Conceptul de creștere economică durabilă presupune amplificarea activității durabile la toate nivelurile începând de la activitatea microeconomică la nivelul întreprinderilor, cu influență pozitivă până la creșterea economiei naționale, a PIB, și în final creșterea standardului de viață al cetățenilor.

Acest concept presupune creșterea pe termen lung a capacității economiei de a produce și livra bunuri economice tot mai diversificate, cerute de piață, având la bază progresul tehnic și eficiența economică. Modelele de creștere economică sunt diferite. În România, aproape că nu putem vorbi de modele de creștere economică pentru că în ultimii 23 de ani economia a avut o evoluție sinusoidală cu perioade de creșteri, dar și descreșteri economice, iar în momentul de față asistăm la un blocaj al economiei fără perspectiva unei creșteri pe perioadă medie și lungă. Începând din 1990 s-a lansat o lozincă toxică: "statul cel mai prost gospodar", dar noi spunem că guvernele au fost cele care treptat au exclus statul de la marile decizii necesare unei dezvoltări raționale și durabile a economiei, la care s-a adăugat altă apreciere negativă, superficială - industria - morman de fiare vechi. Activitatea guvernelor prin care statul a fost exclus de la gestionarea avuției naționale, prin exagerarea conceptului de privatizare a dus practic la distrugerea economiei naționale. S-a dovedit că privatizările făcute în pripă, fără analize economice serioase, fără reguli clare de continuare și modernizare a întreprinderilor privatizate nu asigură automat un succes, o creștere economică sănătoasă, ci dimpotrivă, a cauzat mari pierderi economiei naționale, privatizările frauduloase au devenit, nu benefice economiei naționale, ci mai degrabă un pericol, o cale de prăduire și distrugere a multor întreprinderi fundamentale performante. Investitorii privați nu vor asigura niciodată o dezvoltare proporțională, rațională a regiunilor țării, pentru că ei investesc în zonele unde pot obține profit maxim și nu unde sunt necesare noi locuri de muncă. De aceea statul trebuie să intervină pentru a corecta această tendință negativă.

Statul şi crearea locurilor de muncă

Se fac aproape zilnic aprecieri privind investițiile străine în România, dar se uită că investițiile străine sunt într-o scădere dramatică începând din anul 2008 când aveau o valoare însemnată, circa 9,4 miliarde lei, în 2013 valoarea acestora este redusă, nesemnificativă, puțin peste un miliard de euro. A aștepta investiții care nu mai vin înseamnă o politică păguboasă, vechiul principiu liberal din perioada interbelică "prin noi înșine" trebuie din nou promovat cu tărie și încredere și rezultatele pozitive vor apare în curând. În momentul de față pentru a ieși din ampla criză economică, rolul statului trebuie regândit, pe lângă reglementarea cadrului juridic să se meargă mai departe statul să  redevină întreprinzător, să înființeze și să gestioneze întreprinderi și companii productive. Această măsură trebuie văzută ca o cale a creșterii economice și asigurarea echilibrului și stabilității, a creșterii PIB, a standardului de viață. Această teorie nu este nouă, a fost lansată de economistul englez I.M. Keynes după criza economică din anii '30 cu rezultate pozitive privind refacerea industriei, a economiei țărilor capitaliste aflate în criză economică, a salvat economia SUA, a Marii Britanii, a Europei, a salvat capitalismul de la moarte. Statul trebuie să aibă la dispoziție pârghii și mijloace care să îi permită intervenția în activitatea economică, trebuie să reinventăm statul, dimensiunile sectorului public nu trebuie să fie limitate, mecanismul pieței nu rezolvă subdezvoltarea și sărăcia, ci mai degrabă o ignoră. Problema fundamentală care se pune în acest moment este crearea masivă de noi locuri de muncă, care să producă valoare adăugată, principala componentă a PIB. Marile puteri economice ale lumii au intervenit energic în salvarea sistemului bancar în faliment, prin infuzie de capital sute de miliarde de dolari și euro au ajuns în contul marilor bănci private, salvându-le de la faliment. Dacă statele au creditat proprietatea privată de care beneficiază un număr restrâns de persoane, de ce statul nu ar putea finanța întreprinderi productive care să creeze țării mii de locuri de muncă și produse industriale cerute pe piață? Reducerea rolului statului în economie la un simplu asistent sau la simplă reglementare a regulilor economice nu poate aduce realizări micro și macroeconomice evidente. Implicarea statului în economie a fost consemnată în diferite etape istorice cu rezultate de luat în seamă. Creșterea rolului statului în economie este argumentată și justificată de nevoia socială, care nu poate fi rezolvată numai la inițiativa privată. Statul prin acțiunea sa trebuie să elimine imperfecțiunile pieței, statul nu ar trebui să aibă limite în exercitarea funcțiilor sale, deoarece el exprimă în ultimă instanță voința cetățeanului.

Echilibrul salariaţi-pensionari

Un uriaș procent al populației, circa 80% spun că drumul pe care merge România este greșit, deoarece în loc de dezvoltare, de creștere economică și standard de viață asistăm la o sărăcire fără precedent a populației. Nu trebuie să ne lăsăm dominați de dogmatismul economiei de piață. În situații de criză economică trebuie să punem accent pe conținut și nu pe formă, oricare ar fi aceasta. În prezent Europa și România se află într-o criză economică financiară profundă, de durată, mecanismul pieței nu asigură decât teoretic echilibrul dinamic al economiei, statul trebuie să corecteze lipsa de inițiativă a sectorului privat, prin investiții care să asigure un grad înalt de ocupare a forței de muncă, venituri mai mari cu influență pozitivă asupra cursului și creșterii accentuate a PIB. În prezent în România avem 4,5 milioane de salariați din care circa un milion sunt bugetari și doar 3,5 milioane lucrează în domeniu productiv față de anul 1990 s-au pierdut mai mult de jumătate din numărul salariaților, prin privatizarea forțată și fără reguli clare cât și falimentarea multor întreprinderi din care unele au fost fundamentale pentru economia României. Pentru a depăși criza economică și a avea un buget național care să permită alocarea de resurse pentru dezvoltare în România trebuie să se creeze cel puțin 1,5 milioane de locuri de muncă și numărul salariaților să-l depășească pe cel al pensionarilor. Cei care au alungat statul din economie fără argumente se vor împotrivi acestui model deși economia reală demonstrează că acolo unde există responsabilitate și management performant companiile de stat pot avea rezultate excelente vezi Romgaz, Antibiotice Iași și chiar Oltchim Râmnicu Vâlcea până când nu a fost căpușată. Fără această măsură radicală economia României nu își va reveni, va funcționa eventual la nivel de avarie și se poate îndrepta  spre faliment. Sfârșitul statului sau stat minimal sunt teorii toxice și deosebit de dăunătoare lumii civilizate, constituie o frână în calea dezvoltării economice a statelor lumii. Actualul moment istoric impune refacerea, întărirea funcțiilor statului nu doar de a stabili regulile în economia de piață, acest tip de abordare s-a dovedit un eșec mai ales pentru țările din est care au aderat la UE, acest tip de stat nu numai că a împiedicat propagarea crizei, dar a accentuat-o numai "piața" nu poate propaga dezvoltarea economică echilibrată, durabilă, rațională, proporțională pe întregul teritoriu al unui stat.

