Teatrul Regina Maria rămâne aproape de orădeni şi în perioada Sărbătorilor de iarnă. Astfel, joi, 24 decembrie, de la ora 19.00, spectatorii cărora le e dor de teatru sunt invitaţi să vizioneze online, gratuit, una dintre cele mai recente producţii: Creştini, de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban.

Spectacolul a fost montat la Oradea în premieră naţională şi a fost jucat pentru prima dată în octombrie 2019, în Sinagoga Neoloagă Sion. Ulterior, spectacolul a fost jucat în Sala Mare a teatrului, dar şi în Cetatea Oradea, atunci când a izbucnit pandemia Covid-19.

„În Ajunul Crăciunului, vă invităm să luați parte la un dialog care pune sub semnul întrebării una dintre cele mai importante axiome creștine. Dar, mai exact, ridică o problemă care ar trebui să ne dea tuturor de gândit: care este calea cea dreaptă, să luăm dogma ca atare sau să trecem informația prin filtrul rațional pentru a ajunge la un răspuns echitabil”, transmit reprezentanţii teatrului. Erezie sau perspectivism? Rămâne la latitudinea fiecărui privitor să decidă în ce categorie se încadrează ipotezele Pastorului Paul. În distribuţie pot fi văzuţi actorii: Pastorul Paul – Richard Balint; Elizabeth – Adela Lazăr; Jay – Petre Ghimbășan; Joshua – Răzvan Vicoveanu; Jenny – Anda Tămășanu;

Regia artistică este semnată de Radu Iacoban, iar video şi scenografie de Tudor Prodan. Light desing-ul a fost semnat de Lucian Moga. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârste sub 14 ani. Accesul la filmare este gratuit, însă doar pe bază de rezervare. Rezervări se pot face la numerele de telefon 0753/404-257 (Virginia Oanțo) și 0752/165-001 (Bianca Segărceanu) sau la adresa de e-mail organizare.trm@gmail.com – departamentul de organizare spectacole.

Spectatorii vor primi prin e-mail (de la Eventim.ro) link-ul către filmarea spectacolului cu o oră înainte de începerea acestuia.