Supun opiniei publice, şi nu numai, un caz deosebit, pe care cei care trebuie să-l audă să-l audă şi să-l vadă, pentru a trage învăţămintele necesare din el, deoarece nimeni nu are dreptul să se posteze mai presus de lege şi să acţioneze în dispreţul ei sau să-şi facă legi după bunul său plac, cum a procedat "parlamentul" local al comunei Aştileu, numit Consiliu Local, în frunte cu preşedintele lui, Ioan Cocoş. Despre ce este vorba?

În anul 1945, sătenii mei din Fâşca - Bihor, printre care şi tatăl meu, au cumpărat de la groful Goldner Ladiszlau din Aştileu 411 iugăre de pădure de pe teritoriul cadastral al satului Călăţea. Imediat după cumpărare, organele locale au trecut la exproprierea abuzivă a acestor păduri, în baza Legii 187/1945 de reformă agrară, deşi pădurile nu intrau sub incidenţa acestei legi, deoarece, în baza art. 23 din lege, pădurile erau exceptate de la expropriere şi, cu toate acestea, terenul respectiv a fost expropriat şi scos din circuitul civil şi trecut în proprietatea statului român fără a mai putea fi transcris pe cumpărători.
Comunismul la începuturile sale în România a "zdrobit şi mutilat" dreptul de proprietate asupra terenurilor, când lupta de clasă era în vogă, încât şi clasa socială mai avută folosea sloganul "lichidarea ultimelor rămăşiţe burghezo-moşiereşti", condiţie în care fostul proprietar a fost hărţuit până la "izgonirea din ţară", găsindu-şi "azil" în ţara sa natală - Israel.
După cei 45 de ani (1945-1990) de "încătuşare şi tăvălugire" comunistă a proprietăţii, a sosit şi momentul dezrobirii (descătuşării) proprietăţii prin Revoluţia din 1989, astfel cumpărătorii din 1945 şi-au revendicat dreptul de proprietate asupra acestui teren, în baza Legii 18/1991 la Comisia de aplicare a acestei legi a Comunei Aştileu, comisie suverană să hotărască dacă acordă sau nu dreptul de proprietate. Această comisie a respins cererile petenţilor, motivând că nu se dispune de suficiente acte doveditoare asupra proprietăţii, excluzând proba cu martori, deşi aceasta era admisă prin Legea 18/1991.
Au mai trecut 6 ani până la apariţia Legii 169/1997, în baza căreia din nou s-a revendicat pădurea respectivă, şi încă 2 ani până a apărut Legea 1/2000 numită Lupu, când, la fel, au fost respinse cererile noastre.
În aceste condiţii, a început bătălia în instanţele de judecată pentru drepturile noastre, cazul nostru trecând prin furcile caudine ale mai multor instanţe de judecată, începând cu Judecătoria Aleşd, cu sentinţa 1234/2002, prin care s-au respins cererile, Tribunalul Bihor, cu Decizia 467/2004, prin care, la fel, s-au respins cererile, ajungând cu recurs la Curtea de Apel Oradea, cu decizia 512/2005 - irevocabilă - prin care ni se dă câştig de cauză pentru 351 iugăre, avându-se în vedere, probabil, apariţia la orizont a Legii 247/2005, prin care se dă posibilitatea de a se putea revendica întreaga suprafaţă de pădure avută, luată abuziv de Statul Roman, indiferent de mărimea acesteia. Astfel, se consolidează democraţia şi viaţa politică, făcându-se tot mai clară separarea puterilor în stat, în speţă, puterea judecătorească.
În condiţiile date, când justiţia ne-a făcut dreptate după 60 de ani de dictatură comunistă, primarul comunei Aştileu nu s-a aliniat la noua gândire social-politică de a aplica legea în spiritul ei, respectiv a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile învestite cu formula executorie şi atacă această hotărâre pe cale extraordinară, o data în mod direct şi de două ori în mod indirect, însă fără şanse de izbândă.
Cu toate acestea, s-a opus cu vehemenţă retrocedării terenului respectiv, iar organele abilitate ale administraţiei de stat până la cele mai înalte niveluri, cu toate sesizările noastre, au dat dovadă de indolenţă, declinând competenţa comisiei locale Aştileu, ceea ce ne-a determinat să ne adresăm Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) Strasbourg, astăzi cazul fiind pe rol, în dosarul nr. 35674/2006, la această înaltă instanţă.
Potrivit procedurii CEDO, a fost înaintată Guvernului României solicitarea de a-şi prezenta poziţia privind admisibilitatea cererii noastre sau să fie rezolvat cazul pe cale amiabilă, cu termen 17.09.2007; astfel Guvernul a "alertat" Comisia judeţeană şi comunală de a ne pune în posesie pentru a putea raporta la CEDO că am fost puşi în posesie, ca cererea noastră să rămână fără obiect în dosarul 35674/2006 la CEDO.
