În timp ce cazul de la Caracal se complică şi pare a devoala în spatele lui o filieră de trafic de carne vie, autorităţile promit reformarea sistemului 112. Sarcina reformării sistemului a fost încredinţată şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat.

Acelaşi personaj a coordonat, şi după accidentul aviatic din Apuseni în care localizarea victimelor a eşuat, un comitet pentru îmbunătăţirea sistemului. Iată că, după cinci ani, apelul disperat al Alexandrei la 112 arată că lucrurile au mers din rău în mai rău. Mă îndoiesc că se va reuşi o reformă cu adevărat notabilă în acest sistem atâta vreme cât resursele financiare alocate dispar precum apa în nisipul Saharei, iar calitatea umană şi profesională din instituţiile statului este într-o degradare evidentă. Avem o grămadă de şefi, dar profesionişti tot mai puţini. Sistemul politic alocă tot mai însemnate resurse financiare pentru pomeni electorale, pensii speciale, indemnizaţii de conducere, tichete de vacanţă, în detrimentul formării specialiştilor, a înzestrării instituţiilor de forţă care răspund de siguranţa vieţii cetăţeanului cu tehnica necesară, dar şi a personalului uman calificat şi suficient pentru a face faţă exigenţelor unei profesii pe care, de bună voie, au ales să o urmeze. Angajaţii de aici trebuie să conştientizeze faptul că sunt bine plătiţi nu pentru că sunt o clasă privilegiată, ci pentru a-şi face datoria faţă de cetăţean. Cei care nu pot, sau mai rău, nu vor, ci încearcă doar să-şi păstreze un post bine plătit şi un statut de privilegiat, trebuie eliminaţi: avem nevoie de muncitori pe şantiere, cât şi în agricultură sau la spaţii verzi.

Revenind la cazul de la Caracal, situaţia se complică prin faptul că cele două fete dispărute, Luiza şi Alexandra, s-ar putea să fi intrat pe mâinile unei reţele de traficanţi de carne vie, din care fac parte probabil şi alţi membri ai familiei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în caz. Un om de afaceri din Arad spune că ştie doi italieni gata să depună mărturie că fata lui Dincă le-a propus „fetiţe”, ea însăşi fiind combinată cu un om de afaceri italian. Mai trebuie coroborate noile informaţii cu activitatea probată judiciar, a unei alte reţele de traficanţi şi proxeneţi ce coordona nu mai puţin de 30 de eleve şi tinere din Caracal, scoase la prostituţie, inclusiv către muncitorii americani de la baza militară Deveselu. Fetele erau practic scoase din clase, de la ore, de către proxeneţi şi duse la „produs”. Cazul a făcut vâlvă în urmă cu câţiva ani şi s-ar putea ca din rădăcinile răului să fi răsărit alţi lăstari monstruoşi. Este foarte probabil ca suspectul Gheorghe Dincă să fi avut complici cu ramificaţii la nivel înalt, beneficari ai exploatării sexuale a fetelor răpite, bătute, violate, abrutizate până la momentul în care cedează şi acceptă sclavia sexuală prin Spania, UK sau Italia. Luiza s-ar putea deci, să nu mai fie în ţară de luni bune, iar Alexandra să fi fost şi ea scoasă peste graniţă. Întârzierea cu care a fost descoperită casa ororilor din Caracal poate fi pusă, din acest punct de vedere, într-o altă lumină, iar cele 19 ore pot fi bănuite ca un interval de timp lăsat deliberat, de unii complici din autorităţile statului, la dispoziţia reţelei de traficanţi pentru a-şi scoate „marfa” din ţară. În acest caz, recunoaşterea crimelor de către Gheorghe Dincă nu este decât o metodă prin care îşi protejează complicii, el fiind deplin conştient că o eventuală pedeapsă, în lipsa cadavrelor, a probelor directe, nu poate fi consistentă. Protejează reţeaua şi se protejează pe el. Acest Dincă se poate să nu fie prea isteţ la prima vedere, dar posedă cu certitudine acea viclenie infracţională dobândită de-a lungul timpului, în care numai uşă de biserică nu a fost.

Alte detalii şocante ieşite la iveală completează un tablou hidos al societăţii în care trăim: jurnaliştii de investigaţie de la Passport Productions au lansat un fragment din al treilea episod al serialului „Belina - Insula Fărădelegii”, înaintea difuzării episodului în sine, deoarece vorbeşte despre traficul de persoane făcut în zonă. În acel loc cu circuit închis administrat de Tel Drum, ar fi avut loc petreceri de pomină cu ştabi, la care erau aduse la desert fete pentru prostituţie. Detalii uluitoare, care nu mai pot masca un adevăr oricum ştiut, dar evitat de autorităţi, nerezolvat de ani de zile, deoarece lipseşte voinţa politică: România ocupă primul loc din Europa la traficul de fiinţe umane, avem cei mai mulţi copii dispăruţi, cele mai multe prostituate din ţările occidentale sunt românce şi nu toate au ajuns acolo de bună voie. O afacere de milioane de euro din care se înfrupă şi anumite persoane cu greutate din ţară, protectorii cu uniformă, transportatori, poliţişti de frontieră, o cangrenă care nu va putea fi extirpată decât prin violenţă.

Se poate deci, ca Alexandra, această fata deşteaptă şi curajoasă, să fi încăput pe mâinile unor astfel de oameni, caz în care soarta ei rămâne la fel de tragică şi revoltătoare. O fată educată, care în conversaţia la 112 vorbeşte despre răpitorul şi călăul ei, cel care a bătut-o şi violat-o, folosind cuvântul domn... „am fost sechestrată de un domn”, aşa îi spune organului depăşit de situaţie, care o asculta sictirit şi refractar. O astfel de fată nu are cum să se adapteze infernului dintr-o reţea de prostituţie, iar cei care le pun „cu botul pe labe” pe aceste fete, prin violenţă şi viol, ştiu că nu au nicio şansă cu Alexandra... soarta ei pare pecetluită. Indiferent că a fost victima unui lup singuratic, sau a unei reţele de traficanţi. Sper să mă înşel, iar fetele să trăiască.

Rămânem noi cu frustrările, mânia şi revolta că aşa ceva s-a putut petrece în mijlocul nostru, cu cele două copile şi cine ştie câte şi mai câte victime inocente, al căror destin a fost marcat tragic de aceşti prădători. Indiferent de consecinţe, de costuri, de ce interese vor fi zguduite, acest caz trebuie rezolvat şi prezentat cu acurateţe opiniei publice, oricât de dureroase, şocante ar fi detaliile. Muşamalizarea oricărui aspect trebuie să fie scânteia unei revolte naţionale, pentru că altfel nu vom avea niciodată şansa să trăim într-o ţară normală. Batista pe ţambal, prostirea în faţă nu mai merg, este în joc viaţa copiilor noştri, viaţa oricăruia dintre noi ajuns într-o situaţie critică. Dacă acest aspect fundamental, dreptul la viaţă, nu mai poate fi asigurat de stat, atunci ce rost îşi mai are acest stat?!