La fel ca Basarabia şi Bucovina de Nord, Transnistria este străvechi pământ românesc, mărginit de Nistru în Vest, de Bug în Est, de râul Niomjăi în Nord şi de Marea Neagră în Sud, fiind integrat de milenii în Moldova istorică, respectiv în Basarabia.

În urma unui simulacru de referendum, organizat la 12 octombrie 1924, la propunerea lui Lenin, care vroia să treacă în ochii lumii ca un mare democrat, acest teritoriu este rupt din Basarabia prin fraudă şi minciună electorală, deoarece rezultatele referendumului nu au exprimat voinţa românilor, ci doar a ruşilor şi ucrainienilor care, la acea dată, reprezentau, împreună, circa 53 % din populaţie, faţă de circa 40 % români, 2 % bulgari, 0,8 % găgăuzi şi circa 4 % alte etnii. Se ştie că Basarabia, adică teritoriul dintre Bug şi Prut, nu a fost niciodată sub stăpânire rusească (sau ucrainiană), până în 1812 când, în urma Păcii de la Bucureşti, care a încheiat războiul ruso-turc (1806-1812), a fost cedat de Turcia (care, legal, nu avea acest drept, conform înţelegerilor anterioare cu domnii moldoveni) Rusiei ţariste, în urma unui act de trădare al delegatului Turciei la acel tratat de pace (care a fost pedepsit de Turcia, dar faptul era împlinit). Nerecunoscând actul unirii cu România din 1918, Uniunea Sovietică, înfiinţează la stânga Nistrului, prin ruperea din teritoriul Basarabiei, Republica Socialistă Autonomă Moldovenească, cu capitala la Balta (octombrie 1924) şi apoi la Tiraspol (1929). După destrămarea URSS şi proclamarea Republicii Moldova ca stat independent, la 27 august 1991, raioanele din stânga Nistrului, cu amestecul diplomatic şi militar al Rusiei (Armata a 14-a????) şi-au proclamat independenţa faţă de Chişinău, având loc ciocniri sângeroase între detaşamentele înarmate transnistrene şi unităţi de poliţie şi voluntari moldoveni, în perioada martie-octombrie 1927, înregistrându-se circa 1500 de morţi, cei mai mulţi din rândul moldovenilor voluntari care, spre deosebire de armata transnistreană bine pregătită şi înzestrată, nu aveau o pregătire militară şi nici o dotare corespunzătoare. Învingătoare, Transnistria a ieşit de facto de sub autoritatea Republicii Moldova, organizându-se ca stat independent cu numele de Republica Moldovenească Nistreană (octombrie 1993).

Deşi Rusia a semnat, în 1994, un acord cu Republica Moldova, prin care se angaja să retragă Armata a 14-a din regiune, documentul nu a fost ratificat de Duma de Stat a Rusiei, negocierile continuând şi astăzi, dar progresele sunt nesemnificative, cu toată susţinerea OSCE. În aceste condiţii, procesul de deznaţionalizare a românilor continuă, şcolile cu predare în limba română abia că mai pot face faţă presiunilor exercitate asupra lor de autorităţile transnistrene. Cu toate planurile dedicate rezolvării "problemei transnistrene" în numeroasele conferinţe internaţionale, nu s-a putut ajunge la o soluţie definitivă privind statutul Transnistriei, a cărei conducere rusofonă, înclină, mai mult, spre alipirea cu Rusia, decât la Republica Moldova, căreia i-a aparţinut în decursul istoriei sale milenare, iar un plebiscit (referendum, consultare a populaţiei), de natura celui organizat de Lenin la 12 octombrie 1924, nu ar fi edificator, având în vedere schimbarea artificială a structurii etnice în favoarea populaţiei rusofone, în ritm susţinut, mai ales în perioada imediat postbelică (după 1944), când sute de mii de români au fost deportaţi în Siberia, în locul lor fiind aduşi ruşi din diferite republici sovietice. Acest lucru face dificilă rezolvarea problemei transnistrene, deoarece Rusia protestează, tot timpul, că "nu-i poate abandona pe fraţii lor ruşi din acest teritoriu şi că este datoria lor să-i apere".

Singura soluţie (teoretică) ar fi recunoaşterea şi respectarea adevărului istoric, conform căruia Moldova (cu Transnistria) a aparţinut, din totdeauna, României, cu care se înrudeşte prin limbă, prin tradiţii şi prin lupta de veacuri pe care poporul român a dus-o împotriva cotropitorilor.

România n-a jinduit niciodată la teritoriile vecinilor, astfel că drept ar fi ca nici vecinii ei să nu mai păstreze teritoriile româneşti, luate cu japca, adică prin mijloace incorecte, necinstite. Ar fi, credem, cazul ca aceşti vecini să se ghideze după proverbul "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!"

P.S. În perioada postbelică, majoritatea unităţilor economice din RSS Moldovenească au fost construite în stânga Nistrului, astfel că această regiune dispune de o industrie mult mai dezvoltată decât regiunea din dreapta Nistrului.