Pentru că până la data de 17.09.2007 nu s-a reuşit să fim puşi în posesie, Guvernul a cerut decalarea termenului de a răspunde până la 12.10.2007, iar acţiunea de punere în posesie s-a încheiat la 09.10.2007. Astfel, la 12.10, 2007 s-a raportat de către Guvern că Decizia 512/2005 a fost aplicată, cerându-se anularea cererii noastre din dosarul 35674/2006.
În contradictoriu cu măsurile de aplicare a Deciziei 512/2005 cu punerea noastră în posesie prin Comisia de aplicare a Legii 18/1991, primarul Comunei Aştileu, Ioan Cocoş, în complicitate cu cetăţenii satului Călăţea, după ce epuizează toate căile de atac împotriva Deciziei 512/2005, declanşează o nouă acţiune în instanţă la Judecătoria Aleşd, dosarul nr. 519/177/2007, ignorând autoritatea lucrului judecat prin sus-citata decizie, inventând o altă strategemă de a ataca în mod indirect această decizie, angajând doi avocaţi din afară, în pofida faptului că Primăria are doi consilieri juridici, unul, al Primăriei, şi al doilea, al Consiliului Local.
Aceşti avocaţi s-au întrunit în data de 28.02.2007, la Primăria comunei Aştileu, cu reprezentanţii cetăţenilor satului Călăţea, cu primarul Ioan Cocoş, consilierul juridic al primăriei şi cu subsemnatul, unde s-a analizat situaţia juridică a terenului în discuţie, când s-a hotărât acţionarea în judecată fără niciun just temei legal a celor 84 de recurenţi din Decizia 512/2005 şi, culmea stupidităţii, s-au citat şi nouă morţi, deşi aceştia câştigaseră pădurea prin instanţă.
Unul dintre avocaţi, constatând autoritatea lucrului judecat prin Decizia 512/2005, din bun simţ şi cu respect faţă de deontologia profesională, se retrage, iar al doilea îi încurajează pe cetăţenii din Călăţea să acţioneze în judecată; astfel "smulge" Dispoziţia 288/03.04.2007 de la primarul comunei Aştileu, Ioan Cocoş, dispoziţie aprobată de Consiliul Local, document prin care să se poată acţiona în judecată în legitimitate de cauză, fără niciun alt temei legal, deşi consiliul local nu are nicio competenţă în materie de fond funciar.
În acţiune se atacă contractul de vânzare-cumpărare încheiat între fostul proprietar Goldner Ladiszlau şi cetăţenii din Fâşca, în 1945, motivând faptul că pădurea respectivă era expropriată la data vânzării şi trecută în proprietatea Statului Roman, ca atare nu putea face obiectul vânzării, cu toate că pădurile erau exceptate de la expropriere, în baza art. 23 din Legea nr. 187/1945 de reforma agrară, cum am arătat mai sus.
Oare ce scop urmăreşte primarul comunei Aştileu Ioan Cocoş, când semnează această dispoziţie, prin care împuterniceşte un avocat veros care acţionează în spirit machiavellic, angajat în vederea reprezentării intereselor Primăriei comunei Aştileu, privind revendicarea imobilelor proprietatea Statului Român înscrise în CF 152 Călăţea, de vreme ce aceste terenuri nu au fost niciodată proprietatea comunei sau a cetăţenilor din satul Călăţea? Şi chiar dacă ar fi fost proprietatea unuia sau a altuia, aceştia aveau posibilitatea de a revendica aceste imobile, în baza Legilor fondului funciar nr. 18/1991, 169/1997, 1/2000 (Lupu) şi Legii 247/2005, ceea ce nu s-a făcut, pentru că terenul nu le-a aparţinut niciodată de drept şi, ca atare, nu aveau nicio legitimitate, fiind persoane juridice şi fizice lipsite de calitatea procesuală activă.
Orice acţiune în instanţă trebuie să aibă un obiect, un scop şi un raport de cauzalitate, or acţiunea primarului din Aştileu este un amestec brutal şi abuziv într-o afacere contractuală între două părţi, în care Primăria şi primarul nu au nicio competenţă să intervină, deci acţiunea este fără obiect şi legitimitate. Scopul trebuie să reprezinte interesul legitim de a-şi apăra un drept propriu, care nu a existat niciodată şi nici nu există.
Nu există nici raporturi juridice între părţi, care să-i confere primarului calitatea de reclamant împotriva celor 84 de pârâţi, cumpărători în 1945, raporturile juridice s-au creat între vânzător şi cumpărători, condiţii în care doar vânzătorului îi este opozabil contractul din 1945, contract contestat de primar în instanţă fără nicio baza juridică. Pe de altă parte, nimeni nu l-a învestit pe primar cu calitatea de arbitru sau avocat în această afacere, acesta arogându-şi cu de la sine putere dreptul implicit de a fi avocatul statului, fără nicio cădere.
