Teme de meditaţie pentru politicieni

* În politică şovăiala nu are ce căuta. Este nevoie de curaj, de autoritate şi de hotărâre. Ideile fixe au tenacitatea mistuitoare a unei maladii incurabile. Odată intrate în suflet, ele te devorează şi nu-ţi mai lasă libertatea de a te gândi la nimic.

* Nu averea conferă valoarea intelectuală sau morala unui om. Pe cei mediocri îi dă la fund, în mâinile celor puternici devine o pârghie care îi ridică până la un nivel de unde, atunci când cad, nu se mai ridică.

* Singurele lucruri demne de respect pe lume sunt inteligenţa, ştiinţa de carte, demnitatea şi cinstea.

* Un om acrit de insuccese este speriat de moarte, dar este dispus oricând să dea sfaturi, lecţii şi soluţii, precum şi să facă reproşuri.

* Pentru unii, misiunea vieţii lor este de a se îmbogăţii cât mai repede şi cât mai mult; aceştia nu-şi irosesc timpul cu afaceri minore. Ei nu-şi dau seama că din cauza unor speculaţii nenorocite pot pierde totul într-o clipă, chiar atunci când se cred mai aproape de bogăţie. Nu ştiu că destinul se amuză cu ei, de cele mai multe ori schimbându-le direcţia şi sensul vieţii.

* Unii oameni politici, ajunşi la putere, îşi dezvăluie caracterul nestăpânit, contradictoriu, tiranic, nemilos, arogant, făţarnic. Ei creează un climat de tensiune între cei din jur. Mintea lor se încâlceşte în fiecare zi şi nu mai este în stare să judece cum trebuie. Cei din apropierea lor, care le sunt îndatoraţi, îi acoperă cu elogii, ceea ce face ca tot mai pronunţata lor dezordine mintală să fie acompaniată de întunecarea ochilor lor, care devin miopi în faţa realităţilor, pe care nu le mai percep la dimensiunea lor.

* Notorietatea nu se câştigă prin fraze mieroase, ci prin competenţă, pregătire profesională, cultură şi argumente puternice, care nu se topesc ca zăpada la soare. Frazele sforăitoare arată doar lipsa noţiunilor elementare de economie politică, abecedarul sociologiei pentru uzul clasei conducătoare.

* Unii oameni politici sunt specializaţi în atacuri deconcertante, care au dorul ca să-i facă pe adversari să-şi piardă cumpătul şi siguranţa de sine prin calomnii odioase şi bârfe neruşinate, prin poveşti false şi răuvoitoare, compromiţându-i şi distrugându-le viitorul politic.

* Formidabila goană după mărire, opacitatea, neghiobia şi orgoliile macină viaţa politicienilor, care se suspectează unii pe alţii în ceea ce priveşte corectitudinea, onestitatea şi legalitatea faptelor lor.

* Puterea executivă trebuie să fie pentru popor, la fel ca legile, care pentru a fi trainice şi garantele stabilităţii, este necesar să exprime fidel trebuinţele poporului, deoarece un popor are dreptul de a-şi legiui trebuinţele sale; drepturile unui popor nu pot purcede decât din el însuşi, nimeni nu-i poate impune altceva.

* Într-un stat constituţional, guvernului nu-i este permis de a avea o voinţă proprie şi nu trebuie să fie altceva decât braţul legilor ce poporul singur şi le face.

* Un lucru început trebuie dus până la capăt. Justificările şi scuzele nu au nici un rost. Nimeni nu trebuie absolvit de răspundere.

* Trebuie ca adevărul să triumfe şi dreptatea să se îndeplinească, dar pentru aceasta este nevoie de sacrificiu, iar vinovaţii trebuie pedepsiţi.

* Industria trebuie să fie a naţiunii şi păzită de concurenţă, iar purtătorul ei - comerţul - s-o schimbe pe aur; dar aurul (punga care hrăneşte pe industriaş şi îl îmbracă pe agricultor) trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. De ce să fim servitorii altora?

* Mersul înainte către viitor este firesc, dar când mergi înainte îţi poţi rupe şi picioarele. De aceea trebuie să vină la putere oameni noi, stăpâni pe picioarele lor, cu şira spinării dreaptă, care nu se încovoaie în faţa greutăţilor, dar nici a străinilor, căci unii dintre ei doresc, nici mai mult, nici mai puţin, decât să nu mai existăm.

* Este corect ca unii să trăiască numai din munca lor, iar alţii să aibă beneficii pe care nu le controlează nimeni?

* Popoarele pot fi împinse în prăpastie de conducătorii lor, care veghează într-o stare de somnolenţă şi imobilitate. Sunt unii conducători care suferă de complexul măririi, crezându-se "buricul pământului", atotştiutor, atotputernic, de neînlocuit. Din jilţurile lor, din funcţiile înalte în care au ajuns cu voinţa poporului, devin miopi şi surzi la doleanţele şi necazurile acestuia. Dar, nu uitaţi! Pe cine vrea Dumnezeu să-l  piardă îl face politician, iar apoi îi ia tot ce a agonisit fără sudoarea frunţii şi a braţelor şi, la urmă, chiar minţile.

* Se spune că politica este arta compromisiului. Politicienii trebuie să ţină minte însă că niciodată interesul naţional, siguranţa poporului şi integritatea statului nu pot face obiectul unui compromis. Trădarea de neam este un păcat care nu se iartă.