Deşi subiectul poate fi analizat la nivel naţional, mă limitez să-l punctez la nivelul judeţului nostru. Ultimele întâmplări, centrate mai ales pe cazul alegerii conducerii Consiliului Judeţean Bihor, ne oferă câteva mostre de comportament politic al filialelor locale ale marilor sau mai micilor partide politice din ţara noastră.

 

Pe baza modelului şi „indicaţiilor” venite de la Bucureşti, în Oradea şi Bihor alegerile locale recent încheiate au pus faţă în faţă PSD şi „noul PNL”, ultimul, un partid hibrid, recent creat din PNL şi PD, încă frământat de lupta pentru putere între liderii liberali autentici şi pediştii ambiţioşi să rămână în prim-planul vieţii politice.

PNL Oradea şi Bihor pornea cu nişte certe atuuri ce derivau din controlul politic al Primăriei Oradea şi al Consiliului Judeţean Bihor, măcar la nivelul liderilor acestor instituţii. În ultima clipă, liberalii bihoreni primesc o gură de oxigen în plus, o aură nesperată prin numirea primarului Bolojan ca secretar-general naţional. Realizările ca edil al Oradiei şi experienţa dobândită în administraţie îl propulsau, cu puţin înainte, în funcţia de şef al peneliştilor bihoreni, prin mazilirea sau măcar trecerea în planul doi a lui Cornel Popa. De aici, marile ambiții de a obține controlul total al puterii, după 5 iunie, atât la nivelul Oradiei cât și al Bihorului, în ultimul caz prin Consiliul Județean. Asta însemna majoritate lejeră la nivelul celor două consilii, nemaitrebuind să facă majoritate prin alianţe cu alţii. Mai lucra în favoarea PNL o anumită tradiţie, de altfel, specifică Transilvaniei, a unui electorat mai de „dreapta”, mai rafinat politic, mai „european”.

Stânga pesedistă miza pe sărăcia bihorenilor, ştiut fiind faptul că venitul mediu al cetăţeanului este printre cele mai mici din ţară, comparabil cu unele zone realmente sărace din Moldova şi Oltenia. Apoi, contra pe care PSD-ul o aruncă tot timpul în capul peneliştilor, în formule simple şi directe, pe înţelesul celor mulţi, uneori copiate după modelul „criticii constructive” de dinainte de 1989, prinde mai ales pe nişte adevăruri derivate din gafele administrative ale edilului de Oradea, prin care se leza sentimentul patriotic al românilor. Ne referim la cooptarea unui viceprimar udemerist, din dorinţa, de altfel, de înţeles, de a-şi transpune în practică angajamentele electorale şi de a scăpa de boicotul consilierilor locali pesedişti şi udemerişti. Ofensiva udemeristă, prin viceprimarul Huszár, mai ales în plan naţionalist-cultural, aduce PNL în situaţia hilară pentru românii majoritari în urbe ca Piaţa Unirii şi Piaţa Ferdinand să fie unite prin Podul Sf. Ladislau – întemeietorul Oradiei maghiare (?). Regalistul Ilie Bolojan „vinde” memoria Regelui Ferdinand, consolidată în mentalul românesc prin schimbarea denumirii podului cu acelaşi nume. Gestul „european” al primarului nu se va dovedi suficient pentru satisfacerea „venerei de răspântie” udemeriste.

Dacă în CL Oradea peneliştii obţin majoritatea dorită, în CJ Bihor  o ratează de puţin. Acum încep pertractările şi scandalul. Bolojan et comp. promit UDMR-ului un nou post de viceprimar, unul sau chiar ambele posturi de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean. Veneau, apoi, în consecinţă, alte funcţii bine plătite în structurile administrative locale şi judeţene. PNL era dispus să vândă funcţii la greu, să-şi atragă în patul său venera de răspântie udemeristă, numai să-şi atingă scopul.

Se cunoaşte rezultatul acestei confruntări. În pofida tuturor promisiunilor, chiar a unei mai vechi înţelegeri „scrise” (?) de colaborare până în 2020 între P.N.L. şi UDMR, PSD îşi atrage UDMR şi ALDE (un alt mini-partid de fripturişti). Urmarea: PNL pierde totul la nivelul Consiliului Judeţean. Zdravănă înfrângere! Relativul echilibru politic între „dreapta” şi „stânga” bihoreană va lansa o luptă şi mai acerbă în toamnă, la alegerile parlamentare.

Din toată această tărăşenie rezultă că UDMR nu este nici mai moral, nici mai imoral decât partidele româneşti. Se aruncă în braţele unui partid românesc sau ale altuia, în funcţie de propriile interese. Ce valorează o promisiune verbală „sinceră” sau chiar o înţelegere scrisă când interesele materiale de grup sunt mai aproape de propria cămaşă? Sigur, pe lângă acestea se suprapun interesele etnice mult mai importante, continuu alimentate din „Anyaország”. Acestea sunt îndeplinite în linişte, fără valuri, cu pragmatism, îmbrăcate în haina europeană de rigoare, aşteptându-se momentul politic internaţional favorabil obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc şi a Partium sau chiar a secesiunii teritoriale a Transilvaniei?

Până la urmă, gestul udemeriştilor bihoreni de a sprijini PSD în alegerile din Consiliul Judeţean, trebuie privit într-o cheie a viitorului apropiat. În perspectiva alegerilor parlamentare, a victoriei PSD-ului, UDMR vrea să revină la guvernare. Poziţiile în guvern au o altă greutate, care pot anula succesele PNL pe plan local.

În aceste condiţii, lipsa unui puternic partid realmente naţional românesc la nivelul ţării, cu filiale locale pe măsură, se face simţită. Numai acesta ar putea orienta puterea spre interesul naţional, cu sinceritate, responsabilitate şi succes. Poate aşa s-ar încheia serialul războiului românilor contra românilor, de care profită partidele maghiare sau fripturiştii români din ALDE, UNPR, M10, PPDD, PMP-ul lui Băsescu sau partiduleţul lui Geoană. Oare Partidul România Unită, singurul partid naţional din România momentului, ar putea să unifice toate curentele naţionale din ţară şi să acceadă în viitorul parlament? Sau blestemul Mioriţei ne va urmări tot timpul?