Un orădean care a cunoscut «pe viu» - în perioada Diktatului de la Viena - «toleranţa», multiculturalitatea şi umanitarismul patronate de o administraţie animată de spiritul Sfântului Ştefan (cel căruia i s-a adus un omagiu, zilele trecute, prin piesa jucată pe Stadionul Municipal, în cadrul sărbătorii anuale care scoate bani buni din buzunarul contribuabilului orădean la fiecare reprezentaţie - vezi «pseudo-BONEY M», carele alegorice din flori întruchipând personaje stranii cărora le cad capetele, şi alte aberaţii greu de înţeles) ne-a relatat cu vie emoţie în glas depre un ultimatum acordat Consiliului Local Oradea de către Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului. Respectabilul domn cu tâmple albe era indignat de faptul că li se cere consilierilor orădeni să dea în folosinţa Liceului Reformat (care are sală proprie de sport) un teren aflat în proprietatea Parohiei Ortodoxe «Sfânta Treime». Domnia sa se întreba, pe bună dreptate, oare până unde se vor întinde pretenţiile acestei minorităţi confesionale, care, în Oradea a dobândit pe cale (mult prea) paşnică în ultimii 17 ani: clădirea care adăpostea fosta «Municipală de partid» (actuala Universitate Partium), clădirile celui mai mare liceu din Oradea (fostul Grup Şcolar) şi chiar dreptul de a ridica statui şi de a amplasa plăci comemorative fără a respecta prevederile legale privind inscripţionarea acestora şi în limba oficială din România! Pentru exemplificare, orădeanul ne aminteşte şi despre schimbul aprobat de Consiliul Local Oradea, prin care o construcţie, compusă din două apartamente şi curtea aferentă (actualul parc din faţa căminului Institutului «Partium»), învecinată cu Biserica Reformată din Oraşul Nou, a fost dată în schimbul a două apartamente de confort redus situate, separat, în zone periferice ale oraşului. Enoriaşii păstoriţi de un arhiereu pe care l-am putea prezenta sub numele Vasile Toacă (urmărind practica naţiei sale de a traduce şi numele proprii) ameninţă că vor protesta în toate formele posibile, chiar cu prilejul Adunării Ecumenice Europene, care urmează să aibă loc în septembrie la Sibiu. Ne putem aştepta la orice, având în minte imaginile redate de media locală prezentând un episcop care distrugea bunuri publice (tăia gardul curţii unei biserici ortodoxe folosind foarfeci de tinichigerie) şi aducea injurii forţelor de ordine venite la faţa locului. Făptuitorul şi complicii lui de atunci se plâng că au fost, citez: «molestaţi în repetate rânduri de poliţie». Măi să fie! Este oare posibil ca un individ care distruge bunuri publice, ziua la amiaza mare, sfidând şi chiar calomniind în faţa presei ofiţeri de poliţie, să nu fie citat la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Justiţie? Unde mai pui că respectivul se luptă pe toate fronturile să devină reprezentant al României în Parlamentul Europei! De bună seamă şi-au băgat coada şi Securitatea şi fantoma lui Ceauşescu şi «expansiunea ortodoxiei asupra reformaţilor» (sintagma a fost lansată de către şeful Eparhiei Reformate la o adunare ecumenică desfăsurată în Sala «Traian Moşoiu» a Primăriei Oradea în urmă cu cinci ani, în prezenţa tuturor capilor Bisericilor Creştine din Bihor). Aflând despre cele de mai sus, eu mă întreb doar de ce a trecut atâta timp (din februarie până acum) fără ca o persoană certată cu legea să fie chemată să dea socoteală pentru delictele comise în faţa Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Justiţie, fiind vorba de un arhiereu? Ne aducem aminte ce scandal s-a născut când, în dimineaţa unei zile de duminică, cineva a spart un geam al reşedintei înaltului prelat! Atunci au fost unii care au zis că nu Securitatea ar fi orchestrat «dramaticul incident», ci soţul unei enoriaşe prea des împărtăşită de către episcop în particular. Aşa cum a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, Tokes va propune la data de 30 august Consiliului Dirigent şi Colegiului Protopopilor Episcopiei Reformate de Piatra Craiului să protesteze public cu ocazia Adunării Ecumenice Europene de la Sibiu, împotriva: «amestecului brutal al Statului în treburile bisericii reformate maghiare", invocând şi "molestarea" sa (Doamne fereşte!), în repetate rânduri, "de către organele de poliţie din Oradea". Chiar atât de barbari sunt poliţiştii orădeni din Oradea mileniului III? Oare cum i-am putea califica atunci pe “jendarii unguri” care în 1918-1919 şi 1940-1944 au batjocorit bisericile ortodoxe din această parte de lume, multiculturală şi multietnică atunci şi acum, schinjuindu-i - uneori chiar ucigându-i în chinuri cumplite - pe slujitorii din altarele acestora? Sau poate demersul pastorului reformat este un pas din scenariul urzit pe parcursul ultimelor negocieri purtate cu liderii UDMR pentru a cădea la pace în chestiunea alegerilor pentru Parlamentul Europei? Vom vedea. În situaţia în care Consiliul Local Oradea va ceda acestei forme de presiune, ne întrebăm şi noi, ca şi poetul, dacă această autoritate nu este inutilă, întucât hotărârile cele mai sensibile pentru administraţia oraşului se adoptă la alte niveluri, modul de «ridicare a mâinii» fiind doar transmis distinşilor consilieri din grupurile majoritare în urma unor negocieri purtate «cu uşile închise»?