Se aude că? ?O parte dintre lucrările de la proba de literatura română a elevilor din cadrul Colegiului "Mihai Eminescu", din cadrul examenului de capacitate, au încăput pe mâna unei comisii compusă din profesori de la Colegiul "Emanuil Gojdu". Cunoscându-se rivalitatea dintre cele două instituţii de învăţământ, profesorii de la "Gojdu" au fost cam? subiectivi, motiv pentru care au notat lucrările elevilor în doru` lelii. Adică, dacă lucrarea era de 9 au notat-o cu 7 sau 8 cu 6! Noroc cu preşedinta comisiei, o bucureşteancă, profesoară de limba română, care, după ce s-a cam crucit când a revizuit lucrările respective, a decis destituirea comisiei în cauză, lucrările fiind înaintate, spre soluţionare nepărtinitoare, altei comisii mai? neutre! Şi când te gândeşti că totul a pornit de la reclamaţia unor profesori!... Săptămâna ?luminată? în poliţie Începe săptămâna ?luminată? în cadrul poliţiei, în sensul că în zilele următoare vom afla concluziile brigăzii de control din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a poposit timp de două săptămâni pe meleagurile bihorene. În urma acestui control, se pare că unii ?sandokani? s-au îmbolnăvit subit, alţii şi-au făcut cereri de pensionare, iar câţiva, pur şi simplu, îşi fac bagajele? Cel puţin aşa se ?lăudau? ieri câţiva pălmaşi de rând care se îmbăiau pe la ştrandul ?Dinamo?. Auziseră şi ei de tăvălugul care urmează să sosească? Nu ne deranjează, dar? Recenta delegaţie condusă de primarul Petru Filip, în vizita la Strasbourg, se pare că a fost o reuşită, lucru benefic pentru urbea noastră. Din păcate, nu şi organizarea. Am aflat, ulterior, că pe banii contribuabililor s-au deplasat şi doi reprezentanţi mass-media, de la două instituţii care reprezintă un procentaj infim la nivelul media orădeană. Am dorit să aflăm care au fost criteriile care au condus la selecţionarea acestora, însă reprezentantul Serviciului Comunicare Imagine Mass Media, din cadrul Primăriei, dl Papp Victor, n-a răspuns solicitării noastre. Oare, e nevoie de o cerere de informaţii publice, domnule primar al tuturor orădenilor?