Precum celebra blondă Nikita, multe dintre personajele vieţii publice româneşti, odată devenite notorii, simt nevoia de a trăi periculos, întinzând coarda, dacă este nevoie chiar dincolo de limitele impuse de Lege pentru ceea ce, în termeni administrativi clasici, denumim "ordine publică" - respectiv starea de normalitate din societate, caracterizată prin respectul fiecăruia dintre noi pentru drepturile şi libertăţile tuturor celorlalţi oameni cu care, de voie, de nevoie, venim în contact pe fiece cale. Odată ajunşi "cineva", unii dintre semenii noştri uită că şi ceilalţi oameni au drepturi, iar pentru a obţine pentru sine sau pentru alţii ceva la ce doar egocentrismul propriu ("buricu’ pământului" - spune înţelepciunea românească) îi îndreptăţeşte, sunt adesea călăuziţi de instincte primare, batjocorindu-i pe ceilalţi, care într-un fel sau altul nu sunt ca ei. Un domn, căruia îi place să fie numit "simbol al Revoluţiei din 1989" (ciudată Revoluţie, dar şi mai ciudat simbolul!), se tot joacă cu focul (scuzaţi cacofonia, în realitate celebrul personaj tot o să se ardă odată, căci periculoasa sa "jucărie preferată" este cât flacăra olimpică). În ultimii ani ai deceniului 9 din secolul trecut, un pastor din Timişoara se revolta împotriva episcopului reformat de Oradea, superiorului său pe linie bisericească. Cu mijloacele legale ale vremii, respectivul este tras la răspundere, este renegat de Biserica de care aparţinea, dar cu spijinul unor enoriaşi fideli şi cu susţinerea unor factori din afara ţării (vezi Declaraţia de sprijin a Parlamentului Ungariei din toamna anului 1989) el rămâne în funcţie, iar când organele de ordine ale statului încearcă să aplice o măsură legal dispusă împotriva lui… uită să închidă robinetele la gaze (poate îşi mai aduce aminte ce palmă grea avea maiorul Iosif Veverca - catolic după credinţă - care i-a aplicat o corecţie… părintească, după ce, în prealabil, l-a pus să-şi dea jos straiele preoţeşti), încercând să provoace o explozie. Tot în acea perioadă, în calitate de om de spirit, astâmpăra setea de cultură a tinerilor şi susţinea pe lângă propria biserică o trupă de teatru ("Thalia") în care activa un student de perspectivă (la "Construcţii") pe numele lui pământesc SZILAGY ZSOLT. "Eroul nostru" trăieşte periculos şi în "democraţie", iar din postura sa de slujitor al lui Dumnezeu, întărâtă pe toată lumea cu ura lui viscerală pentru tot ceea ce aparţine spiritualităţii româneşti. Are disponibilităţi nemaiîntâlnite în acest sens, desfăşurând ample campanii chiar în afara hotarelor ţării. Era să se ardă el cu focul în urmă cu vreo 12-13 ani, când, în Ungaria lui atât de dragă, un stâlp de pe marginea drumului n-a vrut cu nici un chip să se dea la o parte din faţa maşinii lui care rula cu mare viteză, astfel că a fost aproape să fie chemat peste rând la Cel pe care s-a angajat să-L slujească, răspândind dragostea între oameni. S-a vindecat şi a continuat să trăiască periculos, fie din calitatea de mentor al unuia din cei mai longevivi parlamentari ai României, fie ca formator de conştiinţe al tineretului maghiar. Îl mai aţâţa din când în când şi pe un "inginer" de la CNM, însă doar atâta cât îi permitea "lesa" a cărui lungime el însuşi i-o limitase (să nu-şi ia nasul la purtare). Îi place "despre el" celebrului nostru personaj şi, ca orice narcisist care se respectă, nemaifiind la modă piramidele faraonice, şi-a lăsat loc pe soclul de lângă statuia lui Bethlen, ilegal amplasată în parcul de lângă Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Zilele trecute, pe lângă sfidarea arătată Statului Român, nerespectând (pentru a câta oară?) o hotărâre judecătorească cu putere de lege, ne-a impresionat (din pozele publicate în ziare) şi prin abilitatea cu care manevra instrumentele de lăcătuşerie, atunci când tăia gardul unei proprietăţi, chiar sub ochii poliţiştilor în uniforme. Nu este un bun exemplu pentru feciorul său, care, la trup îi seamănă leit, căci de mai multă vreme nu are loc în casă pentru cea care l-a adus pe lume pe acesta din urmă, fiind notorii în rândul enoriaşilor şi studenţilor săi pasiunile lui arzătoare pentru câteva arzoaice care i-au căzut cu tronc, înnebunite fiind după trupul său vânjos. Peste toate cele de mai sus, ca un corolar, vine dorinţa celui în cauză de a fi reprezentant al României în Parlamentul Europei!? FEREASCĂ DUMNEZEU! - vorba marxistului.