Taves Bahtalo la toată Românica!
Totul pentru PD! Totul pentru victorie! Acesta este sloganul sub care funcţionează instituţia supremă a statului român - Preşedinţia. Şi în acest scop, legile şi morala sunt călcate în picioare, cu orice prilej: băi de mulţime, lansare de candidaţi, referendum pentru orice, numai referendum să fie şi, nu în ultimul rând, eforturi de a învăţa limba unei minorităţi faţă de care Băsescu are nenumărate afinităţi.
Mai întâi, o puzderie de localităţi s-au trezit că au de sărbătorit ceva, taman când îşi arată toamna târzie colţii cei reci. Aşa că prostimea s-a înghesuit, în ultimele zile, la serbări cu Traian Băsescu în postura de vedetă de prim rang, defilând la braţ cu liderii PD. O dată intensificat ritmul apariţiilor electorale în favoarea democraţilor, deveneau de la sine înţelese prezenţa şi discursul preşedintelui la lansarea candidaţilor PD la europarlamentare. Bine, bine, startul ca startul, dar cursa cui îi rămâne? Grijă firească pentru părintele tuturor pediştilor, mai ales când a văzut firava garnitură de catindaţi defilând pe sub ochii săi. Trebuie musai o campanie din care să iasă PD-ul cel mândru şi fălos din visele sale. Cel mai bun prilej pentru ca şeful statului să se implice, peste limitele constituţionale, într-o campanie electorală, este o alta, paralelă, cu mesaje cu ţintă directă. Iar referendumul pentru votul uninominal este pretextul perfect pentru a deturna dezbaterea pentru europarlamentare. Mai contează hotărârea Guvernului de a-şi asuma răspunderea în acest sens? Să fim serioşi, rămâne cum am stabilit: Totul pentru PD! Totul pentru victorie!
Implicându-se făţiş în campania Partidului Democrat pentru alegerile europarlamentare, Traian Băsescu încalcă art. 80 - Rolul Preşedintelui - din Constituţie, care, la alin. 2, spune clar: "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate". Ce fel de mediere - aşadar echidistanţă, neutralitate etc. - reiese din aceste cuvinte, rostite luni, la lansarea candidaţilor PD: „Ca oricărui partid la început de campanie, vă urez succes, însă dumneavoastră vi-l urez din inimă"?
Dar nu e prima dată când Băsescu încalcă legea fundamentală a ţării. Contraargumentul preferat al talibanilor portocalii, în astfel de situaţii, este acesta: Constituţia e pesedistă, e proastă, e prea strâmtă pentru un lider atât de mare, de puternic şi de bun. Nu ştiam că repudierea publică a rolului atribuit de legea supremă unui şef de stat îl absolvă pe acesta de orice obligaţii, legale şi morale. Cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar accepta şi ar respecta doar legile care-i convin, în rest acţionând după cum îl taie capul?
Dar să revenim la treburi serioase. Comandamentul clipei e altul, nu legalitatea şi moralitatea: Totul pentru PD! Totul pentru victorie! Adică, un PD de patruj' la sută. Minim 40 acum, că la anul se impune 50% + 1, fiindcă democraţii riscă să rămână în opoziţie veşnică, după cât de prost stau în sondaje potenţialii aliaţi. PLD-ul lui Frankenstein şi UDMR-ul - împins tocmai de descinderea lui Băsescu în secuime spre un radicalism periculos, dar inutil electoral - se zbat în zona marjei de eroare a sondajelor, iar PNG şi-a pierdut, în numai o lună, aproape jumătate din potenţialii votanţi, după ce Hagi l-a dat pe oierul mesianic cu capul de pragul electoral. Becali şi, implicit, Băsescu au nevoie de nişte victorii ale Stelei şi de un şpriţ în direct la TV. C-aşa, ne place ori ba, se face politica la români.
Dar să nu ne încrâncenăm şi mai bine să ne despărţim cu, de pe acum, tradiţionalul "Taves Bahtalo"! Pentru a nu lăsa loc de interpretări răuvoitoare din partea crispaţilor fani prezidenţiali, tot mai lipsiţi până şi de umorul de suprafaţă al bunului lor tătuc cotrocean, precizez că urarea de mai sus nu este altceva decât o transpunere a istoricului "Să trăiţi bine" în romanes, o limbă pe care Fiul Mulţimii o învaţă conştiincios. Să-i fie de folos, pentru când îi mai iese o ziaristă-n cale.
Aşadar, rămâne cum am stabilit: Totul pentru PD! Totul pentru victorie! Taves Bahtalo la toată Românica!
Un presedinte de care mi-e rusine.