Timp de trei zile, în perioada 26-28 iulie, comuna Tinca, Cociuba Mare și Husasău de Tinca vor primi vizita unei trupe de teatru profesionist. Sătenii sunt invitați la spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, în regia lui Victor Olăhuț, un spectacol realizat de Asociația Cultură'n Șură în parteneriat cu Teatrul de Artă din București.

Desemnat „Cel mai bun spectacol” la Festivalul Comic 7B, comedia a avut numeroase prezențe în festivaluri, nominalizări și premii pentru interpretare. Artiștii George Constantinescu, Florentina Năstase și Valentin Cristian Terente vor urca pe scena #culturănșură pentru a delecta audiența cu o comedie de zile mari!

Aceasta este pentru a doua oară când trupa Cultură’n Șură vine în județul Bihor. Anul trecut, curtea Anei Luchi din Husasău de Tinca și Crama Rákóczi din Ghida, comuna Balc, au găzduit cele două reprezentații ale spectacolului „Experimentul”. 250 de membri ai celor două comunități rurale au participat la evenimente, lucru ce denotă deschiderea pe care o au oamenii de la sat față de manifestările artistice profesioniste. Programul acestei ediții este următorul:

Marți, 26 iulie, ora 20:00 Tinca, la Centrul Cultural; Miercuri, 27 iulie ora 21:00 Cociuba Mare, la platou lângă primărie; Joi, 28 iulie ora 21:00 Husasău de Tinca, la casa din Vale a Anei Luchii.

Intrarea este gratuită. Mai multe informații despre evenimente se pot  găsi pe paginile oficiale ale organizației, https://www.facebook.com/culturansura și www.culturansura.ro.

Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bihor și susținut de Kaufland România.

Parteneri: Centrul tradițional de conectare la viața simplă, Primaria Cociuba Mare, Primăria Comunei Tinca, Școala Gimnazială nr. 1 Husasău de Tinca, Școala Gimnazială nr. 1 Cociuba Mare, Trupa TincART, Liceul Teoretic Nicolae Jiga, Centrul de Cultură și Artă al Județului Salaj, România Educab, Cento Group, Daisler Print House, Teatrul de Artă București.