Pentru ca electoratul USL să nu facă febră musculară în urma ruperii bruşte a alianţei  e nevoie de exerciţii pregătitoare, astfel încât  în momentul anunţului oficial al rupturii, reacţia electoratului USL să fie una previzibilă. În consecinţă, nici dezamăgirea nu va mai fi aşa de mare. Pentru că e clar pentru toată lumea, ruperea USL înseamnă un eşec politic răsunător. 

Tot ce vor membrii coaliţiei e că ruptura să nu fie la fel de răsunătoare, precum a fost triumfalista simbioză plină de clorofilă politică. De asta sunt şanse mari ca să asistăm doar la încă un episod din terapia despărţirii aplicată electoratului.  Şi-n politică despărţirile trebuie pregătite, nu doar în cuplu. Cu mici cedări, şchiopătând de-a binelea, alianţa tot trebuie să o mai ducă măcar până la europarlamentare. Ar fi lipsit de logică, ca după aproape jumătate de an de dat la gioale, finalitatea să nu fie ruptura.  Asta ar fi varianta firească, dar mai sunt şi scenarii mai absconse care nu dau posibilă această ruptură, ci o văd doar ca pe o diversiune. Din păcate, această alianţă s-a rupt de mult de cetăţeni, imediat după alegeri.  De atunci nu s-a implementat nicio măsură economică  importantă.  În afară de vânturarea unor bazaconii, gen electorata sau legea caloriferului, în planul guvernării nu s-a făcut nimic. Proiectul descentralizării s-a consfinţit ca eşec, iar revizuirea Constituţiei pare că va avea aceeaşi soartă. De asta scenariul ruperii USL a venit ca o mănuşă. Dacă tot nu fac nimic la guvernare, măcar să se încaiere. E şi asta o activitate. Elementul inedit al acestor ultime tensiuni îl reprezintă revenirea în prim plan al lui Klaus Johannis. E posibil ca şi de data asta neamţul să-şi conserve mitul şi să n-apuce să se uzeze. El e pe post de sperietoare pentru politicenii de pe malul Dâmboviţei, care respingându-l de fiecare dată, nu fac altceva decât să întreţină mitul politic Johannis.  Până nu-l vom vedea într-o funcţie de prim rang,  nu vom şti dacă sasul poate depăşi faza pe municipiu la olimpiada politicii. Acum e adevărat că între Dragnea şi Johannis e o mare distanţă, mai mare decât autostrada spre Alexandria pe care o viseaza ilustrul teleormănean.  Şi pentru faptul că morţii sibieni n-au fost deranjaţi din somnul lor, de către  silenţiosul şi laconicul Klaus, spre deosebire de zeul  urnelor, Livius, care ar fi detronat pe oricine în ierarhia din Olimp. Dar dincolo de detalii, dacă ne detaşăm puţin şi încercăm să privim tabloul general, ne dăm seama că până la urmă era şi greu pentru ei să se înţeleagă în această bulibăşeală generală, în care nimeni nu mai ştie când e vorba de rudenie politică sau de familie. Avem socri, veri, naşi, fini, coterii şi cârdăşii suprapopulate, un adevărat balamuc politico-erotic din care nesatisfăcut rămâne doar cetăţeanul veşnic turmentat.