Flacon din gresie pentru apă minerală - Exponatul lunii iunie
Exponatul lunii iunie este „Flacon din gresie pentru apă minerală”, obiect care poate fi vizionat în perioada 2-30 iunie, în intervalul orar 10.00-18.00, la Secția Muzeul Orașului Oradea, Sala cu grifoni.
Acest tip de recipient din gresie era utilizat, în cursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, până la începutul secolului XX, pentru păstrarea lichidelor. În particular, acest flacon, datând din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, a fost folosit pentru îmbutelierea apei minerale. Materialul din care este realizat are avantajul menținerii conținutului la temperatură joasă și ferit de lumina soarelui. Are 23 cm înălțime și 7,7 cm diametru.
Flaconul este marcat cu un sigiliu incizat, pe care sunt evidențiate: stema Regatului Prusiei, cu un vultur privind către dreapta, având pe cap o coroană, iar în gheare sceptrul, respectiv un glob cu o cruce deasupra. Pe pieptul vulturului se distinge monograma FR (Fredericus Rex – Regele Frederic, în onoarea lui Frederic cel Mare). Pe sigiliu se poate citi numele localității Niederselters din regiunea Nassau (azi, în landul Hesse, Germania), o zonă foarte populară pentru izvoarele de apă minerală de foarte bună calitate. Sub sigiliu se află textul: Königlich Preussische Brunnen-Verwaltung (Administrația Regală Prusacă a Izvoarelor), indicatorul faptului că izvorul aparținea statului.
Recipientul era închis cu un dop de plută, asigurat cu sârmă și sigilat cu ceară pentru a păstra aciditatea naturală a apei. În prezent, el poartă numai dopul de plută, conținutul evaporându-se în timp.
Astfel de flacoane cu apă erau exportate în întreaga lume, fiind o apă foarte populară în Europa, Africa, Asia și America. Era poreclită apă seltzer, după numele localității Selters, lângă care se afla izvorul. În anii recenți, recipiente asemănătoare au fost descoperite de către arheologi în preajma Minnesotei și de către scafandri într-un vapor eșuat în apropierea coastei Poloniei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.