Cei care trudesc pe tărâmul cultural, fie că vorbim de scriitori, arhitecţi, muzeografi, actori, profesori, scriitori, cântăreţi sau jurnalişti, la care se adaugă alte categorii de intelectuali, dar şi sportivi, au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă, în cadrul unei acţiuni fără precedent în România, iniţiată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Bihor. Momentul festiv s-a consumat sâmbătă, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Bihor, gazdă fiind Cristian Bitea, subprefectul judeţului Bihor.

Iniţiativă fără precedent în România
"Scopul nostru era să organizăm acest eveniment anul trecut, însă, fiind campanie electorală, nu am vrut să se interpreteze ca fiind o acţiune politică. Atunci am hotărât ca un Minister, care aproape şi-a neglijat angajaţii şi subordonaţii, să aibă un pic de atenţie pentru cei care lucrează în domeniul culturii", a arătat Mircea Bradu, directorul coordonator al Direcţiei pentru Cultură. La rândul său, Cristian Bitea, subprefect al judeţului Bihor, a salutat această iniţiativă de valorizare a persoanelor care au trudit pe tărâm cultural, considerând că aceşti creatori sunt necesari într-o perioadă de frământări. "Sunt deosebit de onorat şi bucuros pentru că mă aflu alături de dvs. în acest moment festiv. Într-o cetate culturală atât de apreciată cum este Oradea, tradiţiile, obiceiurile şi patrimoniul cultural orădean pot fi luate ca reper inclusiv dincolo de frontaliile ţării", a arătat Vasile Timiş, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii.

Peste 150 de bihoreni premiaţi
"E pentru prima oară de când lucrez la Minister că s-a venit cu această iniţiativă. Domnul Bradu s-a gândit că, deşi bani sunt câţi sunt, este important ca noi, care suntem instituţie de cultură, să recunoaştem eforturile dvs. Acest Minister al Culturii trebuie să se ocupe, pe de o parte, de patrimoniul cultural, iar pe de altă parte, de cultura noastră vie. Factorul cultural e mult mai complex, iar prezenţa dvs. aici confirmă acest lucru", a mai spus secretarul de stat. A urmat festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost acordate diplome de excelenţă, pe diferite categorii: "Arhitecţi", "Filarmonica de Stat", "Artişti plastici", "Personal al Direcţiei pentru Cultură", "Profesori", "Teatru" şi "Ziarişti". În partea a doua a ceremoniei, a venit rândul cadrelor universitare, scriitorilor, istoricilor, bibliotecarilor, folcloriştilor, antrenorilor şi sportivilor bihoreni. La categoria interpreţilor de muzică populară, printre laureaţi s-au numărat: Florica Ungur, Florca Badru, Florica Duma, Florica Zaha, Leontin Ciucur, Maria Sidea, Elvira Lerinţiu. "Folclorul l-aş face obiect de studiu în şcoli. El ne arată cine am fost, cine suntem şi care este identitatea noastră naţională. Am înţeles că doina noastră a fost omologată de către UNESCO, la fel şi colinda românească. Eu am 50 de doine şi 50 de cântece de mireasă culese de mine. Bihorul este foarte bogat în creaţii culturale. Mulţumesc celor care mi-au încredinţat comorile lor de cântece ţărăneşti", a declarat Florica Ungur, cântăreaţă de muzică populară.