Concert simfonic, la filarmonică - Magia lui Aprilie
Plină de culoare, „Magia lui Aprilie”, aduce în programul concertului de joi, 2 aprilie, ora 19.00, un program bogat și divers.
Luna aprilie poate fi magică, prin faptul că este luna în care primăvara se așază cu adevărat în natură. Dacă în martie iarna încă mai încearcă să se arate, chiar dacă nu mai are putere, în aprilie primăvara trimite frigul departe și îl înlocuiește cu căldură și prospețime. Tot în aprilie are loc, de cele mai multe ori, cea mai importantă sărbătoare a Bisericii Creștine: Paștele. Toată suferința îndurată până atunci este învinsă prin minunea care a cuprins întreaga omenire: Învierea Domnului. Astfel, luna aprilie împletește binele cu răul, frigul cu căldura și lumina cu întunericul, însă mereu elementul pozitiv învinge, transformând lupta în magie și în victorie.
Plină de culoare, „Magia lui Aprilie”, aduce în programul concertului din 2 aprilie, ora 19.00, un program bogat și divers, care îmbină delicatețea lui Sibelius, cu eleganța valsului clasic al familiei vieneze Strauss, cu ritmurile și sonoritățile orientului apropiat din folclorul armean, evidențiat cu Aram Haciaturian, și cu fermitatea și grandoarea muzicii lui César Franck, un compozitor aflat mereu la granița dintre muzica germană și cea franceză. Astfel, Constantin Grigore va urca, în această seară, la pupitrul Filarmonicii de Stat Oradea, pentru a porni într-o călătorie muzicală magică, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și de violonistul Vlad Răceu. Concertul va începe cu „Impromptu pentru orchestră de coarde op. 5”, de Jean Sibelius, urmând apoi „Concertul de vioară nr. 1 în sol minor”, de Max Bruch. Partea a doua va fi deschisă cu Uvertura operetei „O noapte la Veneția”, de Johann Strauss II, Vals din Suita „Masquerade”, de Aram Haciaturian și, în final, poemul simfonic „Le Chasseur maudit” (Călărețul blestemat), de César Franck.
Biletele pentru concert pot fi procurate de pe platforma poftimcultura.ro
Hospitality Partner: Astoria



Comentarii
Nu există nici un comentariu.