În virtutea dreptului la replică În ziarul "Crişana" a apărut, ieri, un material intitulat "O jumătate de adevăr nu este, totuşi, un adevăr...". Încercarea ziarului amintit de a arunca responsabilitatea informaţiei eronate potrivit căreia "Biserica Sfântul Nicolae a revenit proprietarilor de drept", utilizând informaţiile preluate din presa centrală, dar fără a face distincţie clară între o promisiune a Preafericitului Părinte Teoctist şi o retrocedare de fapt, asupra uneia dintre părţile implicate, este cel puţin lipsită de fair-play. Orice încercare a presei de a induce un climat de adversitate între cele două Biserici surori Ortodoxă şi Greco-Catolică este neavenită. Dincolo de această situaţie determinată de diferendul patrimonial, noi privim cu încredere şi deschidere relaţiile dintre cele două Biserici naţionale. Suntem convinşi că, pe calea dialogului, problemele pot fi rezolvate. Am constatat cu ocazia întâlnirilor din cadrul Comisiei de dialog că acelaşi lucru este dorit şi de fraţii noştri ortodocşi. Atitudinea ziarului "Crişana" faţă de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, urmează practic unui şir întreg de astfel de articole care nu reflectă adevărul şi care aruncă o undă de îndoială asupra echidistanţei care ar trebui să caracterizeze informaţiile publicate. De altfel, chiar şi după ce în data de 8 iunie redacţia a fost informată telefonic în legătură cu solicitările noastre, a doua zi au apărut informaţii eronate. Solicitarea noastră se referă la Bisericile din Zalău şi Beiuş şi nu la casele protopopiale din Zalău şi Beiuş! De asemenea, s-a omis solicitarea noastră referitoare la Biserica Seminarului din Oradea. Toate acestea, dar şi altele, ne ridică serioase semne de întrebare legate de modul în care sunt prelucrate şi analizate informaţiile în ziarul "Crişana". O atenţie mai mare în ceea ce priveşte aceste aspecte ar fi de natură să evite confuziile şi inducerea în eroare a cititorilor, cu consecinţe nedorite. Sperăm ca pe viitor relaţiile dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea şi ziarul "Crişana" să fie încadrate într-o sferă a normalităţii şi a respectului reciproc. Suntem încrezători că aceasta este şi dorinţa acestui cotidian pe care noi îl respectăm. Biroul de presă