Tributul prostiei
Aproape în fiecare lună vezi la tv sau citeşti în ziare "La Tâncăbeşti a căzut pasarela peste... au murit nevinovaţi... etc...." De ce? Pentru că un şofer pe care atâta îl ducea mintea, a ieşit la drumul mare cu basculanta, fără să aibă voie. Adică "mi se fâlfâie de legi!"
În urmă cu vreo două luni, o basculantă plină de pietriş a intrat fără să aibă autorizaţie pe şosea. Ca să "se furişeze" a gonit. Într-o curbă basculanta de 20 de tone s-a dezechilibrat, a început balansul şi s-a răsturnat peste un automobil ce venea din sens invers. A murit nevinovat un om de mare valoare, iar altă persoană a rămas handicapată pe viaţă. De ce? Din cauza aceleiaşi superficialităţi şi a aceluiaşi nivel de inteligenţă. Microbuze răsturnându-se cu copii, autobuze cu inconştienţi adormind la volan, rezultând morţi. Din cauza acestei superficialităţi şi prostii România pierde oameni de parcă ar fi în război. Într-adevăr este un război cu prostia şi superficialitatea, dar oare doar al vinovaţilor evidenţi? A existat o lege a circulaţiei puţin mai drastică a cărui rezultat a fost scăderea semnificativă a accidentelor, a morţilor. Cineva a anulat-o, "a îndulcit-o". Îndulcirea se dovedeşte criminală. Cine sunt cei vinovaţi de sutele de morţi de pe şoselele României? Ce interes i-a mânat de au anulat duritatea legii, deşi era clară consecinţa? Măsura poate fi acuzată de faptă criminală. De ce nu se dau publicităţii statisticile accidentelor, morţilor şi infirmilor rezultaţi pe perioade de funcţionare şi de dezafectare a legii care domolise obrăznicia şi superficialitatea unor şoferi cu capul mare şi creierul mic.
Repet, vina lor este doar jumătate de vină, cealaltă jumătate aparţine guvernanţilor care, demagogic sau interesaţi, au purces la imbecila şi vinovata "îndulcire" a legislaţiei rutiere. Oricum se ştie undeva şi vom şti şi noi la un moment dat. Ar scăpa cu un obraz mai curat dacă ar "reînăspri" legile, ar da statisticile spre atenţionarea viitorului şi şi-ar cere scuze de la cei mulţi cu pierderi dureroase.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.