Un program naţional de dezvoltare

Companiile private nu susțin, nu investesc în funcție de nevoia socială, ci urmăresc profitul maxim, nu se întrevede o cedare de profit în favoarea celor mulți săraci și mai ales nevinovați de politicile agresive ale marilor companii transnaționale, astfel că zone importante din România pot fi condamnate în continuare la subdezvoltare, cu o rată ridicată a șomajului și o creștere continuă a sărăciei. În contextul când în acest an este  posibil să avem un Parlament European dominat de social-democrați și liberali trebuie să se abordeze problema deosebit de importantă de restituire a suveranității și drepturilor naționale către țările membre ale UE, pentru că delegarea suveranității către UE a depășit pragul optim. Parlamentul României, Guvernul român, românii trebuie să știe că în zilele noastre ieșirea din criza economică, adoptarea   unui program național de dezvoltare  durabilă se poate face doar cu implicarea activă a statului, stat puternic, economie puternică, iar acest obiectiv trebuie negociat cu fermitate cu Comisia Europeană. În acest context trebuie abordată și regionalizarea țării cu atribuții de dezvoltare, controlate de stat care să apere cu fermitate interesele naționale în condițiile globalizării se impune și menținerea și consolidarea statului centralizat capabil să adopte politici economice raționale cu rezultate pozitive în plan social. A acorda regiunilor și alte atribuții administrative, financiare, de învățământ, cultură, sănătate va duce la o gravă perturbare a funcțiilor instituțiilor statului cu consecințe dintre cele mai negative. Investiții străine, strategice și tot felul de alte investiții sunt promisiuni pentru naivi. Din 2008 investițiile străine au scăzut încontinuu în România și nu sunt șanse pe termen mediu și lung ca acestea să crească. Să terminăm cu hoții de speranțe, cu dogme toxice, să întărim statul pentru om și nu stat pentru neom. România are resurse minerale, suntem pe locul IV în Europa și pe penultimul loc ca dezvoltare economică. Aceste resurse sunt ale poporului român și trebuiesc  folosite în slujba cetățenilor români desigur și cu participarea firmelor străine, dar cu avantaje reciproce de partea  ambelor părți. În realitate, economiile cele mai avansate și prospere ale lumii împletesc zonele economiei de piață cu intervențiile prompte ale puterilor publice asupra pieței. Economia mixtă care se dezvoltă puternic în China, ar trebui să caracterizeze țările care doresc  dezvoltare și nu stagnare.

Responsabilitatea guvernanţilor

În prezent România are resurse, foloasele sunt însă ale firmelor străine, o situație de neconceput. România trebuie să încheie odată cu această  vasalitate rușinoasă și păguboasă, totul la străini și aproape nimic pentru români. Iată de ce credem că Parlamentul României ar trebui să adopte o lege cadru unde să se stipuleze procentul până unde se poate merge pentru firmele străine și cât revine statului român, pentru a nu fi la dispoziția unor lacomi care au fost și sunt gata să dea resursele României străinilor pe nimica, dar cu comisioane grase pentru ei, cei slugarnici. De aceea se impune ca statul să se implice mai mult în activitatea economică, prin politici economice active, până la a creea direct locuri de muncă, nu un stat eșuat, ci un stat implicat, chiar intervenționist. Nu există altă cale de ieșire din criză pentru țările mai slab dezvoltate, deoarece regulile pieței îi avantajează pe cei puternici, care s-au dezvoltat în special pe seama coloniilor, în timp ce țările în curs de dezvoltare sunt tot mai sărace, decalajul nu scade ci crește chiar în progresie geometrică.  Iată deci că intervenția statului are o solidă motivație științifică, politică și amintim guvernanților că acest model a scos Europa și SUA din criza economică a anilor '30. Acest concept nu exclude sectorul privat din contră, trebuie să subliniem că în momentul de față firmele private asigură ponderea PIB, este de dorit însă ca firmele private să se îndrepte spre producție pentru a produce valoare adăugată și nu fuga după contracte grase cu statul. Pentru depășirea gravei crize economice în care se află România este necesar cât mai degrabă să se adopte un Program național de dezvoltare economică durabilă, care să înceapă cu reindustrializarea României - unde valoarea adăugată este mai mare de câteva ori față de agricultură. Apoi, reindustrializarea va ajuta direct dezvoltarea agriculturii, cu un potenţial de dezvoltare în România evident.

Prof.  Teodor DAVID