Recent, a văzut lumina tiparului numărul 11-12 al revistei de cultură "Familia", un număr dublu aşadar, cu un conţinut mai amplu decât de obicei. Acest ultim număr al revistei pe anul 2009 este ilustrat cu lucrări ale artistei plastice Ioana Teodora Klein.

În secţiunea intitulată "Oradea literară", sunt incluse poezii de Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea, Viorel Chirilă şi Mircea Popoviciu, proză de Varga Gabor, eseuri de Daniela Maci şi Magda Danciu, precum şi cronici la cele mai recente cărţi semnate Gheorghe Vidican, Ioan F. Pop şi la volumul colectiv "Jamais vu sau la prima bere cu tata", al tinerilor Andrei Pintea, Dumitru Vlad, Adrian Mălăieş-Popescu şi Alexandru Drăgan. Ca de obicei, rubricile colaboratorilor revistei sunt semnate de Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Alexandru Ştefănescu, Alexandru Vlad şi Vasile Dan. Totodată, în numărul pe noiembrie-decembrie al revistei se mai regăsesc recenzii la cărţile unor scriitori, precum: Gabriel Petric ("Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica"), Ion Cristofor ("Angore et taedio"), Daniel Pişcu ("Puţină adrenalină"), Răzvan T. Coloja ("Fabrica de furnici") şi Andrei Simuţ ("Calvarium"). Nu lipsesc cronicile semnate de Ioan Moldovan, Miron Beteg, Marius Miheţ, Mircea Morariu şi Mircea Pricăjan.
Nu în ultimul rând, mai semnalăm o bogată secţiune de poeme ale unor autori contemporani ca: Paul Vinicius, Marian Drăghici, Robert Şerban, Adrian Suciu, Andrei Zanca, Adrian Munteanu, Medeea Iancu, Adriana Teodorescu, Daniel Mureşan şi Ion V. Strătescu.