În numărul din luna iunie al revistei Familia, recent apărut, este publicat un colaj care cuprinde fragmente ale eseurilor premiate la concursul şcolar judeţean de eseuri „Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie”, inițiat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor și cu Revista lunară de cultură Familia.

 

Concursul a debutat la 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, și s-a încheiat la 14 aprilie. Competiția a fost organizată cu ocazia împlinirii, la 14 aprilie, a 151 de ani de la publicarea poeziei lui Mihai Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” în Revista de cultură „Familia”, şi a avut ca obiectiv realizarea unor eseuri din care să reiasă ce gânduri, ce sentimente, ce proiecte inspiră elevilor de azi, după mai bine de 150 de ani, versurile poetului Mihai Eminescu, el însuşi în vârstă de 17 ani în momentul publicării acestei poezii în revista în care debutase la 9 martie 1866.

„Șansa de a putea publica în revista în care a debutat însuși Eminescu credem că reprezintă o satisfacție importantă și un reper major în biografia liceenilor care au câștigat premiile concursului de eseuri. Am organizat acest concurs cu ocazia împlinirii, la 14 aprilie, a 151 de ani de la publicarea poeziei lui Mihai Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, în Revista de cultură Familia (An III, Nr. 14, 2/14 aprilie 1867), dar și cu ocazia Anului Centenarului Marii Uniri”, afirmă Lucian Silaghi, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Bihor.

Reamintim faptul că în data de 10 mai, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Târgului de carte Gaudeamus de la Oradea, cei 12 elevi care au scris cele mai valoroase eseuri au fost premiați de către reprezentanți ai celor trei instituţii care au contribuit la reușita concursului.      

Concursul şcolar judeţean de eseuri „Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie” s-a adresat elevilor din ciclul liceal.

Potrivit lui Silaghi, ultima etapă a acestui proiect va consta în imprimarea pe hârtie specială a colajului, după care acesta va fi depus într-o „capsulă a timpului” care, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, la 1 Decembrie 2018, în cadrul unei festivități, va fi plasată la fundaţia soclului statuii lui Mihai Eminescu, monument de for public din municipiul Oradea, cu statut de monument istoric, aparţinând sculptorului Ovidiu Maitec.

„Capsula timpului va fi deschisă doar la 15 ianuarie 2050, când se vor aniversa două veacuri de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi când, după 32 de ani de la scrierea eseurilor, autorii acestora vor putea conchide în ce măsură realităţile momentului corespund cu idealurile exprimate în anul 2018”, a menționat directorul DJC Bihor.