care s-au dus în Suedia la un schimb cultural, probabil de cultură... coprofilă. Şi toate astea în spirit de mare paşoptist. O fi ştiind mai multe domnul Patapievici despre paşoptişti, chestiuni pidosnice, şi nu ştim noi. Dincolo de toate acestea, nu ştiu cum de se poate simţi intim, Patapievici, cu revoluţionarii paşoptişti, după ce la începutul anilor 90, descria în felul următor poporul român: "Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării." Cam aceştia sunt intelectualii publici, care mişună în jurul preşedintelui. Preşedinte, care a prins şi inundaţiile comuniste, unde a înotat bine, în sensul curentului, şi care acum e-n plină inundaţie anticomunistă.

Pe fundul oceanului trăieşte o specie rară de rechin, a cărui denumire este: somniosus pacificus. Rechinul stă pe fundul oceanului şi nu se mişcă deloc. E camuflat de mâlul care-l acoperă astfel că peştii aproape că-i intră singuri în gură. Peştele nu trebuie să depună nici un efort. Moare în aceeaşi nemişcare în care a trăit devenind o masă bună pentru peştii mici. Acest somn pacific în care pare a fi intrat poporul român, care înghite orice fără să se trezească din amorţire, e boala de care profită rechinul belicos, Traian Băsescu.