Spiritul latino-american va fi adus în sala de concerte Enescu-Bartók a Filarmonicii de Stat Oradea joi, 6 februarie, de la ora 19.00.

Concertul va fi dirijat de Constantin Adrian Grigore, iar soliștii invitați sunt trei interpreți originari din Argentina: Analia Selis – voce, Julio Santillán – chitară și Mariano Castro – pian. Concertul „Argentinissimo” este cel care elogiază muzica argentiniană și o aduce mai aproape de publicul orădean. Alături de cunoscutul Tango, în program se vor regăsi multe alte piese care exprimă dansuri latino: Zamba, Chacarera, Milonga, Rasguido doble și altele.

Constantin Grigore

S-a perfecționat printr-un stagiu de asistență la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011), sub îndrumarea maestrului Marek Janowski și ulterior (2012) la Bayerische Rundfunk Orchester și Münchner Philharmoniker. A susţinut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din ţară, cât și de peste hotare. În 2009 s-a aflat la pupitrul Bucharest Symphonic Pops, în concertul extraordinar susținut de Al Bano și Montserrat Caballé în Piața Constituției din București. Tot din 2009 este invitat să susțină concerte la fiecare ediție a Festivalului Internațional George Enescu. De asemenea, este unul din membrii fondatori și dirijorul orchestrei Camerata Regală, cu care a susținut numeroase concerte în Romania, dar și in Albania, Republica Moldova, Germania și Polonia.

Constantin Grigore a primit numeroase premii şi distincţii – ca sef de promoţie al UNMB a primit premiul fundaţiei Fraţii Bucovineni (2006), premiul I la concursul de interpretare Garabet Avachian, precum şi diverse diplome acordate de Guvernul României pentru colaborarea şi coordonarea a numeroase proiecte culturale. A colaborat cu instituţii de prestigiu ca Ministerul Culturii şi Cultelor din România, Artexim sau ICR Varşovia. În prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București.

Analia Selis

S-a născut la Tucumán, Argentina, în 1977. În 1998, a absolvit cursurile de pedagogie muzicală ale Universității de Muzică San Miguel de Tucumán, iar în 2002 cursurile de interpretare vocală din cadrul Longy School of Music din Boston (SUA). În 2003 s-a mutat la București, unde locuiește până în prezent. În 2004 a obținut premiul III al Festivalului Internațional Cerbul de Aur (Brașov, România), unde a reprezentat Argentina, iar în anii ce au urmat s-a afirmat pe scenele din România, precum și la posturile de televiziune și de radio. În 2014 a început să cânte tango, desfășurând turneul național „Vă place Tango?”, și în continuare a desfășurat trei mari proiecte de succes cu aceeași tematică. În 2021, a lansat un proiect intitulat „Symphonic Piazzolla”, pentru a celebra centenarul nașterii lui Astor Piazzolla. În 2022 a lansat un proiect de tango românesc, numit „Interbelic Simfonic”, dedicat publicului său din România, ca rezultatul al multor ani de dragoste și respect față de acesta. În prezent, continuă să promoveze tango-ul tradițional argentinian și muzica lui Astor Piazzolla atât în România, cât și în Europa.

Mariano Castro

S-a născut în Buenos Aires, Argentina, și a fost atras de muzică încă din copilărie. La vârsta de șase ani studia deja flautul și chitara, iar mai târziu a început și studiul pianului. A devenit un muzician complex fiind pianist, chitarist, orchestrator, solist sau membru în diferite ansambluri. În anul 2013 s-a mutat în România și a început să desfășoare aici o carieră de interpret la pian și chitară, abordând stiluri muzicale diverse: Tango, jazz, rock și muzică clasică. De asemenea, a susținut peste 30 de turnee internaționale în Europa, America Latină, Canada și Statele Unite ale Americii.  Mariano Castro desfășoară numeroase proiecte și în calitate de compozitor. Unul dintre acestea este albumul lansat împreună cu trupa Narcotango, trupă cu care a ajuns în România și alături de care a fost nominalizat de două ori la premiile Latin Grammy. În cadrul pieselor de pe acest album și nu numai, Mariano Castro îndeplinește rolul dublu de compozitor și pianist. Artistul a primit din partea Guvernului din Argentina o distincție însemnată - „Ambassador Country Brand”- pe care Comitetul Interministerial al Brandului de Țară o oferă celor mai cunoscuți artiști argentinieni care trăiesc în străinătate și care joacă un rol important în construirea identității naționale argentiniene prin talentul lor impresionant.

Julio Santillán

Este un compozitor și chitarist din Tucumán, Argentina. În calitate de solist, a susținut concerte în cadrul Festival Guitarras del Mundo (Argentina), Certamen Internacional de Guitarra Miquel Llobet (Spania), dar și cu Orchestra Națională Radio din România. De asemenea, a concertat și la Consulatul Argentinei la New York. Compozițiile sale originale sunt prezente pe opt albume pe care le-a înregistrat ca și lider de trupă și pe care le-a interpretat la Blue Note Jazz Club (Statele Unite ale Americii, Café Vinilo și Festival Internacional de Jazz de Tucumán (Argentina). A mai colaborat cu diferiți artiști pentru a crea aranjamentele unor melodii sau pentru a interpreta diferite piese la chitară, care au apărut pe mai mult de patruzeci de albume. Julio Santillán este absolvent al Berklee College of Music din Boston, Statele Unite ale Americii, și în prezent este profesor la Universidad Nacional de San Martín și la Conservatorio Superior de Música Manuel de Falla, din Argentina.

Biletele pentru concert s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro și la casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea.