Întrebarea se voia un duş rece în plină vară: "Cum te poţi plimba atât de liniştit?". Neavând nici unul din cele două obiceiuri - plimbatul şi liniştea -, darămite pe amândouă la un loc, n-am putut decât să mă mir. Explicaţia a venit sec: "Adică te iei de noi, în halul ăsta, şi te aştepţi să nu-ţi dea nimeni în cap?". "Căldură mare", mi-am zis, căutându-i o justificare tinerei udemeriste, care-şi continua, indignată, tirul: "Cum ai putut să scrii aşa ceva?". Cam greu, dar m-am prins în cele din urmă: se referea la cele trei articole în care prezentasem aberaţiile fascisto-antisemite şi separatisto-antiromâneşti dintr-o fiţuică numită, la mişto, "Timpul Europei". "Da’ ce aveţi voi cu extremiştii ăia care spun deschis că vor un zid al Berlinului între ei şi români şi că numai terorismul şi modelul kosovar sunt soluţii pentru separarea de România? Voi sunteţi moderaţi, iar ei radicali care nu pot depăşi nişte prejudecăţi şi nişte porniri primitive. Oricum, ei atacă şi clasa politică de la Budapesta, pe care o numesc Iudapesta, iar pe Marko Bela şi Frunda îi declară renegaţi", am încercat să-i deschid ochii fetei. Care ochi, brusc, s-au făcut mari şi m-au fixat sticlos: "Tu nu înţelegi că te-ai luat de noi, toţi, că nu există moderaţi şi radicali, că astea-s nişte tâmpenii inventate de politicieni şi că, oricum, toţi vrem autonomie? N-ai voie să scrii aşa ceva! Ştii câţi abia aşteaptă să-ţi spargă mutra acum?". Discuţia degenera, aşa că i-am pus, diplomatic, punct. Aş fi uitat, poate, întâmplarea, dacă nu ar fi urmat alte câteva avertismente şi ameninţări, mai mult sau mai puţin directe, care m-au făcut să mă întreb: în ce fel de ţară trăim, ce fel de instituţii, de legi, de reguli şi de cetăţeni are ea şi până unde se poate extinde anormalitatea în detrimentul normalităţii? Şi, aşteptând să-mi spargă cineva mutra, mă mai întreb: chiar mai există unii care cred că ne putem exclude reciproc şi care-şi închipuie că mai folositoare decât convieţuirea e separarea - oricum utopică, în condiţiile lumii de azi? Cât despre libertatea de expresie şi siguranţa jurnaliştilor, nu mai e nimic de zis într-o ţară în care însuşi preşedintele dă tonul stigmatizării celor care îndrăznesc să-şi spună punctul de vedere.