Revoluţia din Ucraina şi anexarea Crimeei  ar trebui să ne pună pe noi ca ţară, departe de orice cumpănă a alegerii. Teoria plăcii turnante vehiculată şi-n cazul Ucrainei, pe care şi noi am probat-o deseori în istorie, este una finalmente păguboasă. A fi o punte între Est şi Vest, a fi cu picioarele în două luntri, e un fapt care ne-a caracterizat istoria şi care revine mereu.

Dar, din fericire, nu e totdeauna după noi. România n-are nici acum o politică externă clară, fermă, univocă. De fiecare dată conjunctura internaţională ne-a dat un brânci, smulgându-ne din inerţia noastră ancestrală.  Ca şi în cazul Kosovo, 1999, când războiul NATO-Serbia ne-a grăbit aderarea la alianţa militară nord-atlantică, se pare că şi acum am butea beneficia de ceva similar, în cazul Schengen.  E limpede că pentru UE şi NATO  va avea loc o resetare a atitudinii faţă de spaţiul estic.  Acest spaţiu geo-politic  a fost neglijat  în ultimii ani de administraţia Obama, în favoarea zonei Asia-Pacific.  Dincolo de interesele reale ale Americii în acea zonă, mai există şi un factor subiectiv care explică această poziţionare a SUA. Preşedintele Obama, prin originile şi cultura sa, e oarecum mai îndepărtat de spaţiul european, pentru el istoria recentă a războiului rece nu are o reverberaţie adâncă.  De aici şi abordarea laxă faţă de Rusia. Unii ar spune că e vorba de poziţia democraţilor americani, care nu sunt atât de războinici. E fals, sunt doar aparenţe de discurs pacifist. Obama a continuat să folosească dronele acolo unde a avut nevoie, iar să nu uităm că în 1999, bombardamentele din fosta Iugoslavie îl aveau la pupitru pe preşedintele democrat Bill Clinton. Nu în ultimul rând, a se vedea poziţiile mult mai ferme şi mai ancorate în realitate, ale lui John Kerry sau Hillary Clinton, ambii lideri marcanţi ai democraţilor. Dar acum America e trezită şi probabil că atenţia va fi focalizată în această zonă mult timp de aici înainte. Din nou am putea fi beneficiarii unei conjuncturi, aliaţii având tot interesul să ne ţină aproape prin consolidarea parteneriatului strategic. La fel şi UE se va uita cu alţi ochi la intrarea noastră în Schengen. Pe de altă parte, majoritatea comentatorilor din ultima perioadă au criticat şovăiala UE în privinţa Ucrainei.  E adevărat că UE încă nu are încă o poziţie unitară, dar nici reacţiile nu putea fi pe măsura brutalităţii sovietice de care dă dovadă Putin. Ucraina nu e încă nici stat UE şi nici NATO.  Metodele şi tehnicile de contracare a expansionismului neosovietic, de tip Putin, vor trebui să fie mai complexe pentru a-şi arăta eficienţa în timp, asta în cazul în care marele urs n-o va lua razna complet. În primul rând, economic, Rusia zace într-o mlaştină a deznădejdii, din care iese doar pentru a scutura zorzoanele bravurii militare. Dependenţa de gazul rusesc nu este una fatală, are limitele ei. Şi chiar dacă sunt zone de schimb economic cu Rusia, între marile puteri, asta nu leagă de mâni şi de picioare Occidentul, în faţa Moscovei. Dar indiferent de aceste date, pentru lumea democratică nu e uşor de apelat la soluţii brutale, fiindcă se află mereu în ipostaza blocantă a băiatului bun. E mult mai greu să fii democrat, decât autocrat, comportă nuanţe şi  contrarii nu uşor de conciliat. Spre exemplu, orice atitudine în forţă, venită din lumea liberă, este mustrată instantaneu cu alegaţiile tipice,  drepturile omului, pacifismul democraţiei. În schimb, dacă atitudinea este prea pasivă, automat curg râuri cu declinul Occidentului, cu civilizaţia vlăguită incapabilă să se mai apere. Rusia autocrată şi alte ţări cu-n regim asemănător o duc mai bine, paradoxal, la capitolul imagine, pentru că  de la ei nu are nimeni mari pretenţii. E avantajul prezent şi-n viaţa indivizilor, nu doar a popoarelor, a celui fără scrupule care atacă brutal. A-i răspunde cu aceeaşi monedă, îţi aduce oprobriul puriştilor, iar a evita conflictul, te plasează într-o laşitate impotentă. Soluţia înţeleaptă şi eficientă, deocamdată,  pare a fi cea de mijloc, cu condiţia ca situaţia să nu degenereze. În ceea ce ne priveşte pe noi, dacă vom avea noroc şi de data asta, va fi bine pe moment, dar e rău în acelaşi timp pentru că din nou vom vorbi de o pleaşcă. Asta pentru că n-avem substanţă şi convingeri, doar un oportunism cu bătaie pe moment. Pentru noi, valorile şi principiile democraţiei nu sunt organice, haosul unei societăţi  fără justiţie şi fără stat de drept reprezintă o mocirlă caldă în care am bălti cu plăcere, dacă n-ar veni unii, din când în când, să ne arunce în ape mai limpezi.