În condiţiile date, Primaria, prin avocatul său, nu ţine cont nici de autoritatea lucrului judecat, nici de noul context legislativ, respectiv Legea nr. 247/2005, în care se prevede ca toate pădurile luate abuziv de Statul Român să se restituie în întregime foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, la cerere.
Primarul Ioan Cocoş acţionează antagonic şi duplicitar, în două direcţii contrare una alteia, în sensul că prin comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 ne pune în posesie cu terenul în discuţie pe baza unei hotărâri judecătoreşti, iar pe de altă parte, prin Consiliul Local ne acţionează în judecată - dosar nr. 519/177/2007 la Judecătoria Aleşd, pentru că am cumpărat această pădure în 1945, prin renunţarea Statului Român la dreptul de preempţiune. Astfel, cu o mână ne dă şi cu cealaltă ne ia acest drept, ceea ce reprezintă un paradox diabolic, pe care eu îl numesc "utopie", similară situaţiei în care o mamă şi-ar ucide pruncul din propriul pântec, deoarece a fost procreat împotriva voinţei ei, riscând să fie condamnată pentru pruncucidere, iar pe primarul Ioan Cocoş nu-l judecă şi nu-l condamnă nimeni pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deşi fapta sa constituie infracţiune penală condamnată de Codul penal.
Iată cum un om, care este pus să aplice legea şi să acţioneze în spiritul ei, sfidează şi încalcă legea, acţionând în dispreţul ei. Din cauza acestui om, care s-a opus retrocedării drepturilor noastre, am avut şapte procese în instanţele de judecată, din 2002 şi până astazi, din care în patru am avut câştig de cauză prin hotărâri irevocabile, acţiune care încă nu s-a încheiat, deoarece în ultimul proces din dosarul nr. 3289/111/2007, judecat de Tribunalul Bihor secţia contencios administrativ, prin care am cerut anularea dispoziţiei 288/03.04.2007 ca abuzivă şi nelegală, un judecător partizan sau zelos, probabil, samavolniciilor comise de comunism în 1945 în această cauză, respinge acţiunea noastră, ridicând bariera din calea de atac a acţiunii fărădelegii primarului din Aştileu, în loc să o blocheze, ignorând şi referatul de constatare a nelegalităţii, nr. 2399/21.06/2007, a Instituţiei Prefectului, în care se apreciază că această dispoziţie este emisă ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare.
Acest judecător deliberează în contradictoriu cu un confrate de al său din 1945, un judecător doctor în drept, Preşedintele Comisiei de Îndrumare a Reformei Agrare a judeţului Bihor din 1945, care, cu toate opreliştile vremii, ne-a deschis o fantă de lumină a cărei strălucire a ajuns la noi dupa 60 de ani, consemnând în decizia 113/14.04.1946, cu motivarea exproprierii, citez "... care teren, de altfel, a fost scos în vânzare şi vândut chiar locuitorilor din comuna Fâşca...". Astfel, prin acest act juridic se atestă că vânzarea a avut loc înainte de expropriere şi nu după, altfel nu era posibilă o astfel de constatare şi consemnare.
În acţiunea din dosarul 519/177/2007 la Judecătoria Aleşd, instanţa nu a judecat legată la ochi, deoarece a dat o sentinţă dreaptă, prin care se respinge acţiunea intentată de primarul comunei Aştileu ca nelegală şi obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, peste 26 milioane lei vechi, pe care ar trebui să-i plătească vinovaţii şi să nu fie suportate de comunitatea locală pentru inepţiile şi invectivele abuzive ale unui avocat care-şi încalcă deontologia profesională în această acţiune.
În ceeea ce ne priveşte, din jurisprudenţă am oprit procesul pe rol la CEDO Strasbourg, până la clarificarea juridică a acţiunii primarului Ioan Cocoş, în care am propus Guvernului României două soluţii de rezolvare pe cale amiabilă a cazului, pentru a nu mai atârna încă o "perlă" neagră la salba de perle de la gâtul României, pe care să scrie: "violarea drepturilor omului prin abuz în serviciu de autorităţile Statului Român în contradictoriu cu hotărârile judecătoreşti", pentru că ar "zornăi" prea strident în Consiliul Europei, unde România îşi are locul ei.
În încheiere, ne exprimăm convingerea că justiţia va aplica legea în spiritul şi litera ei în continuare, făcându-ne dreptate, ca şi până acum, în patru procese din cele şapte, pentru care se cuvine să ne exprimăm mulţumirea şi optimismul, încheind cu începutul, "Vivat Justiţa!".
Oradea, la 27.12.2007


Mandatarul legal al celor 72 de recurenţi din Decizia 512/2005 şi 84 de pârâţi în dosarul 519/177/2007, cât şi titularul acţiunii din dosarul 35674/2006 pe rol la CEDO Strasbourg,