În ciuda gafelor regimului Ponta, vocea opoziţiei rămâne una scăzută. Potenţialul candidat Klaus Johannis nu reprezintă un combatant politic, ci mai degrabă doar un produs de imagine.

Argumentul suprem invocat de susţinătorii săi sunt sondajele de opinie,  care-l  plasează la vârf. Totuşi, sondajele din ultimii ani au dat de multe ori chix.  Un  exemplu  recent  ar fi cel din campania  pentru europarlamentare, când PMP era cotat la 12%, ca în final să obţină 6%. O eroare colosală, după unii aranjată ca să pară eşecul mai usturător.  Dar se pare că institutele de sondare sunt precum politicienii, pot minţi de câte ori vor, că tot se va găsi cineva să le creadă. Totuşi, mici progrese se întrevăd la unii candidaţi de dreapta, Cătălin Predoiu oferă un discurs mai tăios, dar e nevoie şi de ingeniozitate în politică. Atacurile trebuie create, aici se vede talentul politic, nu doar reduse la gesturi de comunicare formală. Un Traian Băsescu din 2004 lipseşte în acest moment opoziţiei.  În acest sens, gestul candidatului PMP, Cristian Diaconescu, de-a depune plângere penală  vizând  tentativa  de lovitură de stat din vara lui 2012 reprezintă un atac de serie grea. Altfel,  dacă  Ponta va  fi  lăsat  să zburde printre minciuni şi propagandă  va fi greu de învins. Una dintre manipulările sale e aceea de a-l  considera pe viitorul candidat al dreptei, omul lui Traian Băsescu. Nimic mai fals, pentru că a menţine justiţia independentă  după 2015 nu înseamnă că eşti omul cuiva, ci doar un preşedinte  democrat şi  responsabil. Ponta  vrea îndepărtarea  justiţiei  independente şi  a presei  independente.  Nu ascunde acest fapt, şi nici  inundaţiile care păreau că-i încurcă  momentul  electoral  nu-l pot opri să ofere show. Pentru el până şi faptul că  inundaţiile s-au suprapus cu lansarea candidaturii sale reprezintă  ceva  benefic. Acesta e politicianul care face din rahat bici, care se  contorsionează în toate unghiurile posibile. E în stare dacă se împiedică şi cade în faţa reporterilor să spună că a fost cineva în spate pus de Băsescu, iar  dacă nu e nimeni în spate  e în stare să spună că a căzut pentru că  şi politicienii sunt  oameni obişnuiţi, care pot cădea şi cumva el e solidar cu cei mulţi, care se împiedică şi cad. Există în anumiţi oameni o dorinţă de-a pica mereu bine, dusă până la prostie. Dacă n-ar fi vorba de prima funcţie în stat, ar fi doar o comicărie grotescă.  Să fi căzut într-un asemenea derizoriu funcţia de şef al statului? Totul e posibil, atât timp cât un Duicu, cu faţa lui de analfabet  tractorist, trage după el în mocirlă instituţii şi oameni. E nepermis ca în 2014, o întreagă generaţie să fie din nou ameninţată de întoarcerea la partidul-stat.  Nici şapte ani de UE nu par suficienţi, atât de mare e rezistenţa  faţă de reformarea şi modernizarea României.  Pentru că în esenţă despre asta este vorba:  frica baronilor şi a clicilor de corupţi din partide că prin reformarea sistemului  îşi vor pierde puterea şi implicit impunitatea. Rămâne de văzut dacă românii vor conştientiza că lucrează pe salarii de opt  milioane  şi pentru  că aceste  grupuri  infracţionale organizate  se opun reformării sistemului. De asta este nevoie de un preşedinte care să continue linia reformistă şi nu de întoarcerea la balta stătută controlată de partidul-stat.