O faţă pălmuită a incredibilului! La sugestia mai multor cititori ai cotidianului nostru, aducem din nou în prim-plan soarta patrimoniului Fundaţiei "Gojdu", a cărei Reprezentanţă s-a constituit în aprilie 1870, la câteva luni după decesul, în 3 februarie, acelaşi an, a marelui patriot şi mecena român. Fundaţia a funcţionat în perioada 1870-1952, fiind considerată una din cele mai mari din fostul imperiu Austro-Ungar. Fundaţia "Gojdu", prin care, reamintim, Emanuil Gojdu a lăsat, testamentar, în 1869, întreaga sa avere "naţiunii române de religie răsăriteană ortodoxă din România şi Ungaria". Fundaţia a construit un complex imobiliar, format din opt clădiri arătoase, în Budapesta, deţinând acţiuni la Băncile "Pesti Hazai Els? Takar?kp?nzt?r" şi "Hazai Bank" din capitala Ungariei. Bursele şi ajutoarele financiare pentru elevi, studenţi şi doctoranzi au fost în număr de 5384, iar peste 1200 de intelectuali români au studiat cu burse "Gojdu" la instituţii de învăţământ superior din Viena, Berlin, Cluj, Budapesta, Z?rich, Graz, Jena, Karlsruhe, Schemnitz ş.a. Fundaţia "Gojdu" şi-a suspendat activitatea - atât în Ungaria, cât şi în România -, în anul 1952, dar şi-a reluat-o în anul 1996, având sediul la Sibiu, urmând să-şi deschidă filială şi la Budapesta. După cum spunea dr. Aurel Pavel - preşedintele Reprezentanţei Fundaţiei "Emanuil Gojdu" de la Sibiu, "pentru continuarea activităţii, în spiritul lui Gojdu, reprezentanţii Fundaţiei de la Sibiu au iniţiat demersurile necesare redobândirii bunurilor care i-au aparţinut, fie în România, fie în Ungaria. În 1998, s-a constituit un grup de iniţiativă din care au făcut parte reprezentanţi ai unor partide parlamentare şi instituţii guvernamentale, avându-se în vedere (atenţie! - n.n.) continuarea efortuirlor asumate de Guvernul român începând cu anul 1920 -, din încredinţarea Reprezentanţei Fundaţiei, de redobândire a averii lui Gojdu. S-au făcut propuneri concrete de rezolvare a problemei, în cadrul Comisiei de Politică Externă a Senatului României". Ceea ce urmează mai departe, e de natură să-l uluiască pe oricare trăitor în "spaţiul mioritic", care cugetă şi simte româneşte: din memoriile adresate guvernului ungar, prin intermediul M.A.E. din România, reiese că: "Punctul de vedere al M.A.E. al Ungariei este acela că acordurile internaţionale în vigoare între cele două ţări nu asigură baza juridică pentru România de a pretinde bunurile din Ungaria ale fostei Fundaţii Gojdu." Problema a fost reglementată (la presiunea Uniunii Sovietice - n.n.) în 1953, când ambele ţări au semnat un formular pentru lagărul socialist, renunţând la orice pretenţie de despăgubire". Modificarea actului încheiat în 1953 este posibilă numai cu acordul părţilor, dar după schimbarea regimului nu a fost cerută de nimeni (?!?). Ba, mai vedem o altă "faţă" pălmuită a incredibilului: În Tratatul de bază, semnat în 1996 de România - cu mâna posesorului acelui facies prezidenţial stupefiant de zâmbitor - nu se dă nici o indicaţie în privinţa averii Fundaţiei "Gojdu", ci doar se menţionează că părţile apără şi păstrează monumentele şi locurile sfinte ale minorităţilor. Incalificabil "lapsus" al părţii române, dar şi al "promotorilor" luptei pentru recuperarea - de drept şi de fapt - a patrimoniului Fundaţiei "Gojdu"! S-a reuşit, totuşi, repunerea pe masa tratativelor a problemei Gojdu, la nivel de M.A.E., în noiembrie 2001. Este clar însă că partea maghiară, care, începând cu Tratatul de la Trianon a tergiversat - ca un câine rău cu osul altuia în gură - retrocedarea către Statul român a proprietăţii Gojdu, este indubitabil, deci, că oficialităţile române trebuie să colaboreze cu o firmă de instanţă juridică internaţională, precum şi să apeleze la organismele internaţionale. Preşedintele Reprezentanţei Fundaţiei "Gojdu", dr. Aurel Pavel, ţinea să sublinieze: "Ţinând cont de persistenţa părţii maghiare în a înclina spre o soluţie vădit ilegală din punct de vedere al dreptului internaţional şi de unele propuneri avansate de juriştii români în perioada interbelică, apreciem că se impune analizarea, în prezent, cu toată atenţia şi tactul necesar, a problemei ?Gojdu?. Din păcate, după cum am mai spus-o, mai constante şi mai tenace sunt eforturile Ungariei de a "îngheţa" pe veci o ilegalitate şi o însuşire pe nedrept a bunurilor cuvenite altuia (care ce-i altceva decât o hoţie?!), decât eforturile Statului român de a recupera acele bunuri, care i se cuvin de drept şi de fapt. Încât, marele Gojdu, de acolo, din crugul stelelor, parcă le-arată obrazul celor caree nu i-au respectat Testamentul, dar îi şi mustră apoi - pironindu-i cu degetul arătător - pe cei în favoarea cărora a fost generozitatea şi bunătatea sa: "Păi, bine, fraţi români, dar vă trebuie un secol, sau, Doamne, iartă-mă, un mileniu, ca să obţineţi ceea ce v-am lăsat ca să fie spre binele vostru?!"