Săptămâna trecută, compania independentă de teatru Cultură’n Șură a transformat două gospodării din sate bihorene în săli de teatru. Curtea Anei Luchi, din Husasău de Tinca, și Crama Rákóczi, din Ghida, comuna Balc, au găzduit reprezentațiile spectacolului „Experimentul” de Ion Băieșu și alți autori români contemporani.

Regia spectacolului a fost realizată de Victor Olăhuț, avându-i în distribuție pe actorii Iulian Gliță, Marin Grigore și Florentina Năstase.

La spectacole au participat 250 de membri ai celor două comunități rurale, lucru ce denotă deschiderea pe care o au oamenii de la sat față de manifestările artistice profesioniste. Partenerii locali ai proiectului (Asociația Dedalis, Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă, Școala Gimnazială nr.1 Husasău de Tinca) s-au ocupat de amenajarea spațiului de joc, spațiului dedicat publicului și de promovarea spectacolelor în rândul comunității. Implicarea acestora a fost esențială în atragerea unui public atât de numeros, aproximativ 125 de persoane din fiecare localitate, public ignorat în mare parte de instituțiile de cultură. Husasău de Tinca și Ghida se adaugă celor peste 50 de localități din mediul rural în care Cultură’n Șură a susținut cel puțin un spectacol de teatru cu intrarea gratuită. Și de data aceasta efortul nostru a fost răsplătit prin reacțiile spectatorilor din timpul și de după spectacol. Mulți dintre ei au participat pentru prima dată la un spectacol de teatru și suntem convinși că va fi o experiența de neuitat.

Ateliere de teatru pentru copii

În pregătirea reprezentațiilor spectacolului „Experimentul”, actorii Ana Turos, Iulian Gliță și Mircea Gligor au susținut două ateliere de teatru dedicate copiilor din comunele Balc și Husasău de Tinca. La acestea s-au prezentat 55 de copii care au fost angrenați în exerciții specifice artei actorului, având scopul de-a familiariza participanții cu ceea ce înseamnă un spectacol de teatru, atât din punct de vedere al actorului, dar și din cel al spectatorului.

În luna august, în cadrul proiectului „Satul și teatrul”, Cultură’n Șură a mai defășurat activități similare în sate din județele Sălaj și Maramureș. Din septembrie caravana teatrală își va continua traseul în comunități rurale din  județele Vâlcea, Sibiu, Brașov, Prahova și Hunedoara. Traseul complet al caravanei teatrale va fi disponibil pe site-ul organizației, www.culturansura.ro, sau pe pagina de socializare www.facebook.com/culturansura.

„Satul și teatrul” este un proiect co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național și derulat în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă Sălaj.